

- Aliații NATO au decis majorarea bugetelor de apărare la 5% din PIB-ul fiecărei țări membre.
- Decizia de majorare ale acestor cheltuieli a venit pe fondul presiunilor crescute ale Administrației Trump cu privire la cerința sa pentru o implicare mai mare a țărilor europene în alianță.
- Deși Spania s-a opus inițial acestei măsuri, în cadrul alianței, statul iberic a primit o scutire din partea alianței în privința îndeplinirii totale ale acestei cerințe.
Aliații NATO au convenit asupra majorării bugetelor de apărare la 5% din PIB-ul fiecărei țări membre, scrie Politico.
Decizia de majorare ale acestor cheltuieli a venit pe fondul presiunilor crescute ale Administrației Trump cu privire la cerința sa pentru o implicare mai mare a țărilor europene în cadrul alianței. Așadar, măsura trebuie să fie confirmată printr-un act oficial în cadrul următorului summit ținut la Haga.
Astfel, în timpul summit-ului, aliații și-au propus să investească cele 3.5% din PIB pe echipamente grele militare, urmând ca restul de 1.5% să fie investite în apărarea cibernetică a alianței și în mobilitatea soldaților.
Cum a procedat Spania pentru a fi scutită de această măsură?
Prin vocea Prim-Ministrului Pedro Sanchez, Guvernul Spaniol s-a opus inițial unei aceste măsuri de a crește substanțial cheltuielile la 5% din PIB pentru apărare din pricina neîndeplinirii acestei ținte pe baza bugetului actual al țării. Pentru a preveni un blocaj în cadrul alianței, membrii acesteia s-au decis ca acestea să investească cei 5% din PIB în cadrul politicilor de apărare ale NATO, urmând ca Spania să se folosească de o parte din fonduri pentru modernizarea capacităților sale militare și pentru înzestrarea militarilor săi cu echipament modern, cerințe obligatorii ale alianței.
Premierul Sanchez s-a declarat satisfăcut de o asemenea decizie: „Prin această măsură, s-a evitat fracturarea alianței, permițându-i totodată Spaniei să participe la rolul activ de membru NATO prin îndeplinirea cerințelor propuse”.
The post Aliații NATO au decis majorarea bugetelor de apărare la 5% din PIB-ul fiecărei țări membre appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Popescu Mihnea