

- CSM: Premierul este abuziv, discreționar și încalcă Constituția
- CSM anunță că nu este de acord cu măsurile Guvernului referitoare la pensiile speciale
- Consiliul Superior al Magistraturii dezaprobă ferm măsurile preconizate de Guvernul României în legătură cu modificarea sistemului de pensionare a judecătorilor și procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii îl acuză pe Ilie Bolojan că prin neconsultarea sistemului judiciar și comunicarea unor măsuri deja decise – Premierul este abuziv, discreționar și încalcă Constituția.
CSM anunță că nu este de acord cu măsurile Guvernului referitoare la pensiile speciale care subminează independența justiției, va apela la instrumente internaționale și consideră că anunțul acestuia vizavi de veniturile magistraților nu a fost făcut decât pentru a abate atenția de la scandalurile publice gen Anastasiu.
Comunicatul CSM
„Consiliul Superior al Magistraturii dezaprobă ferm măsurile preconizate de Guvernul României în legătură cu modificarea sistemului de pensionare a judecătorilor și procurorilor, prezentate de prim-ministrul României în conferința de presă din data de 29 iulie 2025.
Maniera de comunicare publică a măsurilor decise de Guvern, într-o abordare specifică mai degrabă unui veritabil dictat și fără nicio consultare a autorității judecătorești, reprezintă o manifestare abuzivă și discreționară a prerogativelor puterii executive, care aruncă în derizoriu principiul cooperării loiale între autoritățile publice și statutul de putere în stat al justiției.
Intențiile autorității executive încalcă flagrant principiile consacrate de Constituția României și de reglementările internaționale în materie, așa cum au fost în mod constant reflectate în jurisprudența Curții Constituționale.
Creșterea din nou a vârstei de pensionare, majorarea bruscă a vechimii în funcție necesare pentru pensionare, cât și diminuarea drastică a cuantumului pensiei de serviciu, după ce toate aceste elemente au fost deja modificate substanțial prin Legea nr. 282/2023, intrată în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024, sunt în mod evident de natură să înfrângă principiile securității juridice și așteptării legitime care ar trebui să constituie pentru legiuitor imperative în activitatea de legiferare.
Este obligatoriu ca magistraților în funcție să le fie asigurat un cadru normativ predictibil, iar această condiție este incompatibilă cu modificările de substanță, în mod repetat, ale statutului acestora, al căror efect este acela de a crea un sistem normativ fundamental diferit de cel existent la momentul accesului în profesie. Judecătorii și procurorii în funcție și-au asumat responsabilitățile specifice, gestionând un volum imens de cauze, în condițiile unui cadru normativ deseori lipsit de calitatea necesară și supunându-se celui mai strict regim de incompatibilități și interdicții, având așteptarea legitimă că statul, la rândul său, își va respecta obligația de a le asigura stabilitatea componentelor esențiale ale statutului lor.
Intențiile Guvernului României afectează grav și componenta financiară a independenței justiției, care impune asigurarea pentru magistrați a garanției sociale reprezentată de plata unei pensii de serviciu într-un cuantum cât mai apropiat de cel al ultimului venit, deziderat pe care reducerea anunțată a cuantumului pensiei este departe de a îl mai îndeplini.
Modificările preconizate vor genera o nouă falie în rândul magistraturii române, creând discriminări majore între generațiile de judecători și procurori, iar pe termen lung vor conduce la distrugerea sistemului de justiție, de vreme ce aceste profesii vor deveni complet neatractive, întrucât responsabilitățile specifice, condițiile deosebite de muncă și regimul drastic de incompatibilități și interdicții nu sunt compensate corespunzător nici prin sistemul de remunerare și nici prin sistemul de pensionare.
Toate măsurile anunțate, care vizează numai categoria profesională a judecătorilor și procurorilor, se înscriu, de fapt, în campania de stigmatizare a acestora, inițiată și întreținută de factorul politic în scopul manifest de a submina puterea judecătorească și independența acesteia, doar pentru a abate atenția de la problemele reale ale societății, care nu au fost create de magistrați sau de la scandalurile recente din spațiul public.
Consiliul Superior al Magistraturii asigură judecătorii și procurorii că va utiliza toate instrumentele instituționale pentru a proteja independența justiției, valoare esențială fără de care statul de drept nu poate exista”.
The post BREAKING NEWS: Consiliul Superior al Magistraturii îl acuză pe Ilie Bolojan de încălcarea Constituției appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Sandu Maria