

- A intrat în vigoare armistițiul cerut de Putin.
- Putin a cerut armistițiu de 3 zile pentru parada de la Moscova din 9 Mai.
- Vicepreședintele SUA JD Vance consideră cererile lui Putin exagerate.
- SUA și vestul Europei sărbătoresc astăzi Ziua Victoriei.
- România nu mai sărbătorește de doi ani Ziua Victoriei.
Încetarea unilaterală a focului a început de la miezul nopții și va fi în vigoare timp de 72 de ore. Ea a fost cerută de Putin pentru a nu-i fi deranjată parada din 9 mai, din Piața Roșie de la Moscova, unde printre invitați este și Xi Jinping, președintele Chinei. Ucraina a atacat cu drone Moscova trei zile la rând și a cauzat închiderea aeroporturilor, în timp ce Rusia a bombardat Kievul chiar înainte de intrarea în vigoare a armistițiului.
Vor respecta cele două armate încetarea focului?
Prima armată care a încălcat armistițiul a fost cea a Rusiei, chiar dacă încetarea focului a fost ordonată de Putin, care deține și funcția de comandant suprem al armatei ruse. Mai multe aeronave au lansat, la câteva ore după intrarea în vigoare a armistițiului (ora 0, pe 8 mai), bombe ghidate în regiunea Sumî. În acest moment, însă, este liniște, cel puțin în orașe, iar în Rusia nu au mai fost semnalate alarme și nu au mai fost detectate drone.
De exemplu, ieri, 70 de drone ucrainene au atacat Rusia. Totuși, știm că armistițiul precedent, cel de Paști, a fost încălcat de Rusia de peste 3.000 de ori, în special în zona frontului. Atunci, armata rusă a folosit perioada de încetare a focului pentru a-și consolida pozițiile și a pregăti noi atacuri. Probabil și de această dată armata rusă va folosi armistițiul pentru a-și muta echipamentele militare fără a fi în pericol. Însă, cel puțin până acum, armistițiul este respectat, iar Ucraina nu va ataca Moscova, din două motive.
Chiar președintele Zelenski spunea că au existat înțelegeri între Ministerul ucrainean de Externe și diplomații unor țări care și-au trimis acolo șefii de stat. Este cazul și președintelui Chinei, Xi Jinping. În plus, Moscova este în prezent foarte bine apărată, multe sisteme antiaeriene fiind mutate din zonele de front în jurul capitalei ruse.
Vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat că cererile lui Putin pentru pace sunt exagerate. Ce presupun acestea? Într-adevăr, vorbind despre armistițiu, Zelenski a afirmat că cea mai bună cale pentru încetarea focului ar fi un armistițiu de 30 de zile, care să ofere o șansă diplomației.
Putin respinge acest lucru, iar vicepreședintele Vance afirmă că cerințele liderului rus sunt exagerate. Putin cere, nici mai mult, nici mai puțin, decât teritorii pe care armata rusă nu a reușit să le cucerească în mai bine de trei ani de război — și anume, controlul complet asupra celor patru regiuni din sud-estul Ucrainei: Herson, Zaporijjea, Donețk și Luhansk. Armata rusă nu a reușit să le ocupe în totalitate, dar Putin le revendică.
Înaintarea armatei ruse este de doar câțiva metri pe săptămână. Dacă s-ar continua această ofensivă, Rusia ar cuceri acele regiuni în 3-4 sau chiar 5 ani, ceea ce ar prelungi războiul. Iar dacă ar încerca să cucerească întreaga Ucraină, conflictul ar putea dura peste 100 de ani. Din acest motiv, vicepreședintele Vance a spus că sunt cereri imposibil de acceptat și că Putin și cercul său de influență trebuie să se concentreze pe alte solicitări.
De exemplu, ieri, președintele Zelenski a propus înghețarea conflictului pe linia actuală a frontului. Cele două armate ar trebui să se retragă câte 15 km, iar în zona-tampon de 30 km să fie desfășurați observatori militari, așa cum se întâmplă la încheierea oricărui conflict. Totuși, în acest moment, Putin nu pare dispus să încheie războiul.
SUA și Europa de Vest sărbătoresc Ziua Victoriei. Când o va face și România?
Într-adevăr, pe 8 mai, această zi este marcată de Statele Unite, Marea Britanie, Franța și alți aliați NATO.
Anul trecut, președintele Zelenski a emis un decret pentru ca Ucraina să sărbătorească Ziua Victoriei pe 8 mai și să se distanțeze de propaganda rusă asociată cu parada din 9 mai. România a rămas fidelă tradiției vechi. În 2023, premierul de atunci, Nicolae Ciucă, promitea că va face demersurile necesare pentru schimbarea datei sărbătorii din 9 mai în 8 mai.
Însă nu s-a întâmplat nimic între timp. Iar anul trecut, pentru a nu supăra nici aliații din NATO, dar nici Moscova, România a sărbătorit Ziua Victoriei pe… 10 mai. Deci nici pe 8, nici pe 9.
Este posibil ca și anul acesta să o marcăm tot pe 10 mai, când au loc și alte evenimente: Ziua Independenței și Ziua Europei.
The post A intrat în vigoare armistițiul de 3 zile între Rusia și Ucraina. Rusia a bombardat Kievul chiar înainte de intrarea în vigoare a armistițiului appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin