PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cei mai needucați turiști din 2023: Cum arată topul pe fiecare lună a anului

  • Anul 2023 a fost unul plin de evenimente nefericite cauzate de turiștii din întreaga lume.
  • Mai multe destinații turistice s-au confruntat cu vizitatori necivilizați, care au distrus diverse obiecte de artă.
  • A fost realizat un desfășurător pe luni al celor mai rele comportamente.

În 2023, turiștii au avut diverse comportamente nepotrivite și distructive în destinații turistice din întreaga lume, scrie CNN. Unii s-au dezbrăcat în locuri sacre, alții au condus mașini pe un pod medieval. Iată câteva dintre cele mai grave incidente pe care le-am văzut în acest an:

Ianuarie

Italia a fost mult timp un centru al comportamentului neadecvat al turiștilor, iar anul a început cu un american care a fost prins conducând pe podul pietonal Ponte Vecchio din Florența. Cel mai faimos pod al Italiei, construit în perioada medievală și reconstruit ulterior, sub conducerea familiei Medici, pentru a conecta Palazzo Pitti la Galeriile Uffizi. Ponte Vecchio se presupune că era atât de frumos încât germanii l-au lăsat intact în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece Hitler s-ar fi îndrăgostit de el într-o vizită cu Mussolini. Americanul în vârstă de 34 de ani a primit o amendă de 500 de euro pentru că a condus pe acest pod.

Februarie

În februarie, o femeie influenecer din China a fost amendată după ce a transmis live cum gătește și mănâncă un rechin alb, o specie protejată în această țară. Se pare că ea a primit o amendă de 125.000 de yuani, echivalentul a 18.600 de dolari.

Martie

În martie, un turist rus a provocat diverse revolte după ce s-a dezbrăcat pentru a face o fotografie semi-nud la Muntele Agung, un vulcan sacru al zeului Shiva. Mai târziu, turistul s-a scuzat și a apelat la Ni Luh Djelantik, o femeie de afaceri balineză și o expertă desăvârșită în rezolvarea problemelor turiștilor, pentru a media conflictul dintre el și localnici. El a participat în cele din urmă la o ceremonie la un templu, unde a făcut rugăciuni alături de preoții hinduși. În același timp, autoritățile din Bali au anunțat interzicerea închirierii de motociclete turiștilor din cauza numărului crescut de accidente.

În Italia, un alt turist american a fost amendat cu 470 de euro pentru că a condus ilegal o mașină Ferrari în Piazza della Signoria din Florența. În Veneția, un vizitator s-a expus la risc sărind într-un canal de la etajul trei al unei clădiri.
Tot în martie, un cuplu a fost închis pentru jaful de vin în valoare de 1,7 milioane de dolari dintr-un restaurant cu stea Michelin din Spania.

În Amsterdam, s-a lansat campania „Stay Away” pentru a descuraja tinerii britanici să vină în oraș pentru petrecerile burlacilor.

Aprilie

În districtul Lake din Marea Britanie, un grup de tineri au avut probleme după ce au consumat ciuperci halucinogene. Aceștia au fost găsiți până la urmă de echipa de salvare.

Mai

Pe măsură ce a început sezonul estival în Europa, un sat austriac s-a săturat de turiștii care își făceau selfie-uri, așa că localnicii au ridicat un gard pentru a bloca peisajul frumos.

YouTuber-ul Trevor Daniel Jacob și-a prăbușit intenționat avionul în California în timp ce realiza un videoclip pentru a promova un portofel. Jacob, pilot și parașutist, s-a filmat cum a sărit cu parașuta din avion, lăsând aeronava fără vreun pilot la bord. Și-a recunoscut vina după ce înregistrarea a devenit virală.

Iunie

În iunie, la Colosseum din Roma, un turist a fost prins în timp ce scrijelea „Ivan + Hayley 23” pe monumentul de 2.000 de ani. Rezidentul britanic a implorat imediat autoritățile italiene să-l ierte, susținând că nu știa cât de vechi era monumentul.

Iulie

În iulie, doi adolescenți au fost prinși vandalizând Colosseum-ul, unul din Elveția și celălalt din Germania, amândoi scrijelindu-și numele în piatră.

August

Pe măsură ce temperaturile au crescut, turiștii din Marea Britanie au fost rugați să nu se dezbrace în câmpurile de floarea-soarelui, după ce au fost observați pozând nud printre flori.

În Italia, doi turiști germani au fost arestați pentru că au vandalizat cu graffiti Coridorul Vasari din Florența, iar un grup de germani a răsturnat o statuie în apropierea Lacului Como. În Roma, un turist a fost prins în timp ce intra în Fontana di Trevi pentru a-și umple sticla de apă.

La Paris, doi turiști americani beți au fost găsiți în Turnul Eiffel dimineața, petrecând noaptea acolo din cauza consumului excesiv de alcool.

Septembrie

În septembrie, personalul Air Canada au forțat pasagerii unui zbor spre Montreal să stea pe scaunele încă murdare de vomă dintr-un zbor anterior. „Au pus șervețele de cafea pe locuri și au dat cu parfum pentru a ascunde mirosul. Când pasagerii au semnalat faptul că centurile de siguranță încă erau murdare, însoțitorul de zbor le-a explicat că avionul este plin și nu se mai poate face nimic.”

Octombrie

În 2022, un turist a distrus sculpturi antice la Muzeele Vaticanului, iar în 2023, această tendință s-a răspândit în Israel, unde un turist american a deteriorat două sculpturi romane din secolul al II-lea. Poliția a raportat faptul că bărbatul a distrus sculpturile deoarece le-a considerat idolatrizate. Cu toate acestea, avocatul bărbatului a negat aceste informații, declarând că bărbatul suferea de „Sindromul Ierusalimului”. Avocatul a descris acest sindrom ca fiind o afecțiune ce îi „îmbolnăvește” pe turiștii care vizitează acest oraș, aceștia fiind copleșiți de frumusețe și istora bogată, făcându-i să aibă probleme cu percepția realității.

Noiembrie

În noiembrie, unui turist american i-a fost interzis pe viață accesul în Filipine după ce a fost acuzat că a scris obscenități pe formularul său de imigrare. Autoritățile filipineze au spus că acesta a avut un comportament „nerespectuos” și i-au refuzat intrarea în țară.

Citește și

The post Cei mai needucați turiști din 2023: Cum arată topul pe fiecare lună a anului appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Mihalașcu Diana

In aceasta saptamana:

La Paris are loc astăzi Summit-ul organizat de Emmanuel Macron. De ce România nu a fost invitată

Summit-ul extraordinar cu „principalele” țări europene este consacrat Ucrainei. Macron vrea...

️SUA intenționează să țină pe rând întâlniri cu Rusia și Ucraina

Negocierile dintre SUA și Rusia sunt programate pentru 18...

Ion Cristoiu: Piroștile le-am mîncat, conștient că sînt o diversiune pusă la cale de ruși ca să mă îngraș

Pe cristoiublog.ro am postat următorul text, pe jumătate serios,...

Iarna își face simțită prezența în Capitală și în sudul țării. Ce temperaturi te așteaptă în această săptămână

Următoarele 24h aduc ninsori în Capitală, Oltenia, Muntenia, Dobrogea...

Bărbații investesc tot mai mult în proceduri estetice. Care sunt cele mai dorite intervenții ale clienților

Bărbații cheltuiesc și 150.000 de dolari în câteva luni...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    La Paris are loc astăzi Summit-ul organizat de Emmanuel Macron. De ce România nu a fost invitată

    Summit-ul extraordinar cu „principalele” țări europene este consacrat Ucrainei. Macron vrea să relanseze Apărarea europeana în contextual retragerii SUA. Europenii pregătesc un...

    ️SUA intenționează să țină pe rând întâlniri cu Rusia și Ucraina

    Negocierile dintre SUA și Rusia sunt programate pentru 18 februarie în Arabia Saudită. Aceste discuții vor fi conduse de oficiali...

    Ion Cristoiu: Piroștile le-am mîncat, conștient că sînt o diversiune pusă la cale de ruși ca să mă îngraș

    Pe cristoiublog.ro am postat următorul text, pe jumătate serios, pe jumătate glumeț: „În atenția lui Eduard Hellvig, directorul SRI:...

    Iarna își face simțită prezența în Capitală și în sudul țării. Ce temperaturi te așteaptă în această săptămână

    Următoarele 24h aduc ninsori în Capitală, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Transilvaniei. Gerul se instalează la munte, iar minimele coboară...

    Bărbații investesc tot mai mult în proceduri estetice. Care sunt cele mai dorite intervenții ale clienților

    Bărbații cheltuiesc și 150.000 de dolari în câteva luni pentru proceduri estetice. Umplerea cu filler aduce milioane de dolari clinicilor...

    Stadionul din Timișoara „Dan Păltinișanu” va fi demolat. Ce construiește Primăria în locul acestuia

    Pe stadionul  „Dan Păltinișanu” din Timișoara au jucat Real Madrid, Atletico, Ajax. Poli Timișoara și Real Madrid au jucat în...

    Secretarul pentru afaceri Jonathan Reynolds a declarat că impunerea tarifelor de 25% asupra oțelului britanic ar fi „negativă” atât pentru UK, cât și pentru...

    Reynolds a menționat că Regatul Unit se află într-o poziție comercială diferită, oferind exporturi specializate de oțel și aluminiu...

    Actrița Kim Sae-ron, cunoscută pentru rolul din Bloodhounds, a fost găsită moartă în locuința sa din Seul. Ce a declarat poliția

    Kim Sae-ron și-a început cariera ca actor copil și s-a remarcat prin roluri în filme precum „A Brand New...

    FOTO. Cele mai memorabile ținute de la Premiile BAFTA 2025. Ce vedete au strălucit pe covorul roșu

    Vedetele au făcut senzație pe covorul roșu de la premiile BAFTA cu ținute impresionante. Ceremonia a inclus momente speciale precum...

    Filmele „Conclave” și „The Brutalist” au fost principalii câștigători la Premiile BAFTA. Cum arată lista completă a premianților

    Mikey Madison a primit premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță într-un rol principal pentru interpretarea sa din filmul...

    Marea Britanie este pregătită să trimite trupe în Ucraina. Keir Starmer: „Înțeleg profund această responsabilitate”

    Keir Starmer anunță disponibilitatea de a trimite trupe britanice în Ucraina pentru garantarea păcii. Liderii europeni se întâlnesc la Paris...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 500. Qatarul respinge ferm strămutarea palestinienilor din Gaza

    Premierul și Ministrul Afacerilor Externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a respins ideea deplasării forțate a poporului...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img