goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Vremea va fi stabilă în majoritatea regiunilor, cu temperaturi normale pentru început de iulie. Cum e vremea în București

  • Vremea se menține normală pentru această perioadă.
  • Vor fi averse și descărcări electrice în Carpații Orientali și Meridionali.
  • Vor fi posibile ploi și în Moldova, nordul Munteniei și Transilvania.
  • Va fi vânt slab spre moderat, cu intensificări la munte și în sud-vest.

Vremea rămâne „prietenoasă” în majoritatea regiunilor, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales pe parcursul zilei, când, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice în zonele montane și submontane. În special în Carpații Orientali și Meridionali, precum și în Moldova, nordul Munteniei și Transilvania.

Vântul va sufla slab și moderat, local, cu ușoare intensificări la munte, în sud-vestul teritoriului, dar și de scurtă durată, asociate ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 32 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 8–10 grade Celsius în depresiunile intramontane și 20–22 de grade Celsius pe litoral și în dealurile de vest. Mai ales în a doua parte a nopții, izolat se va forma ceață.

Cum e vremea în București

În București, vremea va fi frumoasă, cu un regim termic normal pentru această dată. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30–31 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 15 și 18 grade Celsius.

The post Vremea va fi stabilă în majoritatea regiunilor, cu temperaturi normale pentru început de iulie. Cum e vremea în București appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Manta Robert

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.244. Putin e deschis să negocieze o soluție pașnică pentru conflictul din Ucraina, spune Dmitri Peskov, „dar vrea...

    Vladimir Putin e deschis să negocieze o soluție pașnică pentru conflictul din Ucraina, spune Dmitri Peskov. „Pentru noi, cel mai...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 654. Armata israeliană a emis, pentru prima dată, ordine de evacuare în centrul Gazei

    Israel a emis ordine de evacuare pentru locuitorii și strămutații din Deir al-Balah, o zonă centrală a Gazei unde nu au avut loc ofensive terestre anterioare. Zeci de...

    ChatGPT recunoaşte că a greşit: Chatbot-ul i-a spus unui tânăr că a dobândit abilitatea de a manipula timpul

    Jacob Irwin, un tânăr american aflat pe spectrul autist, a fost internat de două ori pentru episoade maniacale după...

    Hackerii ucraineni distrug sistemele informatice ale Gazprom într-un atac fără precedent: „Recomandăm să înlocuiască treptat mouse-urile și tastaturile cu ciocane și clești”

    Agenția de informații militare a Ucrainei (HUR) a lansat un atac cibernetic de amploare împotriva infrastructurii Gazprom. Atacul a provocat perturbări semnificative în sistemele de rețea...

    Trump aniversează astăzi primele 6 luni din al doilea mandat: „Acum un an, țara noastră era MOARTĂ”. Cu ce realizări se laudă Președintele SUA

    Trump a fost inaugurat pe 20 ianuarie 2025. Imigrația și tarifele au fost două dintre principalele subiecte pe agenda acestui...

    Putin s-a întâlnit cu Larijani, principalul consilier al Ayatollahului Khamenei, Liderul Suprem al Iranului. Peskov: „A transmis evaluări despre programul nuclear”

    Vladimir Putin a avut o întâlnire surpriză cu Ali Larijani, consilierul liderului suprem iranian pe probleme nucleare. Întâlnirea a avut loc la Kremlin...

    Unde reaprinzi pasiunea în cuplu? Află ce destinații îți cresc apetitul sexual

    Hoteluri retrase, ascunse de agitația lumii sunt locurile unde te poți reaprinde pasiunea cu partenerul. În Dubrovnik, la „Royal” ai...

    Tinder lansează un camion roz în care îți poți „arunca” fostele relații

    Tinder lansează un camion mobil în care poți arunca simbolic amintiri din relații eșuate. Ex!press Disposal Truck adună scrisori și...

    Normandia îți oferă vara asta peisaje spectaculoase și o istorie artistică fără egal. Ce trebuie să vizitezi

    In aceasta regiune din nordul Franței s-a nascut impresionismul. Vizitează Etretat, cu falezele sale spectaculoase. Faci surf la Cabourg sau cavalcada...

    Google a folosit miliarde de telefoane pentru a detecta cutremurele în timp real, dar refuză să-și dezvăluie algoritmii

    Sistemul Android a trimis 4,5 milioane de alerte în Turcia. Google spune că tehnologia nu înlocuiește sistemele oficiale. Cercetătorii cer mai...

    Șoferii de TIR paralizează accesul în București. Susținătorii lui Călin Georgescu au extins protestele pe A1

    Protestele susținătorilor lui Călin Georgescu s-au extins din Piața Victoriei către principalele intrări în Capitală. Duminică după-amiază, șoferi de camion și TIR au blocat intenționat...

    Elon Musk anunță Baby Grok: xAI va crea o aplicație dedicată conținutului pentru copii

    Elon Musk a anunțat lansarea unei aplicații numite Baby Grok, dedicată conținutului pentru copii. Platforma xAI, deținută de Musk, a lansat recent chatbot-ul Grok...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img