

- Ieri, Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin.
- Putin: Nu voi renunța la obiectivele propuse în Ucraina.
- Donald Trump și Putin au vorbit de 4 ori din februarie până în prezent.
Make America Great Again sezonul 2 a început în urmă cu 165 de zile. Atunci când Trump a revenit la conducerea Americii – pentru al doilea mandat de Președinte. Azi, 4 iulie, Statele Unite ale Americii sărbătoresc 249 de ani de democrație, iar Trump promite să o mențină pe America în fruntea lumii.
În cele 4 luni la Casa Albă, Trump s-a implicat în toate problemele externe majore – războiul din Ucraina, forțarea NATO să plătească 5% din PIB pentru apărare și până la asigurarea liniștii în Orientul Mijlociu – prin trimiterea celor 3 bombardiere să distrugă facilitățile nucleare din Iran – care amenințau existența Israelului și prin propunerea unui armistițiu de 60 de zile în Gaza – neacceptat deocamdată de Hamas.
Deși nu a reușit să îndeplinească promisiunea făcută: să încheie războiul din Ucraina în 24 de ore. Donald Trump rămâne singurul lider al țărilor democratice care a reușit într-un timp scurt să vorbească cu Putin. Din februarie până astăzi, a discutat de 4 ori cu Președintele Rusiei. Ieri, cei doi au vorbit 50 de minute la telefon. Putin i-a reamintit lui Trump că nu e dispus să renunțe la obiectivele pe care și le-a stabilit, dar că nu spune nu negocierilor cu Zelenski. Astăzi, Donald Trump va vorbi și cu Zelenski.
Trump a reușit să se înțeleagă și cu marele rival – Xi Jinping. În relațiile cu China, Trump a acceptat un aranjament tactico-diplomatic. După o rundă de negocieri ținută la Londra și Geneva, administrația Trump a anunțat în iunie un „armistițiu” comercial cu Beijingul. America va menține un tarif de bază total de 55% asupra produselor chineze, din care 25% erau tarife stabilite în primul mandat și 20% tarife antidumping suplimentare, iar China a acceptat un tarif de 10% la importurile americane.
Pe plan intern, acesta și-a îndeplinit promisiunile față de imigrație. În prima zi de mandat, Președintele a semnat ordine executive prin care imigrația ilegală a devenit o urgență națională, iar cartelurile mexicane – organizații teroriste. Trump a emis peste 140 de ordine executive, printre care întărirea politicilor de imigrație, reducerea programelor de diversitate și incluziune, și relaxarea reglementărilor de mediu.
Au fost implementate măsuri agresive de deportare și întărire a graniței, ceea ce a dus la o scădere cu 93% a întâlnirilor zilnice la frontieră și cu 95% a cazurilor de „getaways” – adică persoane care trec frontiera fără să fie prinse. Președintele a crescut producția de energie și a reluat inițiativa „drill, baby, drill” pentru exploatarea resurselor interne.
The post Au trecut 165 de zile de când Donald Trump e Președintele Americii. Care sunt cele mai importante realizări din cele 4 luni la Casa Albă appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Măncila Mihaela