PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

A fost creat cel mai precis ceas din lume

Cercetătorii au creat un ceas atomic, care foloseşte o structură optică realizată din raze laser ce captează atomi de yterbiu. Conform părerii specialiştilor, ceasul este atît de exact, încît ar putea detecta chiar şi materia întunecată.

Fiecare atom are o anumită vibraţie, iar frecvenţa acestuia le permite cercetătorilor să măsoare modul în care atomii de yterbiu interacţionează între două niveluri de energie, ce fac ca ceasul să „ticăie”. Conform CNET, fizicienii din cadrul National Institute of Standards and Technology (NIST), Maryland au comparat două ceasuri atomice, pentru a înregistra un nou record istoric al capacităților, în funcţie de trei măsurări clare: incertitudine sistematică, stabilitate şi reproductibilitate. Andrew Ludlow, liderul proiectului a explicat că cele trei măsurări pot fi considerate „un standard al performanţelor” pentru ceasurile atomice. Abilitatea de reproducere a acurateței structurii din yterbiu a ceasului în două experimente independente are însemnătate deoarece arată, pentru prima oară, că randamentul ceasului este „limitat de efectele gravitaționale ale Pămîntului”.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Primul interviu comun al lui Donald Trump și Elon Musk la Fox News. Musk: „DOGE se asigură că se respectă Democrația, că...

    Donald Trump și Elon Musk au stat față în față cu Sean Hannity, gazda emisiunii „Hannity” de pe Fox...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 502. Șeful ONU condamnă „ferm” raidurile israeliene asupra școlilor/ Planul arab pentru Gaza poate implica o contribuție de...

    Raidurile au vizat o școală din cartierul Wadi al-Joz și un centru de formare profesională din tabăra de refugiați...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.092. Zelenski: „Estul este al nostru, Crimeea este a noastră”/ Ucrainenii au distrus un rar și scump sistem...

    Rusia nu va accepta trupele NATO în Ucraina ca parte a niciunui acord de pace, a declarat ministrul său...

    Primul interviu comun al lui Donald Trump și Elon Musk pentru Sean Hannity va fi lansat în această noapte. Când și unde îl poți...

    Donald Trump și Elon Musk au stat față în față cu Sean Hannity, gazda emisiunii „Hannity” de pe Fox...

    O moştenire uşoară

    Slavă Domnului, măcar avem ministru de Finanţe! Chiar şi în condiţiile în care Guvernul Ciolacu Unu a uşurat serios...

    Delegația americană și rusă rămân în contact pentru o întâlnire între Trump și Putin. Ce îi interesează pe americani în aceste discuții

    Întâlnirea Trump – Putin nu va avea loc săptămâna viitoare. Echipe separate de negociatori ruși și americani vor începe discuțiile...

    VIDEO. Mario Nawfal publică o bucată din interviul cu Călin Georgescu despre anularea alegerilor din România: „Trebuia să fie Președintele României! Cum poate UE...

    Nawfal i-a intervievat zilele trecute pe Călin Georgescu și George Simion. Mario Nawfal o critică pe judecătoarea Elena Simina Tănăsescu,...

    Papa Francisc a fost diagnosticat cu dublă pneumonie și necesită terapie farmacologică suplimentară

    Toate evenimentele publice din calendarul Papei au fost anulate până duminică. Pneumonia bilaterală este o infecție care afectează ambii plămâni. Un...

    Preşedintele polonez susține că a primit asigurări din partea SUA că nu îşi vor reduce numărul trupelor în Europa de Est

    Duda a revenit la ideea de a crea o bază militară americană numită „Fort Trump” în țara sa. Administrația Trump...

    Meghan Markle a anunțat o identitate nouă pentru brand-ul „American Riviera Orchard”. Ce nume a ales Ducesa de Sussex

    Mesajul înregistrat, transmis în prim-plan de Meghan, subliniază continuitatea cu fostul ei blog de lifestyle, Tig. Ea a declarat...

    Episodul de ninsori din sudul României ajunge la final de mâine. De miercuri până vineri, temperaturile vor coborî până la -17 grade

    Ninsorile din sud încetează treptat de mâine dimineață, dar se instalează gerul. Valul de frig persistă până marți în sud,...

    Riscul de avalanșă crește la munte. Sergiu Frusinoiu, Salvamont Prahova: „Parcurgerea traseelor este mai periculoasă”

    Riscul de avalanșă crește la munte. Zăpada proaspăt depusă nu are aderență. Stratul instabil se poate disloca și aluneca la orice...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img