

- Dansul tradițional este asociat cu sărbătoarea Rusaliilor Rusaliile sunt marcate la a 50-a zi de după Paști.
- Primele scrieri care menționează călușul sunt semnate de Dimitrie Cantemir.
- Călușul este din 2008 în lista patrimoniului cultural intangibil al umanității de la UNESCO.
Pentru că ne aflăm în prima zi de Rusalii, citește despre un obicei precum Călușul, pe care îl asociezi mai degrabă cu folclorul decât cu calendarul sacru, dar este profund legat de această sărbătoare.
Cum este legat Călușul de Rusalii?
Rusaliile sunt chiar ziua în care se încheie perioada în care se executa ritualul Călușarilor. Știu că dansul pe care îl știi mai degrabă din prelucrările folclorice păstrează această notă de mister. Exact nu ai cum să știi dar relatările istorice se bazează mai degrabă pe teorii și interpretări.
Prima relatare este chiar în Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, din 1716. Cantemir vorbește și despre credințele legate de vindecare ori de superstițiile asociate cu pregătirea și parcursul Călușarilor în cele nouă zile dintre sărbătoarea ortodoxă de Înălțare și cea numită Rusalii. Mai interesantă este descrierea hainelor folosite de călușari drept haine femeiești.
Cum se traduce în 2025 un ritual de felul acesta?
De fapt detaliile legate de originea ritualului rămân misterioase. Spectacolul sensurilor sacre pentru călușari îl poți găsi și în Istoria ideilor și credințelor religioase de Mircea Eliade. Reputatul istoric vorbește despre asemănarea scenariului în care Vătaful, Mutul și steagul cetei sunt jucate cu scenariile șamanice.
Una dintre cele mai șocante ipoteze este chiar legată de faptul că inițial ar fi putut să fie un ritual executat de femei.
The post Ce îți mai spun Călușarii de Rusalii? E recunoscut de UNESCO, dar originile sale rămân învăluite în mister appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Razvan Tupa