- Dezinformarea și manipularea online a fost teoretizată de Moscova în conceptul „războiului hibrid”.
- Rușii au interferat prin informații false în alegerile americane, în Brexit și acum în alegerile europene.
- „Verificatorii”, un grup de jurnaliști specializați, controlează veridicitatea unor informații sensibile.
Menținerea autenticității și credibilității presei este esențială pentru sănătatea și funcționarea corectă a democrației și a societății. În era digitală, când informația este la un click distanță și comunicarea se desfășoară la viteze uluitoare, presa este mai liberă ca oricând, dar pierde mult din credibilitate. Publicațiile și platformele de socializare trebuie să combată răspândirea știrilor false și manipularea informațiilor.
Probabil că prima ingerință gravă a fost aceea în alegerile americane care l-au adus la Casa Alba pe Donald Trump. O comisie de anchetă a stabilit clar că Moscova a influențat, prin promovarea la scară largă a informațiilor false, rezultatul acestor alegeri. A doua implicare masivă a fost în campania pentru Brexit. Nu mai exista nici o îndoială azi că plecarea Marii Britanii din UE este rezultatul ingerințelor rusești. Dar „uberizarea” fenomenului s-a produs în timpul pandemiei de COVID, când curentele complotiste au devenit un flagel mondial. Iar apogeul este atins în războiul din Ucraina. Interferențele rusești au fost evidente la alegerile din Slovacia, care au adus la putere un președinte pro-rus, dar ele sunt prezente masiv, din nou, în campania americană și în cea pentru PE. Pentru consumatorul de informație obișnuit, este un adevărat flagel.
Cum ne apăram de știrile false?
Uneori sunt clonate site-uri oficiale – guvernamentale, de presă, și asta dă o mare credibilitate celui care le citește și nu este suficient avizat. Uneori chiar jurnaliști cu experiență pot fi păcăliți, de unde și vigilența crescută de care e nevoie atunci când se promovează o știre. În presa franceză de exemplu există un grup de „verificatorii” care controlează cu mijloace specifice veridicitatea informațiilor importante. Așa a fost de exemplu dezmințită o informație privind bombardarea unui tren de muniție occidentală de către ruși, a doua zi după votul din Congresul american privind ajutorul acordat Ucrainei. În ceea ce privește consumatorul domestic de informație, este imperativ, mai mult ca oricând, să urmărească, în primul rând, știrile transmise de jurnaliști profesioniști și să își multiplice sursele.
Citește și
- Care sunt legile jurnalismului în lume?
- Cât de autentică mai este presa în 2024?
- Diamantele cultivate sunt un trend sustenabil
The post Cum ne ferim de știrile false? Manipularea online a fost teoretizată de Moscova în conceptul „războiului hibrid” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Feraru Marcela