goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Anul 2026 va fi Anul Constantin Brâncuși. Legea a fost promulgată de Președintele României

  • Nicușor Dan a promulgat legea pentru instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși.
  • Actul normativ a fost adoptat anterior de Senat și Camera Deputaților.
  • Toate instituțiile pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute în lege.

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea pentru instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși. Actul normativ ce a fost adoptat anterior de Senat și Camera Deputaților prevede că autoritățile pot organiza manifestări culturale dedicate celebrării operei marelui sculptor.

Conform legii, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.

De asemenea, toate aceste instituții pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute în lege, în limita alocărilor bugetare aprobate.

Pe 25 iunie, deputata PSD Natalia Intotero care a inițiat proiectul de lege a declarat, în plenul Camerei care a adoptat propunerea legislativă, că anul 2026 va fi un „moment cheie pentru a ajuta continuarea demersurilor de a susține patrimoniul cultural românesc lăsat ca moștenire de cel care a scris și continuă să scrie istorie pentru România – Constantin Brâncuși”.

The post Anul 2026 va fi Anul Constantin Brâncuși. Legea a fost promulgată de Președintele României appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Planurile de vacanță a mii de călătorii pot fi date peste cap. Pe aeroporturile din Italia, Spania și Belgia sunt întârzieri și zboruri anulate

    Italia este lovită de greve aeroportuare pe scară largă. În Spania este anunțată astăzi o grevă la una dintre...

    Începi weekendul cu 42°C la umbră în sudul și vestul țării. Este cod roșu de caniculă extremă în 16 județe, inclusiv în Capitală

    Meteorologii au prelungit codul roșu de caniculă pentru cinci județe și Capitală. ANM avertizează că vor fi și furtuni puternice...

    Hot Yoga devine tot mai populară în sălile de sport. Marina Ivan: „Este și fitness, dar este mai degrabă o reconectare cu propria persoană”

    Hot yoga oferă o metodă bună de gestionare a stresului, de tonifiere a mușchilor și de detoxifiere. Întinderea mușchilor atunci...

    Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat un tratament revoluționar împotriva HIV

    „Acest medicament ar putea schimba traiectoria epidemiei de HIV”, consideră Winnie Byanyima, directoarea executivă a UNAIDS, agenția ONU pentru HIV/SIDA. Studiile...

    Sportivii români au obținut șase noi medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European

    Două medalii au fost obținute de înotători. Luca Marinescu a cucerit aurul la 200 m liber, iar Cezar Stoica a...

    Oscar Piastri pleacă din pole position în cursa de sprint de la Spa, din Belgia

    Piastri l-a depăşit cu aproape jumătate de secundă pe olandezul Max Verstappen. Lewis Hamilton a fost eliminat din prima sesiune...

    Zelenski anunță că Ucraina pregătește „și mai multe surprize neplăcute pentru inamic”

    Zelenski a mulțumit liderilor Uniunii Europene și Statelor Unite pentru sprijinul acordat Ucrainei. „Presiunea asupra agresorului nu slăbește, iar acest...

    Trump a semnat un ordin executiv prin care cere oraşelor şi statelor să evacueze taberele de persoane fără adăpost

    Trump a spus că acești oameni trebuie direcţionaţi către centre pentru tratamentul problemelor de sănătate mintală şi al dependenţei....

    Poluarea din sălile de clasă nu scade nici cu ferestrele închise. Filtrele de aer reduc poluarea doar cu 29%

    Aerul poluat de afară face 80% din poluarea din sălile de clasă. Numărul de particule din clase este cu 30%...

    Aplicația Tea a ajuns pe primul loc în App Store în America. Femeile postează recenzii anonime despre bărbați

    Pe aplicația Tea, femeile postează recenzii anonime despre bărbați. Aplicația a ajuns pe primul loc în Apple App Store în...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 659. Sir Keir Starmer afirmă că recunoașterea Palestinei trebuie să facă parte dintr-un plan de pace „mai amplu”

    Prim-ministrul britanic Keir Starmer susține fără echivoc necesitatea recunoașterii unui stat palestinian. Starmer condamnă scenele violente din Gaza și critică...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.249. Serbia semnalează posibile sancțiuni împotriva Rusiei dacă „se întrevede” aderarea la UE

    Serbia nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei până acum din motive economice pragmatice. Deși Serbia a condamnat războiul Rusiei împotriva...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img