

Cei 12 şoareci de bibliotecă şi motanuul analfabet (cine mai sunt şi ăştia? nişte cunoscuţi de-ai mei) au ajuns la Praga, când Maharalul, Rabbi Judah ben Bezalel Loew (creatorul Golemului – poza rabinului e cam ştearsă, fiindcă nu se inventase încă fotografia), murise se 412 ani. Să nu vă mire numele lor ciudate, sunt primele 12 litere din Alfabetul NATO.
Fără să se întrebe cum ar putea vorbi un mort de 412 ani, şi-au apropiat cu toţii urechile de piatra funerară a Maharalului. Dar în vechiul cimitir evreiesc din Praga nu era, cum spun Scripturile, „nici glas, nici răspuns, nici auzire”.
– Nu vorbeşte cu vocea, i-a demobilizat Delta, care nu era de fapt un şoarece, ci un liliac sub acoperire. Maharalul vorbeşte prin semne!
– Şi unde vom vedea semnele?, a vrut Lima să ştie cum să se aşeze.
– Vor fi ca nişte desene pe asfaltul minţii voastre, i-a asigurat Delta.
Gândul că Maharalul, rabinul savant, confidentul împăratului Rudolf al II-lea, ar putea desena pe asfaltul minţii lor i-a umplut de o neliniştită trufie.
– Pentru fiecare, acelaşi desen?, a întrebat Juliett.
– Fiecăruia după priceperea lui. Trebuie doar să ne înarmăm cu răbdare. O armă de temut, răbdarea, a răspuns motanul.
The post Desene pe asfaltul minţii appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Munteanu Lelia