Aproape toate cele douăsprezece versiuni ale Regelui Mihai despre Audiența în care a dat Lovitura de stat de la 23 august 1944 insistă pe ceea ce fostul Suveran numește Tratarea ca un copil de către Mareșalul Antonescu. E un leitmotiv al punctului de vedere regal despre relația sa cu Mareșalul și mai ales despre confruntarea de la Audiență. Chiar din a doua versiune – cea expusă în cartea Crown Against Sickle: The Story of King Michael of Rumania de Arthur Gould Lee, publicată în ianuarie 1990 – unul dintre punctele cheie ale momentului apare ca fiind poziția paternalistă a lui Antonescu față de Regele Mihai:
„Pentru cîteva momente, Antonescu a rămas într-o tăcere neîncrezătoare în faţa acestei expresii de adevărată autoritate din partea unuia pe care însă îl considera la fel de tînăr şi ineficient precum cu patru ani în urmă. Apoi sîngele i-a urcat în obraji într-un acces de furie. A intervenit în grabă Sănătescu, vorbind cu stăruinţă în sprijinul celor spuse de Rege. L-a susţinut şi Mihai Antonescu, îndemnîndu-l pe mareşal să se gîndească dacă politica lui nu va costa ţara mai mult decît predarea. Dar Antonescu abia asculta. Şi-a menţinut cu ardoare refuzul de a cere un armistiţiu.
— Dacă nu vreţi să cedaţi, a insistat Regele, lucrul cel mai corect pe care îl puteţi face este să demisionaţi şi să lăsaţi locul unuia care este pregătit să vină în întîmpinarea Aliaţilor.
— Nu voi demisiona, a răspuns violent mareşalul. Cine credeţi că poate lua locul lui Antonescu? Credeţi că voi lăsa ţara în mîinile voastre? Pe mîinile unui copil?
Regele Mihai nu a răspuns. Singurul semn de indignare a fost o contracţie a muşchilor feţei şi o uşoară dilatare a nărilor. Dar nu era nevoie să continue o discuţie în contradictoriu, deoarece ştia că acum el avea frîiele în mînă. Ceilalţi doi n-au spus nimic, deoarece aceasta era o problemă ce îi privea pe Rege şi pe dictator”.
Îl trata Antonescu pe Mihai ca pe un copil?
Documentele de arhivă, mărturiile răspund, da. Se amintește și momentul în care Hitler îl avertizează pe Mareșal despre comploturile care se țes la Palat. Mareșalul i-ar fi răspuns că Mihai e un copil. La care Hitler ar fi remarcat: Da, dar și copiii pot face prostii. Sigur e că Mareșalul îl lua în serios pe Mihai. Avea nevoie de imaginea de copil pentru a putea conduce de unul singur, cu o mînă de fier, treburile țării. Refuza să creadă că la Palat s-ar putea complota pentru scoaterea țării din război, deoarece știa, ca și complotiștii de altfel, că ieșirea țării din Război era imposibilă fără o cedare în fața rușilor. Și de ruși se temea Mareșalul cel mai tare. Mareșalul și – zic eu – Pamfil Șeicaru. Naivitatea Mareșalului rezidă în incapacitatea de a crede că alții pot face ceea ce personalitatea sa refuza:
Să dea țara pe mîna rușilor.
Cu atît mai mult nu-l credea în stare de asta pe Mihai, cu cît știa că între bolșevism și monarhie e o prăpastie de netrecut. Bolșevicii o puteau trece, invocînd interesele generale ale proletariatului. Monarhii nu, deoarece știau că n-au viață lungă sub bolșevici.
Pentru radiografia versiunilor regale despre Audiență e lipsit de importanță ce credea Mareșalul de adevăratelea despre Rege. Importanță are și nu una simplă, invocarea de către Mihai a chestiei cu copilul. E limpede, chiar și din versiunile cele mai favorabile Regelui, că mareșalul îl strivea pe Mihai cu personalitatea sa. Nu trebuie să uităm că Antonescu l-a făcut Rege pe Mihai. Deși Mihai spune că se smiorcăia aflînd că tac-su pleacă de pe tron, logica vieții ne convinge că Lovitura de stat din 6 septembrie 1940 îi convenea. Îi reda tronul, luat de Carol al II-lea tac-su în 1930, și mai ales i-o aducea pe mă-sa în țară, alungînd-o pe Duduia. Lipsit de exercițiul practic al puterii, Regele Mihai era un copil din punctul de vedere al administrării unei țări ca România în vremuri atît de vremuitoare. Că era necopt, copil, s-a văzut după Lovitura de stat de la 23 august 1944. O șterge din București lăsînd țara pe mîna comuniștilor, în loc să rămînă, să administreze arestarea Mareșalului, relația cu nemții, relația cu Armata Roșie. Între 1944 și 1947, rămas pe tron, a făcut toate compromisurile cerute de comuniști. Războiul rece, de care erau conștienți Occidentalii încă din 1944, cerea o incredibilă răsturnare de imagine. Unchiul Stalin, timp de patru ani Bunicul de treabă cu pipa-n gură și vorba rară, trebuia să devină pentru opinia publică din Vest Monstrul comunist de la Moscova, cel care nu se mulțumește doar cu Europa de Est: Vrea să înhațe tot Occidentul. Vasta Operațiune de convingere a opiniei publice din Vest și din SUA că URSS călca în picioare democrația acolo unde călca Armata Roșie încălțată cu cizme butucănoase, cerea informații despre crimele comise de sovietici în Europa de Est și prin asta în România. Cum să vorbești de abuzurile rușilor în România cîtă vreme toate decretele și legile comunizante erau confirmate de Majestatea Sa?
De ce ține Regele să insiste pe tratarea sa ca un copil?
Pentru a scăpa de Sindromul Tatălui față de Mareșal.
Ei uite că așa zisul copil l-a arestat pe Mareșal! Ba mai mult, a scos țara din război cu rușii pentru a o vîrî în război cu nemții!
Nu-i așa că nu mai era un copil?
Nici vorbă.
Tot ceea ce a făcut Regele la 23 august 1944 și apoi pînă la 30 decembrie 1947 confirmă adevărul că era un copil.
Un copil pe care rușii îl manevrează din plin, alternînd morcovul (decorarea, avionul) cu bîta (amenințările cu debarcarea), rușii cotropitori, geniali în procesul numit rusificarea lumilor cucerite militaricește.
The post Ion Cristoiu: Mihai I sau Sindromul Tatălui față de Mareșal appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela
