

- Amiaza vine cu soare în toată țara, însă în Banat și Crișana va fi caniculă.
- Ploile lipsesc toată săptămâna, însă canicula va persista în zonele vestice.
- Mergi în Europa? Ai parte de soare, dar sudul continentului atinge 38°C.
Te bucuri de încă o zi însorită, dar amiaza îți aduce și caniculă moderată în regiunile din vestul țării. Zilele viitoare nu aduc aproape nicio schimbare, iar în Europa te bucuri de vreme bună, cu mici excepții.
Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic în creștere, cu indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil la munte și mai mult senin în restul teritoriului.
În Capitală, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 33-34 de grade, iar cea minimă de 16-19 grade. Presiunea atmosferică va fi usor variabilă.
Pe litoral, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua.
The post Astăzi te bucuri de o zi însorită. În Banat și Crișana va fi caniculă și disconfort termic în creștere appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Manta Robert