goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

UMF Cluj deschide o filială în Italia pentru a pregăti viitoarele generații de medici italieni. Ce înseamnă asta pentru mediul universitar din țara noastră

  • Universitatea are deja 3.300 de studenți internaționali din peste 80 de țări.
  • Noua extensie vrea să pregătească medici pentru sistemul italian și cel european.
  • Cei mai mulți aplicanți vin din Franța, Germania, Italia, Elveția și Suedia

UMF Cluj (Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca) deschide o extensie în orașul Novara din Italia. Programul de Medicină în limba engleză va pregăti viitorii medici pentru sistemul medical italian, aflat în criză de personal. Ce înseamnă asta pentru mediul universitar din țara noastră?

Extinderea UMF Cluj în Italia îmbogățește prestigiul universităților de medicină românești

Radu Lupescu, medic la Strasbourg: „Prestigiul școlii românești de medicină este astăzi unul important. Este bine cunoscut faptul că avem medici foarte buni. Aceasta nu este prima filială deschisă în străinătate de o universitate românească de medicină. Prima a fost înființată la Hamburg, acum șase ani, de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, care a avut anul acesta prima promoție de absolvenți”.

Aceasta este, așadar, cea de-a doua filială. Este o inițiativă foarte bună, mai ales având în vedere că Franța, Italia și Germania se confruntă cu o lipsă severă de personal medical. Extinderea universităților românești în aceste țări este, deci, o idee excelentă”.

Singura problemă care rămâne de clarificat este cea a stagiilor practice. Dacă au fost deja încheiate contracte cu spitalele din Novara sau din alte zone din Italia, atunci aceasta este o veste foarte bună atât pentru studenții români, cât și pentru cei italieni care vor urma cursurile acestei universități. Un studiu publicat de Ziarul Financiar arată că, în ultimul deceniu, România a format peste 20.000 de medici, care profesează acum în state membre ale Uniunii Europene”.

Franța se află pe primul loc în acest clasament, cu peste 5.000 de medici români

Radu Lupescu, medic la Strasbourg: „Franța apreciază și angajează medici români datorită pregătirii lor intensive pentru acest domeniu, în special pe baza pregătirii lor teoretice. Singurul neajuns, dacă folosim un termen muzical, un „bemol”, este partea practică. La început, medicii români nu sunt întotdeauna suficient de bine formați practic. Însă, odată ajunși în Franța și odată ce acumulează experiență, sunt rapid apreciați și integrați de colegii lor francezi. Astăzi, numărul medicilor români din Franța este atât de mare, încât, în multe situații, comunicăm între noi în limba română atunci când avem nevoie de o opinie medicală din alt serviciu. Practic, îi găsim peste tot: în spitale de stat, în universități, dar și în numeroase clinici private”.

Care ar fi pașii prin care medicina din România ar fi la fel de performantă precum cea din Franța?

Radu Lupescu, medic la Strasbourg: „Am discutat și în trecut despre aceste aspecte. În primul rând, în România lipsește o cultură a recunoașterii riscului și a erorii medicale. Este esențial ca aceste situații să fie analizate pentru a preveni repetarea lor. Din păcate, la noi apar frecvent în presă cazuri tragice, dar nu avem impresia că sistemul învață ceva din ele. Este vital ca în fiecare spital să existe discuții despre erorile medicale, accidente sau incidente aproape grave, pentru a identifica soluții și a preveni repetarea lor.

Trebuie analizate cauzele care pot duce la decesul unui pacient sau la pierderea funcției unui organ, astfel încât să nu se mai repete. Din păcate, deși în România există unele inițiative, nu există încă proceduri clare și obligatorii. La fel de importantă este și existența unor protocoale bine definite, nu doar în urgență și terapie intensivă, ci și în domenii precum managementul durerii, îngrijirile paliative și multe altele. Aceasta este, de fapt, principala problemă a sistemului medical românesc: lipsa unor protocoale și a unei culturi a siguranței pacientului”.

The post UMF Cluj deschide o filială în Italia pentru a pregăti viitoarele generații de medici italieni. Ce înseamnă asta pentru mediul universitar din țara noastră appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Popescu Mihnea

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 683. Hamas declară că este de acord cu ultima propunere de încetare a focului, în timp ce mediatorii...

    Hamas i-a informat luni pe mediatori că a acceptat propunerea de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor...

    LIVE UPDATE. Război in Ucraina, ziua 1.272. Trump afirmă că SUA vor fi „implicate” în securitatea Ucrainei ca parte a păcii cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, îi promite lui Volodimir Zelenski că SUA îi va oferi garanții de securitate Ucrainei ca...

    Ce au declarat liderii europeni la începutul întâlnirii cu Trump de la Casa Albă? Merz a avut cea mai puternică poziție: „Nu concep o...

    Trump: Toți vrem pace. Eu vreau pace, Zelenski vrea pace, Trump vrea pace Trump: Îl voi suna imediat după întâlnire...

    FOTO. Zelenski a purtat costum la întâlnirea bilaterală cu Trump de la Casa Albă. În februarie, Președintele ucrainean a fost ținta ironiilor din cauza...

    Zelenski, care de la invazia pe scară largă a Kremlinului de acum trei ani, a purtat în aparițiile publice...

    Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îi pune condiții Premierului Bolojan pentru a rămâne în Coaliție

    Grindeanu recunoaște că se întâlnește cu Bolojan. PSD vrea ca Bolojan să facă și rectificarea bugetară. Modificarea PNRR și Anghel Saligny,...

    Trump: „Războiul se va încheia. Putin așteaptă să îl sun după întâlnirea cu Zelenski de la Casa Albă”

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că îl va suna pe Putin, imediat după terminarea întâlnirii bilaterale cu Volodimir...

    Zelenski a publicat un mesaj chiar înainte de întâlnirea sa cu Trump: „Avem nevoie de pace, de un armistițiu real”

    Președintele Volodimir Zelenski a declarat că se va întâlni cu președintele american Donald Trump la Washington pe 18 august...

    Îl va forța Trump pe Zelenski să capituleze? Cerințele teritoriale ale lui Putin sunt inacceptabile pentru Ucraina

    Zelenski se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă la ora 20:00, ora României. Trump și Zelenski vor avea...

    Ce este regiunea Donbas și de ce este așa importantă pentru Putin? Zelenski a spus că nu va ceda teritoriile ucrainene în schimbul „păcii”

    Volodimir Zelenski a promis că Ucraina nu va ceda Donbasul în schimbul păcii Chiar dacă Zelenski ar reuși să obțină...

    Putin se folosește de Trump pentru a continua războiul, spune fostul Președinte al Ucrainei: „Bla Bla Bla despre pace”

    Petro Poroșenko este convins că Vladimir Putin se angajează în discuții de pace cu Administrația Trump pentru a evita...

    Cu Bolojan în cârcă

    Cineva trebuie să își ia inima-n dinți și să îl informeze pe Marele Nicușor că a ajuns Președintele României....

    Sute de mii au protestat pe străzile din Tel Aviv pentru oprirea războiului din Gaza. Trump: „Vom vedea întoarcerea ostaticiilor doar atunci când Hamas...

    Sute de mii de manifestanți s-au adunat în Tel Aviv și au cerut oprirea războiului și eliberarea ostaticilor. Forumul Familiilor...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img