

- 41% dintre consumatori cumpără genți de lux în loc să investească la bursă.
- Un sondaj reașizat de Censuswide arată că investiția în produse de lux este mai atractivă.
- 26% dintre participanți vor să aloce între 16% și 20% din salariul anual pentru produse de lux.
O dată cu schimbările de pe piețele bursiere, americanii nu mai vor să investească în acțiuni, ci în produse de lux. Un sondaj făcut în UK arată că gențile de lux par o investiție mai bună pentru bogații lumii.
Ce spun cifrele mai exact?
Studiul este unul foarte interesant. 41% dintre consumatori preferă să cumpere genți de mână de lux în loc să contribuie la fondul lor de pensii. Mai mult, 49% dintre respondenți au declarat că preferă să investească în genți de mână în loc de acțiuni. În medie, 26% dintre participanți plănuiesc să aloce între 16% și 20% din salariul anual pentru achiziția de produse de lux, iar 18% intenționează să aloce chiar peste 21% din veniturile lor anuale în acest scop.
Autorii raportului au constatat că 39% dintre cumpărători consideră gențile de lux o investiție bună, iar 29% le consideră o oportunitate de investiție mai bună decât opțiunile tradiționale. Și oricum designerii mereu au spus că atunci când îți cumperi o geantă mai pricey dar de calitate, aceasta este o investiție pentru că durata ei de viață este mult mai mare decât una dintr-un magazin obișnuit.
Cum își aleg gențile de lux?
Conform Whatnot, cele mai importante 5 criterii pe care consumatorii le iau în calcul atunci când caută genți de lux sunt: prețul, brandul, starea produsului, verificarea autenticității, stilul genții. Tot mai mulți cumpărători se orientează spre platformele de revânzare second hand. 37% dintre aceștia folosesc platforme online precum Whatnot, Depop sau The RealReal. De asemenea, 65% dintre respondenți au revândut cel puțin o dată o geantă de lux, iar 33% au făcut acest lucru prin rețele sociale de tip marketplace.
Cele mai căutate branduri sunt Louis Vuitton, Gucci, Chanel, Dior, Balenciaga, Prada, Hermès, Fendi, Bottega Veneta, Celine. Studiul spune că că piese clasice precum gențile monogramate Louis Vuitton și gențile cu clapă de la Chanel, dar și piese rare precum Fendi Baguette și Hermès Birkin, sunt în mare vogă.
The post Americanii preferă să își cumpere genți de lux în loc să investească la bursă. Ce spun cifrele appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Badoiu Alexia