

- Un senator columbian și potențial candidat la președinție a fost împușcat la un miting electoral din Bogota.
- Doi alți oameni au fost răniți în atac. Un băiat de 15 ani, care avea o armă asupra lui, a fost reținut.
- Președintele columbian Gustavo Petro a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate.
Senatorul columbian Miguel Uribe Turbay, în vârstă de 39 de ani, este în stare critică după ce a fost împușcat la un miting electoral în Bogota. Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un parc din cartierul Fontibon, unde Uribe Turbay își desfășura campania, fiind un potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2026, scrie AP.
Partidul conservator Democratic Center, din care face parte senatorul, descrie incidentul ca fiind „un act de violență inacceptabil”. Atacatorii l-au împușcat din spate, rănindu-l grav. Doi alți oameni au fost răniți în atac. Un băiat de 15 ani, care avea cu o armă asupra lui, a fost reținut.
Spitalul Fundación Santa Fe a confirmat că Uribe Turbay a fost internat în stare critică și este supus unor intervenții neurochirurgicale și vasculare. „Miguel luptă pentru viața lui”, a scris soția sa, María Claudia Tarazona, pe contul de X al senatorului.
Președintele columbian Gustavo Petro și-a anulat deplasarea planificată în Franța și a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate. Petro promite „transparență totală” în investigație și spune că vor fi identificați și autorii morali ai atacului.
În același timp, secretarul de stat american Rubio a condamnat atacul și acuză „retorica violentă de stânga promovată la nivel înalt în guvernul columbian”.
The post Un senator columbian și candidat la președinție a fost împușcat la un miting electoral. Un adolescent de 15 ani a fost arestat appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Paun Mihaela