PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Camera Deputaţilor îşi deschide porţile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Copiii și însoțitorii vor putea vizita gratuit instituția

  • Copiii vor putea participa la o serie de activităţi distractive şi educative.
  • Va fi amenajat un stand unde vor concura micii microbişti care se vor putea bucura de prezența surpriză a unor celebrități din lumea sportului.
  • Două elicoptere vor beneficia de prezentări ale personalului MAI și MApN.

Accesul va fi permis pe la intrarea dinspre Bulevardul Naţiunile Unite. Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv „I. I. C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Mihai Viteazul”, Galeria de onoare şi Galeria presei, sala de expoziții „Constantin Brâncuși”, sala de plen a forului legislativ, precum şi Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Ca la ediţiile anterioare, copiii vor putea participa la o serie de activităţi distractive şi educative. Astfel, vor fi spectacole de teatru şi de magie oferite de Teatrul „Ambasadorii” și Opera Comică pentru Copii, întâlniri cu personaje fantastice îndrăgite de cei mici, animatori pe picioroange, pictură pe faţă și cursuri de origami organizate de UNICEF și World Vision, tobogane gonflabile, un concert susținut de fanfara militară Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, experimente susținute de studenții Facultății de Chimie din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, jocuri cu premii și cabină foto, activități organizate de Agenția Națională Anti-Doping.

De asemenea, va fi amenajat un stand unde vor concura micii microbişti care se vor putea bucura de prezența surpriză a unor celebrități din lumea sportului, de expunerea Cupei Campionilor Europeni din 1986 și a altor materiale promoționale, spații amenajate de federații și cluburi sportive pentru handbal, judo, arte marțiale, șah, scrimă, tir cu arcul, rugby, tenis de masă și, de asemenea, o prezentare de mașini.

Totodată, două elicoptere vor beneficia de prezentări ale personalului MAI și MApN. În zona de food court, copiii și însoțitorii acestora se vor bucura de preparatele și surprizele dulci.

The post Camera Deputaţilor îşi deschide porţile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Copiii și însoțitorii vor putea vizita gratuit instituția appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    UMB vrea să renunțe la două contracte pentru autostrada A8. Ionuț Ciurea: „Ar fi o încălcare gravă a prevederilor legale și contractul pe care...

    UMB renunță și la tronsonul Sărățeni-Joseni, înainte de semnarea oficială. Disputa este legată de garanția de 1,5%, clauză deja asumată...

    Miliarde de euro din fonduri europene zac nefolosite în conturile statului. Cristian Hostiuc: „Cei care sunt la Palatul Victoria nu-și dau silința să îndeplinească...

    Economia României are nevoie ca de aer de investiţii şi capital proaspăt. Țara folosește doar 10% din banii alocați prin...

    Văduva lui Navalnîi lansează un canal TV, numit Viitorul Rusiei, pentru a promova libertatea de exprimare în Rusia

    Canalul, numit Viitorul Rusiei, va fi difuzat prin intermediul proiectului Svoboda Satellite. Canalul va fi lansat miercuri, 4 iunie, ziua...

    Google marchează un deceniu de la lansarea serviciului Google Photos printr-o actualizare majoră

    Utilizatorii Google pot transforma radical o imagine – de exemplu, pot schimba un cer înnorat cu „un cer senin...

    VIDEO. Miley Cyrus intră într-o nouă etapă artistică și lansează albumul „Something Beautiful”

    Albumul lui Miley vine la pachet cu un film artistic. Miley a lucrat intens alături de producătorul Shawn Everett. Totul a...

    Ariana Grande li se alătură lui Robert De Niro și Ben Stiller în distribuția unei continuări a filmului „Meet the Parents”

    Detaliile sunt ținute sub secret. Grande va interpreta o „femeie care sparge mingi” și care este logodită cu fiul personajului...

    Joe Biden face primele declarații publice de la diagnosticul de cancer: „Vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să plâng alături de voi”

    Beau Biden a murit după o luptă cu cancerul cerebral. Fostul președinte a menționat că a servit în Garda...

    Concedierile în masă dispuse de Trump în mai multe agenţii vor rămâne suspendate, în urma deciziei unei curți federale de apel

    Administraţia Trump solicitase Curţii de Apel a SUA pentru Circuitul 9 să suspende ordinul unei instanţe inferioare care oprise...

    Taylor Swift și-a recuperat drepturile asupra întregului său catalog muzical: „Toată muzica pe care am făcut-o vreodată îmi aparține acum”

    Swift a spus că a cumpărat de la Shamrock înregistrările master – precum și videoclipurile, filmele de la concerte,...

    Ana Bărbosu a obţinut a doua medalie de bronz, în finală la paralele, la Campionatul European de la Leipzig

    Evoluţia la paralele a Anei Bărbosu a fost notată cu 13.766, cu care s-a clasat pe locul 3. Gimnasta tricoloră...

    „LADA DE ZESTRE” se deschide pentru a treia oară

    Asociația Social Management lansează proiectul „LADA DE ZESTRE” acțiune co finanțată de Consiliului Județean Sibiu, un vodcast de promovare...

    Zelenski a discutat cu Erdogan despre următoarea rundă de negocieri, programată pentru 2 iunie la Istanbul

    „Trebuie să existe o încetare a focului pentru a merge mai departe spre pace”, a declarat Zelenski pe social...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img