goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

A transformat autismul fiului în artă. Descoperă barierele dintre un copil cu autism și părintele său

„Sunt zile când nu ne prea place unul de altul, este greu să ne placă”, recunoaște mama unui băiat ce suferă de autism. Kate Miller-Wilson este mămica unui băiețel de clasa a patra care trece zilnic prin nenumărate ședințe de terapie. Kate înțelege stresul din familiile în care s-a anunțat un asemenea diagnostic și îi place să își observe fiul trecând prin progrese de dezvoltare și cunoaștere.

Urmăriți un material oferit de boredpanda.com

„Tristețe, furie, acceptare, artă…călătoria mea în calitate de părinte al unui copil cu autism a fost și continuă a fi plină de cotituri, dealuri și văi. Îmi iubesc fiul necondiționat, așa haios, provocator și fermecător precum este. Îmi fac griji pentru viitorul lui și sunt zile când nu ne place unul de altul. Dragostea însă nu pleacă nicăieri.”

Deseori eu simt că exista ceva ce mă separă de fiul meu. Noi ne putem vedea și ne putem auzi prin acest obstacol, dar nu prea ne putem atinge. Aici l-am fotografiat printr-o folie de gheață care simbolizează această experiență.

„Cel mai mare cadou pe care l-am primit grație autismului este priceperea la matematică în care vrăjește ca un magician și pasul perfect, este felul lui unic și poetic de a privi lumea.”

Un adevărat har al fiului meu constă în abilitatea de a se concentra complet asupra unui lucru: un puzzle, un instrument muzical. Felul în care lumina creează culori în nori… El se dedică în întregime lucrului care îi place și eu încerc să fac la fel în interacțiunile mele cu el.

„În fotografiile mele am creat un tribut pentru această perspectivă și realitatea noastră cotidiană.” Astfel și-a comentat lucrările Kate Miller-Wilson.

Una din caracteristicile de bază ale autismului constă în diferențele de percepere senzorială. Lumea poate fi copleșitoare cu atâtea sunete, mirosuri și priveliști. Dar și această trăsătură poate fi privită ca un dar: fiul meu trăiește în această lume într-un fel în care eu niciodată nu voi putea.

Fotografiile, după cum ați observat deja, sunt însoțite de o descriere a experiențelor prin care mama trece alături de fiul său. Astfel pozele capătă o încărcătură emoțională unică.

Autismul este o boală care afectează creierul și care se manifestă în zeci de feluri. Simptomele variază ca intensitate, iar unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au. Acestea se manifestă în primul rând prin dificultatea în comunicare. Limbajul vorbit se dezvoltă de obicei greu sau deloc. E posibil ca bolnavul să folosească mai mult gesturi decât cuvinte. Se manifestă și prin nesociabilitate. O persoană care suferă de autism nu e de obicei prea interesată în a avea relații cu alții. Se poate ca ea să nu raspundă cu plăcere altora și să nu își privească în ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur și nu depune prea mult efort în a-și face prieteni.

Sursa:boredpanda.com
Surse foto:boredpanda.com

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 645. Locurile de ajutor alimentar din Gaza sunt atacate; ONU afirmă că aproape 800 de persoane au fost...

    Șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni, a acuzat Israelul că a pus la cale „cel mai crud și machiavelic...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.235. Kremlinul spune că așteaptă o „declarație importantă” din partea lui Trump

    Trump a lansat un avertisment amenințător pentru Vladimir Putin după ce o maternitate a fost lovită de drone în...

    Armata Română plănuiește noi achiziții de arme de asalt, mitraliere și pistoale. Costurile ar putea ajunge la 3 miliarde de euro

    Armata Română se dotează cu noi arme de asalt, mitraliere și pistoale MApN vrea să cumpere și 246 mașini de...

    Trenurile clasice prin Alpi revin pe șine. Ruta Salzburg–Villach devine accesibilă, cu un drum prin peisaje montane de vis

    Trenurile de noapte dintre Salzburg și Veneția sau Munchen și Roma vor fi din nou disponibile. Bad Gastein este o...

    Câtă încredere au românii în liderii lumii? Doar 3 din 10 români cred în președintele SUA, Donald Trump

    3 din 10 români au încredere în președintele SUA, Donald Trump. Electoratul AUR îi preferă pe Donald Trump și Vladimir...

    Cum ajungi să îți îndeplinești visul? Cercetări recente arată că mentalitatea strategică ar fi ingredientul secret al succesului

    Perseverența separă visul de împlinire, dar nu este suficientă dacă nu ești dispus să-ți schimbi strategia. O mentalitate strategică, nu...

    La ce evenimente mergi în weekend? În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat

    În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat. Acesta se va desfășura pe Pajiștea Experimentală, lângă malul lacului. Festivalul...

    Cum va fi vremea? Sudul și sud-estul țării se confruntă cu temperaturi extreme și disconfort termic accentuat

    În schimb, la munte și pe litoral, vremea e mai prietenoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza...

    România se confruntă cu riscuri majore, cu peste 900 de baraje neautorizate sau cu autorizații expirate

    Un caz recent este inundația de la Salina Praid, cauzată de un baraj necontrolat. Nouă bazine hidrografice sunt sub...

    În premieră mondială, prima pompă cardiacă cu membrană ondulată a fost implantată cu succes în Australia

    Operația a avut loc la Spitalul St Vincent din Sydney. Pacientul a trecut cu succes de 30 de zile fără...

    UE adoptă noi reguli pentru reglementarea Inteligenței Artificiale. Ce trebuie să facă producătorii celor mai puternice sisteme

    Firmele vor trebui să furnizeze rezumate despre conținutul utilizat pentru antrenarea Inteligenței Artificiale. Regulile vor fi voluntare din 2 august,...

    Ilie Bolojan susține o conferință de presă: „Trebuie să evităm să revenim la măsuri populiste”

    Bolojan a vorbit despre reforma companiilor în care statul este acționar. Bolojan spune că își dorește rezultate mai bune...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img