

- Raport: Libertatea presei e la cea mai scăzută medie din istorie.
- Pe 3 mai este Ziua Mondială a Libertății Presei.
- Concentrarea proprietății și presiunile economice afectează presa.
- Raport: Redacțiile aleargă după click-uri, în detrimentul calității.
- 34 de țări se confruntă cu „închideri în masă” de redacții.
- România este pe locul 55 în lume în Indexul Libertății Presei.
Astăzi e Ziua Libertății Presei, dar presa pare pusă pe perfuzii. Raportul Reporteri Fără Frontiere arată că libertatea presei e la cea mai scăzută medie globală din istorie – 55 din 100.
Presiunea economică apasă greu pe instituțiile de presă. Din ce în ce mai multe instituții media sunt concentrate în mâinile a din ce în ce mai puțini proprietari.
Advertiserii și finanțatorii pun presiune, iar finanțarea din fonduri publice este foarte scăzută. Asta face ca redacțiile să alerge după click-uri, în detrimentul calității.
34 de țări se confruntă cu „închideri în masă” de redacții, printre ele Africa de Sud, Noua Zeelandă, Iran, Belarus sau Afganistan. Jurnaliștii sunt închiși sau persecutați în Palestina, Vietnam, Rusia, China, Turcia sau Filipine.
România este pe locul 55 în indexul libertății presei, dar surpriza o reprezintă Statele Unite, care a coborât 28 locuri față de anul trecut, până pe 57. Trump e acuzat că a atacat presa prin tăieri de fonduri și presiuni directe și că a preluat controlul cu privire la accesul reporterilor la Casa Albă.
La noi, în Piața Universității poți vedea, până pe 2 iunie, fotografiile candidate la World Press Photo 2025. De la copiii răniți din Gaza la criza de apă din Amazon, de la protestele din Kenya şi Myanmar la curajul unei comunităţi LGBTQ+ din Nigeria.
The post Astăzi e Ziua Mondială a Libertății Presei. România este pe locul 55 în lume în Indexul Libertății Presei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Nemoiu Lucian