PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Am aflat pentru voi de ce se poartă verigheta pe degetul inelar!

Te-ai întrebat vreodată de ce se poartă verigheta pe al patrulea deget, numit degetul inelar? Explicația este mai surprinzătoare decât crezi. 

Chiar dacă părea greu de crezut, totul provine din ştiinţa medicală şi din modul în care acţionează sistemul circulator. O credinţă străveche din secolul al şaisprezecelea spune că o venă care pleacă de la al patrulea deget duce chiar la inimă, scrie Spynews.ro. Această venă se mai numeşte şi „vena amoris”, care înseamnă în limba latină „vena iubirii”.

Pe baza acestei idei, experţii au considerat că este mai bine ca verigheta să se poarte pe degetul inelar, de la mâna dreaptă.

În alte cutulturi, din considerente legate de sănătate, se spune că este mai bine ca verigheta fie purtată alternativ pe ambele mâini pentru a nu bloca circulaţie degetelor.

De asemenea o altă credinţă spune că inelarul este degetul sufletului şi din acest motiv este indicat ca verigheta să fie purtată pe acest deget.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor obişnuiesc să o poarte la mâna stângă.

In aceasta saptamana:

Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis a fost respinsă de Birourile Parlamentare Reunite

Propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui României se...

Putin și Trump sunt în dialog secret? Kremlinul afirmă: „Contactele s-au intensificat”

Discuțiile dintre Moscova și Washington s-au intensificat în ultima...

Tehnologia A.I., precum Visito Voice, va transforma hotelurile. Ce impact are asupra industriei

Integrarea tehnologică va adresa și provocări, precum trainingul personalului. Visito...

Peskov declară că deși Zelenski este un președinte „ilegitim”, Rusia rămâne deschisă negocierilor

Peskov afirmă că Zelenski este „illegitim” din punct de...

VIDEO. Primul trailer pentru „Fantastic Four: First Steps”, rebootul celebrei familii Marvel, a fost lansat

Regizat de Matt Shakman, The Fantastic Four: First Steps...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis a fost respinsă de Birourile Parlamentare Reunite

    Propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui României se afla pe agenda şedinţei Birourilor Permanente Reunite de miercuri. Aceasta nu...

    Putin și Trump sunt în dialog secret? Kremlinul afirmă: „Contactele s-au intensificat”

    Discuțiile dintre Moscova și Washington s-au intensificat în ultima perioadă. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a confirmat existența contactelor dintre...

    Tehnologia A.I., precum Visito Voice, va transforma hotelurile. Ce impact are asupra industriei

    Integrarea tehnologică va adresa și provocări, precum trainingul personalului. Visito Voice va permite hotelurilor să îmbunătățească eficiența și să reducă...

    Peskov declară că deși Zelenski este un președinte „ilegitim”, Rusia rămâne deschisă negocierilor

    Peskov afirmă că Zelenski este „illegitim” din punct de vedere juridic, dar Rusia este deschisă negocierilor. Zelenski declară că este...

    VIDEO. Primul trailer pentru „Fantastic Four: First Steps”, rebootul celebrei familii Marvel, a fost lansat

    Regizat de Matt Shakman, The Fantastic Four: First Steps este plasat într-o versiune retro-futuristă a anilor 1960. Cei patru actori...

    Trump schimbă politica economică globală. Cum este influențată România de propunerile Președintelui SUA

    Trump vrea să reducă inflația prin ieftinirea energiei și reindustrializare. SUA ar putea impune noi taxe vamale, afectând comerțul global. Relocarea...

    Guvernul lui Bayrou supraviețuiește unei noi moțiuni de cenzură. Care sunt ultimele evoluții pe scena politică franceză

    François Bayrou va supraviețui unui vot de neîncredere, dată fiind susținerea insuficientă pentru acest demers din partea socialiștilor și...

    În 2025, Armata Românie are un buget de 42,7 miliarde lei. Forțele navale vor cumpăra nave de patrulare și vor moderniza fregate

    România cumpără în 2025 blindate, rachete antiaeriene, nave de patrulare. În 2025, Armata are un buget de aproape 43 miliarde...

    Ion Cristoiu: Cultul personalității lui Ceaușescu era jalnic prin raportare la cel al lui Carol al II-lea

    Presa înainte de Revoluție era un Combinat care producea zilnic simple adieri, și acelea inutile. Altfel spus, o mașinărie...

    300 de refugiați ucraineni din Regatul Unit vor putea solicita prelungirea vizelor pentru 18 luni

    Swindon Borough Council va contacta refugiații din Ucraina eligibili pentru a-i ajuta în procesul de prelungire a vizei. Echipa Warm...

    TecStyle Visions Stuttgart: evenimentul lider în Europa pentru personalizarea textilelor și promovare

    – TecStyle Visions Stuttgart se afirmă ca evenimentul principal din Europa pentru industria de personalizare a textilelor și...

    David Lammy promite un sprijin de 55 de milioane de lire pentru Ucraina. Ministrul a declarat că Regatul Unit își va „juca rolul”

    Lammy a anunțat un sprijin financiar de 55 de milioane de lire sterline pentru Ucraina, destinat energiei, cerealelor și...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img