PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns la Roma se vor întâlni luni pentru a stabili calendarul conclavului pentru alegerea noului papă

  • Pentru a deveni papă, un cardinal trebuie să primească două treimi din voturile exprimate în cadrul conclavului.
  • În prima zi are loc un singur tur de scrutin, urmat de patru în fiecare zi succesivă.
  • Odată ce un nou papă este ales, un fum alb se înalţă dintr-un coş de pe acoperişul Capelei Sixtine.

Zeci de cardinali din întreaga lume s-au adunat la Vatican de la moartea pontifului argentinian în vârstă de 88 de ani, pe 21 aprilie. „Cred că dacă Francisc a fost papa surprizelor, acest conclav va fi și el, deoarece nu este deloc previzibil”, a declarat cardinalul spaniol Jose Cobo într-un interviu publicat duminică.

În conclavele anterioare, „poți vedea încotro ar putea merge lucrurile”, a declarat el pentru ziarul El Pais, în timp ce de data aceasta mulți cardinali provin din afara Europei și nici măcar nu s-au mai întâlnit între ei.

Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă cu o ceremonie funerară și de înmormântare care a atras 400.000 de persoane în Piața Sfântul Petru și nu numai, inclusiv personalități regale, lideri mondiali și pelerini obișnuiți, scrie France 24.

Cardinalii au avut deja astfel de întâlniri în zilele premergătoare funeraliilor şi înhumării Papei Francisc organizate sâmbătă.

Până în prezent, nu există o dată pentru începerea conclavului, care va avea loc în Capela Sixtină, în spatele uşilor închise. Cel mai curând, conclavul ar putea începe la 5 mai, după o perioadă de doliu de nouă zile.

Pentru a deveni papă, un cardinal trebuie să primească două treimi din voturile exprimate în cadrul conclavului. În prima zi are loc un singur tur de scrutin, urmat de patru în fiecare zi succesivă. Odată ce un nou papă este ales, un fum alb se înalţă dintr-un coş de pe acoperişul Capelei Sixtine.

The post Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns la Roma se vor întâlni luni pentru a stabili calendarul conclavului pentru alegerea noului papă appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Glumele l-au costat scump. Ce pedeapsă a primit un fost angajat Disney după ce a falsificat meniurile restaurantelor

    Meniurile depuse ca probe provin de la sutele de restaurante din cadrul Walt Disney World din Orlando. El a fost...

    India testează rachete cu rază lungă de acțiune. Tensiunile cu Pakistanul cresc după atacul din Kashmir

    Aceste rachete lansate sunt concepute pentru lovituri puternice, cu rază lungă de acțiune și de mare precizie. Narendra Modi...

    11 persoane au murit după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Un suspect a fost acuzat de crimă de gradul doi

    Nu a fost dat niciun motiv, deși poliția spune că nu există niciun indiciu că incidentul a fost un...

    Iga Swiatek ajunge în optimi la Madrid Open. Ea a învins-o pe Linda Noskova

    A fost a opta victorie consecutivă pentru Swiatek la Madrid Open. Forma excelentă a polonezei a fost evidentă pe tot...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 570. Israel a atacat Beirut din Liban/ IDF susține că a ucis un membru Hezbollah

    Israel a confirmat pe Telegram uciderea unui membru Hezbollah într-un atac cu dronă în zona Halta, sudul Libanului. Hezbollah a...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.160. Ucraina continuă operațiunile defensive active în regiunile Kursk și Belgorod din Rusia

    Comandantul Brigăzii 810 i-a raportat lui Putin că trupele ucrainene din Kursk vor fi eliminate curând. Volodimir Zelenski afirmă că...

    Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, pune în pericol securitatea națională: „Rusia și China sunt peste tot prin telefonul lui mobil, garantat”

    Numărul personal de telefon al Secretarului Apărării, Pete Hegseth, a fost găsit online pe diverse platforme, inclusiv WhatsApp, Facebook...

    „Avem nevoie de Dumnezeu, cum navigatorii aveau nevoie de stele”

    În Piaţa Sfântului Petru din Vatican vor răsuna multă vreme cuvintele Papei Francisc:   „Credința începe când înţelegem că avem nevoie de...

    Cum faci sportul atractiv pentru copii? Radu Szekely, expert în educație: „Este foarte important să încercăm cât mai multe activități”

    Unul din trei copii suferă de obezitate la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Școala prinde viață cu ore...

    Vrei să-ți afli viitorul? ChatGPT îți citește în palmă

    Videoclipurile cu reacții la răspunsurile ChatGPT adună sute de mii de vizualizări pe TikTok. Trendul presupune să faci o poză...

    Jordan Bardella confirmă că va candida la prezidențiale în Franța în 2027, dacă Le Pen va fi împiedicată de lege. Cu ce acuzații se...

    Jordan Bardella, politician de extremă dreapta, intenționează să candideze la președinția Franței în 2027 dacă Marine Le Pen este...

    Salariul mediu net se triplează, dar românii nu simt avansul. Adrian Mitroi, expert în finanțe comportamentale: „Pendulul se va întoarce, ”

    Salariul mediu net a crescut de la 312 € în 2007 la 1045€ în 2024. Fără reducerea inegalităților, tensiunile sociale...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img