

- Rusia au distrus nouă drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, spune Sobyanin.
- Aeroporturile Vnukovo și Domodedovo sunt închise temporar.
- Două persoane au fost rănite în Tula, într-un incendiu la o fabrică chimică, au declarat guvernatorii regionali.
Autoritățile ruse spun că un atac nocturn cu drone ucrainene asupra Moscovei a dus la închiderea temporară a aeroporturilor Vnukovo și Domodedovo, două dintre cele mai mari din capitală.
Unitățile de apărare aeriană ale Rusiei au distrus nouă drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova până la ora 04:00 GMT, a declarat primarul Serghei Sobyanin pe Telegram, citat de Reuters.
Serviciile de urgență au fost trimise la locurile unde au căzut resturi de drone în atacul de peste noapte, a declarat Sobyanin. Acesta nu a raportat nicio pagubă imediată.
De asemenea, un atac cu dronă ucraineană a provocat un incendiu de scurtă durată la uzina chimică Azot din regiunea Tula, rănind două persoane, iar șapte drone au fost distruse deasupra regiunii Kaluga, au declarat guvernatorii regionali. Ambele regiuni se învecinează cu regiunea Moscovei, la sud de capitală.
Până la această oră, Ucraina nu oferă un comentariu oficial privind atacurile.
Rosaviatsia, agenția rusă pentru aviație civilă, anunță oprirea temporară a zborurilor pe aeroporturile Vnukovo și Domodedovo, „pentru siguranța spațiului aerian”.
Ieri, Rusia a lansat un atac cu drone asupra celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Primarul orașului Harkov, Ihor Terehov, anunță pe Telegram că orașul trece prin „cel mai puternic atac” de la începutul invaziei rusești din februarie 2022. Harkovul a fost ținta unui bombardament cu 48 de drone Shahed, două rachete și patru bombe ghidate, a declarat Terehov.
The post Rusia spune că Ucraina a atacat Moscova. Aeroporturile Vnukovo și Domodedovo sunt închise temporar appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Paun Mihaela