

- Diplomații iranieni, împreună cu cei americani, au menținut legăturie diplomatice prin apeluri telefonice încă de la începutul acestui război.
- În cadrul acestor convorbiri, Iranul a declarat că se reîntoarce la masa negocierilor numai după ce Israelul își oprește atacurile.
- În această vineri, statele europene se vor întâlni cu Minstrul de Externe al Iranului în privința negocierilor programului nuclear iranian.
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, împreună cu Trimisul Special al lui Trump, Steve Witkoff, au purtat câteva convorbiri telefonice încă de la începutul acestui război dintre Iran și Israel, a transmis Reuters.
În cadrul acestor convorbiri, Iranul a declarat că se va reîntoarce la masa negocierilor numai după ce Israelul își va opri atacurile asupra orașelor și infrastructurii țării. La rândul lor, americanii au revenit cu propunerea ca Iranul să-și externalizeze serviciile de îmbogățire ale uraniului în alte state sub supraveghere americană, o propunere pe care iranienii au respins-o de mai multe ori.
Deși conflictul iraniano-israelian este în plină desfășurare, provocând pagube semnificative ambelor părți, această conversație dintre partea americană și cea iraniană a fost printre cele mai nuanțate încă de la începutul negocierilor iraniano-americane din luna aprilie. Cu toate acestea, SUA și Iranul încă nu au ajuns la o înțelegere privind programul lor nuclear.
În tot acest timp, țările europene parte ale alianței E3 din care fac parte Anglia, Franța și Germania se pregătesc să inițieze anumite soluții diplomatice pentru stoparea acestui conflict. În acest caz, grupul E3 va găzdui vinerea aceasta o întâlnire diplomatică cu Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araqchi pentru a discuta problema programului nuclear al țării islamice și modalități privind oprirea războiului cu Israelul.
În fața acestor provocări majore, această întâlnire dintre puterile europene cu Iranul ar reprezenta o șansă pentru Teheran în convingerea Administrației Trump cu privire la intențiile lor sincere de a rezolva această conflagrație fără prea multe distrugeri pentru regim.
The post Trimisul special al SUA și ministrul iranian de externe au purtat discuții telefonice de mai multe ori de când Israelul a început atacurile appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Popescu Mihnea