Napoleon Bonaparte, liderul influent care a zguduit monarhiile europene în secolul al XIX-lea, și-a petrecut ultimii ani în exil pe insula Sfânta Elena din Atlanticul de Sud. Moartea sa, în 1821, la vârsta de 52 de ani, a fost înconjurată de mister și controverse. Napoleon a murit convins că a fost otrăvit de britanicii care îl țineau prizonier pe insulă, și a inclus această acuzație în testamentul său.
În 1978, un medic suedez, Sven Forshufvud, a lansat o teorie surprinzătoare, susținând că Napoleon a fost otrăvit cu arsenic. Ceea ce a fost și mai șocant a fost identificarea presupusului ucigaș: contele Charles-Tristan de Montholon, unul dintre apropiații lui Napoleon.
Forshufvud a argumentat că între martie și mai 1820, lui Napoleon i s-au administrat substanțe chimice care au afectat stomacul, inclusiv tartrat de stibiu și potasiu. Apoi, a primit emulsie de migdale amare și o doză puternică de calomel, medicamente care s-au dovedit incompatibile. Acestea au fost preludiul otrăvirii cu arsenic.
Cercetătorii au descoperit, ulterior, niveluri ridicate de arsenic în firele de păr ale lui Napoleon, susținând teoria otrăvirii. Cu toate acestea, identificarea vinovatului rămâne subiect de dezbatere, iar autoritățile franceze nu au permis investigarea rămășițelor lui Napoleon, păstrând astfel misterul în jurul cauzei exacte a morții sale.
