

- Economia și gospodăriile Suediei deja resimt efectele tarifelor impuse de Donald Trump.
- Incertitudinile politicilor comerciale ale SUA afectează piețele economice suedeze și internaționale.
- Guvernul Suedez va revizui predicțiile de creștere în urma acestor măsuri comerciale.
Economia și gospodăriile Suediei deja resimt efectele tarifelor comerciale impuse de Donald Trump, a declarat pentru CNBC, minstrul de finanțe al statului scandinav.
În cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii postului, Minstrul de Finanțe Elisabeth Svatesson, a transmis că „economia noastră este foarte solidă. Noi avem o datorie publică mică și putem face față multor provocări financiare. Însă, 8 din 10 suedezi își economisesc sau investesc banii în fonduri de investiții sau în acțiuni pe bursă. Iar, odată ce există turbulențe pe piață cauzate de aceste tarife, acest lucru este costisitor pentru ei”.
Totodată, în fața acestor politici tarifare, aceasta a avertizat că „Președintele Donald Trump joacă la risc cu aceste măsuri tarifare, iar în acest joc nu există câștigători, ci numai pierzători”.
Încrederea în economie a fost zdruncinată
Volatilitatea piețelor financiare afectează în mod semnificativ economiile suedezilor, într-o țară recunoscută pentru politicile publice de a încuraja gospodăriile să-și investească veniturile în fonduri de investiții. Evaluând distribuția și demografia populației, fiscul suedez, Finaninspektionen, a notat că populația mai tânără sau bătrână tinde să economisească banii. În schimb, populația adultă integrată pe piața muncii preferă să investească banii în fonduri de pensii sau de investiții.
Pentru a măsura mai corect impactul acestor măsuri comerciale, Guvernul Suedez va revizui predicțiile de creștere ale economiei naționale.
The post Suedia resimte efectul tarifelor lui Trump. Cât de tare este afectată economia țării appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Popescu Mihnea