

- Biroul Electoral Central a transmis Curții Constituționale procesele verbale ale alegerilor prezidențiale și a propus validarea primului tur.
- Curtea Constituțională a înregistrat o primă contestație pe alegerile de duminică.
- Dacă CCR respinge contestațiile și validează rezultatul, va fi declanșată oficial organizarea turului 2 al prezidențialelor.
Biroul Electoral Central a trimis astăzi către Curtea Constituțională procesele verbale ale alegerilor de duminică cu propunerea de validare a turului 1 al alegerilor prezidențiale. Cel mai probabil vineri CCR va respinge contestațiile depuse privind anularea alegerilor, va confirma scrutinul, va valida rezultatul primului tur și va declanșa organizarea turului 2 al prezidențialelor.
În prezent, CCR a înregistrat o contestație de anulare a primului tur, depusă de candidatul Sebastian Popescu, care invocă încălcări grave ale principiilor democratice și ale egalității de șanse, acuzând discriminarea candidaților în mass-media și promovarea selectivă a doar cinci candidați „relevanți”. CCR urmează să soluționeze această contestație până la finalul săptămânii, cel mai probabil vineri, fără audieri publice, pe baza documentelor depuse și cu participarea reprezentantului Ministerului Public.
Validarea rezultatelor de către CCR va marca startul campaniei pentru turul doi, iar numele finaliștilor vor fi anunțate public cel târziu pe 9 mai. Prezența la urne în primul tur a fost de 53,2%, iar rezultatul reflectă o competiție strânsă, cu Simion și Dan detașați față de ceilalți candidați.
The post Biroul Electoral Central a validat Turul 1 al alegerilor prezidențiale appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana