PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cumperi românește? Câte produse autohtone sunt, de fapt, în magazinele din România

  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că 70% dintre produsele alimentare procesate din supermarketurile românești sunt realizate local. ​
  • La alimentele de bază, precum făina sau uleiul, raportul între produse românești și cele de import este de 12 la 1 în favoarea celor autohtone. ​
  • Consiliul Concurenței confirmă că aproximativ 80% dintre alimentele de bază din magazine sunt produse în România. ​
  • Retailerul Kaufland colaborează cu peste 2.500 de furnizori locali, iar 85% dintre produsele alimentare din magazinele sale provin de la parteneri români. ​

Circa 70% dintre produsele alimentare procesate de pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor locale sunt româneşti, a spus recent Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, scrie ZF.

A adăugat că la alimentele de bază, precum făină sau ulei, domină articolele autohtone, foarte puţine fiind cele din import. Mai exact, raportul amintit de el era de 12 la 1 în favoarea celor „made in Ro”.

Produsele românești domină rafturile supermarketurilor

Ministrul face referire aici la bunuri procesate, aşadar nu sunt incluse în analiză fructele ori legumele. Dacă atunci când vine vorba de citrice ori banane România e nevoită să le importe tot timpul anului pentru că nu are (încă) clima necesară pentru asemenea recolte, la alte articole, în frunte cu roşiile sau cu merele, producţia locală îşi găseşte loc pe raft, dar mai ales în sezon. În extra-sezon apar şi aici bunuri din „ţări calde” – la propriu şi la figurat, aceasta fiind o problemă dezbătută pe larg de-a lungul timpului. Părţile implicate, atât retailerii, cât şi fermierii, vorbesc despre lipsa spaţiilor de depozitare ca fiind principala problemă.

Când vine vorba de alimentele procesate însă, atât autorităţile, cât şi retailerii spun că domină produsele autohtone.

Noi ne uităm la preţuri şi la adaosuri, facem diferenţă între produsele de import şi cele din România. Pot să spun că pe categoriile pe care le analizăm noi, e vorba de alimentele de bază, avem 80% producţie internă. Avem cifre similare cu cele ale Ministrului Agriculturii (care spune că 70% din produse sunt made in România – n.red.)”, afirmă şi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Ponderea exactă variază de la o reţea la alta, fiind influenţată de tipul de magazin, de modelul de business, dar şi de alte elemente. În medie însă, în comerţul modern local, 70-80% din bunurile alimentare de la raft sunt realizate aici.

Când vine vorba de produse locale, Kaufland are peste 2.500 de furnizori autohtoni de produse şi servicii.

Peste 79% din cheltuielile noastre, adică 2,8 miliarde de euro, au fost direcţionate către furnizori români, iar 85% dintre produsele alimentare din magazine provin de la parteneri locali. Vrem să creştem ponderea produselor româneşti în oferta noastră”, afirma recent Marco Hößl, CEO al Kaufland România. Retailerul german, activ pe segmentul hipermarketurilor cu preţuri mici, are aproape 190 de magazine în România şi are venituri de 18,3 mld. lei (3,7 mld. euro) în 2023.

Ce e made in RO?

Deşi cei mai mulţi retaileri spun că pe rafturile lor domină produsele „made in Ro”, există  o discuţie dacă se consideră a fi bun românesc un articol ale cărui ingrediente sunt aduse din străinătate pentru a fi procesate pe plan autohton. Ce este aşadar un produs românesc?

Spre exemplu, discounterul german Penny a lansat în 2020, în România, programul 3RO. Asta înseamnă că pentru a se putea încadra în acest program, produsele trebuie să aibă ingredientul principal din România, dar şi să fie ambalate şi procesate în ţara noastră. Astăzi, peste 50% din totalul articolelor de la raftul magazinelor Penny sunt 3RO, e vorba de peste 800 de asemenea bunuri, potrivit celor mai recente date de pe site-ul companiei.

Ţinta anunţată în 2020, când a fost anunţat de altfel proiectul, era ca 60% din bunurile din magazinele Penny din România să fie 3RO. Există însă multe situaţii când acest lucru e aproape imposibil, spun sursele ZF din piaţă.

Doar pe categoria carne de porc, de exemplu, un ingredient cheie în mezeluri, România a ajuns la importuri de 1 miliard de euro. Aşadar, materia primă din salamuri sau alte preparate „made in Ro” vine de peste tot din lume, în frunte cu Spania. Şi în cazul laptelui şi al produselor lactate, uneori materia primă este din Ungaria sau Polonia.

De unde vine deficitul?

Astfel, în 2024, România a avut aproape 5 miliarde de euro deficit comercial în categoria alimente şi animale vii, în creştere cu 50% faţă de anul anterior, o evoluţie fără precedent, care arată că singura constantă din ultimii trei ani este creşterea deficitului, indicator care a dat semne de îngrijorare încă de acum un deceniu, potrivit unei analize făcute de ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Mai mult, dacă importurile au avut o creştere continuă în ultimii zece ani, 2024 a venit cu o scădere a exporturilor, ceea ce a condus implicit la o majorare puternică a deficitului. România se bazează pe exporturile de cereale şi seminţe, fără de care deficitul comercial ar fi mult mai mare, doar că anul trecut au scăzut volumele din cauza secetei şi arşiţei care au micşorat recoltele.

De altfel, piaţa locală e cunoscută pentru că exportă materii prime şi importă bunuri procesate, cu valoare adăugată mai mare.

Ce putem învăţa de la alţii?

În urmă cu câteva luni, Tiberiu Dăneţiu, director retail media & corporate affairs la Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni, afirma că piaţa locală poate să devină un producător pentru Europa.

Trebuie să facem cu toţii eforturi pentru ca producătorii români să devină 12mai puternici. În primul rând, statul trebuie să-i susţină, aşa cum face şi statul polonez cu producătorii lui, ca să devină mai competitivi”.

El adăuga că, de multe ori, producătorii de Polonia au preţuri mult mai bune şi sunt mai eficienţi. Totuşi, şi cei locali vin tare din urmă.

Nici producătorii locali nu sunt departe. În sortimentaţiile noastre, peste tot unde am putut, am ales producători şi produse din România. Totodată, avem nişte proiecte prin care încercăm să realizăm în România nişte bunuri care să meargă în mai multe ţări – precum Ungaria şi Polonia”. El nu oferă detalii sau cifre.

Astfel, pot creşte volumele, capacitatea şi puterea producătorilor români, iar ei pot avea la rândul lor preţuri competitive.

Retailerii spun că, în final, deşi un consumator local caută bunuri “made in Ro”, dacă ele sunt mai scumpe decât cele din import, clientul nu le va mai cumpăra. Aşadar, trebuie ca producătorii autohtoni să aibă preţuri competitive.

The post Cumperi românește? Câte produse autohtone sunt, de fapt, în magazinele din România appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Alexandru Ioana

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Diferențele mari de vârstă devin trend în rândul tinerilor. Radu Leca, psiholog: „Chimia o poți avea oricând, oriunde, cu oricine”

    Diferențele mari de vârstă sunt acceptate în cultura Gen Z, atât în viața reală, cât și filme. Maturitatea emoțională este...

    Ai nevoie să îți amintești ce înseamnă cu adevărat creativitatea? Ziua de 21 aprilie este dedicată de Organizația Națiunilor Unite ca ziua creativității și...

    Ziua mondială a creativității și inovării este marcată de ONU pe 21 aprilie Creativitatea nu se naște în izolare, ci...

    Când spui Paște, te gândești la cozonaci, ouă roșii și… Ambuteiaje. Restricțiile și măsurile de circulație impuse în a doua zi de Paște

    Poliția Rutieră avertizează asupra aglomerației din zonele urbane Coloane se formează pe DN1 și A2 înspre capitală Șoferii sunt sfătuiți să...

    Uniunea Europeană trimite în spațiu un Ceas Atomic. Cum PHARAO va demonstra că teoria lui Einstein

    Misiunea europeană ACES duce în spatiu PHARAO, un ceas atomic ultraprecis. Ceasul ar trebui să se decalieze cu doar o...

    În a doua zi de Paște ai parte de încă o zi de vară, însă după-amiaza aduce averse torențiale la munte

    Astăzi ai maxime cu aproape 10°C peste normal În Capitală, te bucuri de 26°C, iar spre seară vor fi posibile...

    Liderii mondiali își oferă condoleanțele pentru moartea Papei Francisc

    Suveranul Pontif a fost internat pe 14 februarie la spitalul Gemelli din Roma pentru dificultăți respiratorii. Jorge Mario Bergoglio, ales...

    J.D. Vance e acuzat că l-a „ucis” pe Papa Francisc prin vizita sa de Paște. Ce spun oamenii pe X: „Papa s-a uitat la...

    Întâlnirea dintre J.D. Vance și Papa Francisc a fost scurtă, dar s-a desfășurat într-un context tensionat, din cauza neînțelegerilor...

    De la „Sede Vacante” la „Habemus Papam”: Care este procesul pentru alegerea unui nou Pontif

    Suveranul Pontif a fost internat pe 14 februarie la spitalul Gemelli din Roma pentru dificultăți respiratorii. Jorge Mario Bergoglio, ales...

    BREAKING NEWS: Papa Francisc a murit

    Papa Francisc a decedat luni dimineață la ora 07:35, a anunțat Cardinalul Kevin Farrell. Suveranul Pontif a fost internat pe...

    Pentagonul este într-un „haos total” de la revenirea lui Trump: „Hegseth nu va mai rezista mult la conducere”

    Potrivit unui fost purtător de cuvânt, Pentagonul este într-un „haos total” sub conducerea lui Pete Hegseth. Fostul purtător de cuvânt...

    ​China amenință țările care negociază cu Statele Unite: „Vom lua cu hotărâre contramăsuri”

    China avertizează că va lua contramăsuri ferme împotriva țărilor care încheie acorduri comerciale cu SUA în detrimentul intereselor sale.​ Administrația...

    Moscova amendează Google pentru divulgarea datelor soldaților ruși din Ucraina

    Tribunalul din Moscova a găsit Google vinovat pentru divulgarea datelor personale ale militarilor ruși decedați în Ucraina.​ Amenda impusă este...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img