PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Festivalul de vin RO-Wine 2025 are loc între 16 și 18 mai. Liviu Popescu, coproprietar Fratelli: „Anul acesta avem pregătită și o zonă gourmet”

  • RO-Wine aduce vinuri din peste 10 țări, inclusiv Franța, Italia, California sau Africa de Sud.
  • La RO-Wine, pe lângă vinuri te așteaptă experiențe gourmet, masterclass-uri și zone VIP.
  • Festivalul are loc la Fratelli Studios, București.

RO-Wine, cel mai mare festival de vin din România, împlinește 10 ani și te așteaptă între 16 și 18 mai la Fratelli Studios, în București. Poți degusta acolo vinuri de top din peste 10 țări și poți descoperi arome noi. Crame din România, Italia, Franța, dar și din California sau Africa de Sud vor fi prezente, iar pe lângă vinuri, te așteaptă experiențe gourmet, masterclass-uri și zone VIP.

Ce aduce special ediția aniversară RO-Wine din acest an?

Liviu Popescu, coproprietar Fratelli: „În fiecare sezon, pentru că ROWINE se desfășoară de trei ori pe an, o dată la Cluj de două ori în București, primăvara și toamna, încercăm să venim cu lucruri noi. Pe lângă parteneriatul cu Ambasada Italiei, prin Institutul Cultural Italian, s-a închiriat o sală special doar pentru a promova produsele gastronomice și vinuri italienești. Acest lucru a mai fost anii trecuți, dar anul acesta au luat o sală întreagă.

Focusul este foarte mare pe România, italienii sunt interesați să vină să-și promoveze produsele la noi în țară. Pe lângă această sală avem o zonă de masterclass-uri, cu prezentări de vinuri, mâncare și uleiuri, și avem și o zonă gourmet anul acesta”.

Cum selectați cramele participante din străinătate?

Liviu Popescu: „Avem un juriu format din opt oameni, specialiști în vinuri, și ei aleg de la fiecare producător. Sunt peste 120 de producători în festival și importatori. Bineînțeles, ei aleg vinurile care li se par cel mai potrivite pentru festivalul nostru. Unele vinuri au mai mult marketing, altele mai puțin, dar gustul contează întotdeauna cel mai mult”.

Care a fost cel mai memorabil moment din cei 10 ani de RO-Wine?

Liviu Popescu: „Cel mai memorabil moment va fi anul acesta, pentru că este primul an în care copiii noștri lucrează alături de noi în acest eveniment și sunt parte importantă și reprezintă continuitatea RO-Wine”.

The post Festivalul de vin RO-Wine 2025 are loc între 16 și 18 mai. Liviu Popescu, coproprietar Fratelli: „Anul acesta avem pregătită și o zonă gourmet” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Trump reacționează la conflictul India-Pakistan: „Sper să se termine repede”

    Trump, după atacul Indiei în Pakistan: „Sper să se termine repede”. Guvernul indian a atacat nouă locații din Pakistan și...

    Ucraina lansează un atac cu drone asupra Moscovei. 70 de drone au atacat regiuni din Rusia

    Ucraina a lansat un atac masiv cu 70 de drone împotriva Rusiei. Aeroporturile din Moscova au impus temporar restricții și...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 579. ONU denunță „escaladarea gravă” a situației după ce Israelul a bombardat Yemenul

    Hans Grundberg, trimisul special al ONU pentru Yemen, afirmă că ultimele lovituri aeriene efectuate asupra Israelului și a aeroportului...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.169. Deputații ucraineni susțin acordul cu SUA privind mineralele înainte de votul final

    Comitetul parlamentar ucrainean pentru politică externă a aprobat ratificarea acordului privind mineralele cu SUA. Acordul, semnat după negocieri tensionate, prevede...

    BREAKING NEWS: India lansează o operațiune militară împotriva Pakistanului, ca răspuns la atacul din Kashmir. Pakistanul ripostează cu atacuri aeriene și pe uscat și...

    India a lansat „OPERAȚIUNEA SINDOOR” împotriva Pakistanului. Primele 3 ținte pakistaneze lovite de rachetele indiene în această seară par a...

    Nicușor Dan a făcut primele declarații despre evoluția piețelor financiare. „Nu există motiv de panică financiară pentru România”

    George Simion l-a invitat pe Nicușor Dan la dezbatere. PNL a decis în unanimitate să îl susțină pe Nicușor Dan...

    România este printre țările UE cu cei mai puțini angajați care lucrează în weekend. Oana Botolan, expert HR: „Ar trebui ca legislația să devină...

    În România, doar 14% dintre angajați au lucrat la final de săptămână în 2023, potrivit Eurostat. România se află sub...

    Uniunea Europeană va opri complet importurile de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027. UE vrea reducere totală a dependenței de Rusia

    Statele membre UE vor trebui să elaboreze planuri naționale până la sfârșitul lui 2025 pentru a elimina treptat importurile...

    România se alătură proiectului european „Plastic Pirates” pentru prima dată. Lucrina Ștefănescu, cercetător științific UBB: „Proiectul are beneficii la nivel educațional, ecologic și social”

    Elevii din România participă la activități practice de prelevare a probelor de plastic. Implicarea comunității și a școlilor ajută la...

    AfD cere alegeri anticipate în Germania după eșecul lui Friedrich Merz. Ce urmează să se întâmple

    Friedrich Merz nu a reușeșit să fie ales cancelar în primul tur în Bundestag. AfD, care se apropie în sondaje...

    CCR a înregistrat prima contestație pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale 2025. Se cere anularea alegerilor

    Curtea Constituțională a înregistrat o primă contestație pe alegerile de duminică Curtea Constituțională nu a fixat încă un termen pentru...

    Friedrich Merz a câștigat al doilea tur de scrutin pentru a deveni cancelar al Germaniei, după eșecul din cursul zilei

    Friedrich Merz a eșuat în mod neașteptat să obțină majoritatea necesară în primul tur de vot din Bundestag. Acest eșec...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img