PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ce misiuni spațiale au loc în 2024? Chinezii vor să colecteze primele mostre lunare din partea întunecată a Lunii

  • Sunt programate numeroase misiuni lunare, inclusiv către fața ascunsă a satelitului nostru natural.
  • În program se află misiuni către Venus, Mercur și asteroidul Didymos.
  • Trei Misiuni Intuitive Machines sunt pregătite pentru anul viitor.

Anul 2024 va fi dominat de o serie de misiuni lunare al căror punct culminant este misiunea Artemis 2. Obiectivul va fi trimiterea unei capsule Orion cu echipaj în jurul Lunii. Cei patru astronauți de la bord se vor întoarce apoi pe Pământ, pregătindu-se astfel pentru întoarcerea oamenilor pe solul lunar, care va avea loc ca parte a misiunii Artemis 3. Dar activitatea spațială nu se va limita aici; ea va fi densă anul viitor.

Trei Misiuni Intuitive Machines sunt pregătite pentru anul viitor. În principal în apropierea polului sud lunar pentru a transporta instrumente sau pentru a încerca să demonstreze posibilitatea utilizării resurselor locale. O a treia misiune va efectua investigații științifice în timp ce se testează tehnologii avansate pentru viitoarele explorări lunare. Peregrine 1, un lander dezvoltat de compania Astrobotic, are printre diferitele sarcini utile analiza compoziției regolitului lunar. Astrobotic plănuiește și o a doua călătorie pe Lună pentru a identifica prezența gheții de apă.

Chinezii vor primele mostre lunare din partea întunecată a Lunii

Chinezii au ca obiectiv istoric de a colecta primele mostre lunare din partea întunecată a Lunii. O capsulă Boeing CST-Starliner cu echipaj vă zbura spre stația spațială internațională în aprilie și vom asista și la prima lansare a noii rachete europene, Ariane 6, ca și la încercarea Blue Origin de a-și lansa racheta New Glenn în august.

În domeniul explorării planetare, misiunile către Venus și Mercur vor oferi oportunități unice de a studia aceste planete. Alte proiecte promițătoare sunt de așteptat să se concretizeze, inclusiv misiunea Hera a a Agenției Spațiale Europene, către asteroidul Didymos.

Pe orbita joasă a Pământului, misiunea Axiom 3 condusă de Axiom Space, va transporta primul echipaj european pe ISS, ilustrând colaborarea tot mai mare dintre companiile private și agențiile guvernamentale în explorarea spațiului, iar SpaceX vă continua să-și instaleze sateliții Starlink pe orbită și să dezvolte megaracheta Starship.

Citește și

The post Ce misiuni spațiale au loc în 2024? Chinezii vor să colecteze primele mostre lunare din partea întunecată a Lunii appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Feraru Marcela

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Trump, după întâlnirea cu Netanyahu de la Casa Albă: „Statele Unite vor prelua Fâșia Gaza. Palestinienii ar trebui să părăsească definitiv teritoriul”

    Trump: Statele Unite vor prelua Fâșia Gaza. Liderilor din Orientul Mijlociu le surâde ideea Trump: În prezent, Gaza este poarta...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.078. Un atac rusesc a ucis cinci civili și a rănit 55 de persoane în orașul Izium din...

    Un atac rusesc a ucis cinci civili și a rănit 55 marți în orașul Izium din regiunea Harkov din...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 488. Hamas afirmă că au început discuțiile privind a doua fază a acordului de încetare a focului în...

    Steve Witkoff spune că se va întâlni joi în Florida cu prim-ministrul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani. Hamas...

    VIDEO. Se retrage Simona Halep din tenis? Halep: „Corpul meu nu mai duce aşa mult” 

    După ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti în primul tur al turneului Transylvania Open, Simona Halep a...

    Prima aplicație porno „aprobată” pe iPhone ajunge în UE. Apple dă vină pe Comisia Europeană

    Cel puțin pe termen scurt, Apple ar putea încerca să impună unele restricții, chiar și în fața reglementărilor europene. Până...

    Armata României are aproape 14 miliarde lei pentru achiziţii militare în 2025

    Fonduri de 13,791 mld. lei (32,25%) sunt planificate pentru achiziţia de echipamente majore cu destinaţie militară. Tîlvăr: Bugetul MApN...

    Pregătește-te pentru vreme rece. Mâine dimineață, ANM anunță minime de -11°C. Cum va fi vremea în Capitală

    Mâine dimineață, ANM anunță minime de -11…-4°C Mâine vor fi rafale de 50 km/h în Dobrogea, dar în vest și...

    Ciolacu și Grindeanu se feresc de Nordis. Paguba estimată de procurori se ridică la 71,6 milioane de euro. Ce ar putea decide astăzi judecătorii...

    Procurorii DIICOT au reținut 11 persoane în scandalul imobiliar Nordis. Astăzi, Curtea de Apel decide dacă îi va aresta pe...

    România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer din UE. Care sunt factorii de risc pentru cancer

    31% dintre bărbați fumează zilnic, față de 23% media UE. Obezitatea în rândul femeilor e la 52%, față de 44%...

    Unde mergi azi? BBC a realizat topul celor mai spectaculoase experiențe de noapte din lume

    Între septembrie și aprilie, cerul Islandei este luminat de valuri verzi, mov și albastre, create de particulele solare...

    A.I. îți poate transforma gândurile în artă. Astăzi s-a deschis la Paris „Manifest A.I. și Conștiință prin Artă”

    Experimentul Manifest A.I. și Conștiință prin Artă se desfășoară la Paris între 4 și 6 februarie. Anca Goron, directorul proiectului...

    Țările UE cresc bugetele pentru Apărare. România își propune să cheltuiască 2,5% din PIB pentru Apărare în 2025

    MApN a cheltuit 2, 26% din PIB în 2024. Din 7 miliarde de euro cheltuiți în 2024 de Armată, 2,67...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img