goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Apare robogândacul ”Beetle-Cam” este spionul ideal de apartament!

Echipa de la Universitatea din Washington – SUA s-a inspirat din comportamentul insectelor pentru a crea un ingenios sistem de camere cu consum redus.

Beetle-cam poate transmite până la cinci cadre pe secundă de rezoluție joasă, în alb și negru, către un smartphone din apropiere, cercetarea fiind recent publicată în revista Science Robotics.

Întregul aparat de fotografiat cântărește doar 250 de miligrame, ceea ce înseamnă aproximativ o zecime din greutatea unei cărți de joc. În timp ce senzorul în sine este de rezoluție scăzută, captând doar imagini de 160 per 120 de pixeli, acesta este montat pe un braț mecanic care se poate deplasa dintr-o parte în alta, fapt care permite camerei să privească dintr-o parte și să scaneze mediul, la fel ca un gândac, și să capteze o imagine panoramică cu rezoluție mai mare.

Pentru a menține durata de viață a bateriei, cercetătorii au inclus în sistem un accelerometru, astfel încât fotografiile să fie realizate doar atunci când gândacul se mișcă. Potrivit cercetătorilor, gândacii nu au fost răniți și „au trăit cel puțin un an” după încheierea experimentului.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img