

- Versiunea lui Stănculescu despre fuga Ceaușeștilor pe acoperișul CC este pusă sub semnul întrebării de fapte și mărturii care conturează un lider convins că are sprijinul poporului și gata să înfrunte pericolul.
- Ceaușescu părea rupt de realitate, încercând să se adreseze mulțimii chiar în ziua căderii regimului, ceea ce contrazice ideea că a fugit de frica oamenilor.
- Gabriel Garcia Marquez își transformă realitatea în mit, iar „Memoriile” sale confirmă că imaginea unei țări poate fi creată și fixată în conștiința globală prin literatură, nu doar prin istorie.
Adevărul. Ceaușeștii au fost conduși sau duși la liftul urcînd pe acoperișul CC de către generalul Victor Stănculescu . Ce-a spus Nicolae Ceaușescu în acele împrejurări, ce -a făcut, și, în general, ce s-a petrecut de fapt, știm doar din relatările post-decembriste ale generalului Stănculescu. Efortul acestuia e de a contura un atotputernic speriat, micșorat la ipostaza de iepure.
Era Ceaușescu panicat? S-a învoit s-o șteargă din sediu ca să nu fie linșat de popor?
Versiunea generalului intră in conflict cu două alte elemente extrem de importante.
Primul se referă la momentul Congresului al XIV-lea al PCR, din 20-24 noiembrie 1989. Ceaușescu urma să străbată pe jos distanța dintre clădirea CC și cea a Palatului Regal, pentru a ajunge la Sala Palatului. Înnebuniți de spațiul absolut deschis, deci imposibil de protejat pe deplin, cei de la Direcția a V-a i-au sugerat să renunțe. Ceaușescu a refuzat. Absolut firesc. Nimic din destinul său nu-l semnala altfel decît gata să înfrunte primejdia cu pieptul deschis. Nu mersese el, în 1977, în mina ocupată de protestatarii din Valea Jiului care-l sechestraseră pe premierul Ilie Verdeț? Nu-și asumase el, în 21 august 1968, îndrăzneala de a striga la ruși, peste Prut, din balconul CC? Logica personajului respinge momentul de lașitate din 22 decembrie 1989, așa cum îl schițează versiunea lui Victor Stănculescu.
Al doilea element îl dau mărturiile celor care l-au păzit la Tîrgoviște. Toate insistă pe faptul că Nicolae Ceaușescu nu înțelegea că însuși poporul nu-l mai voia. Fostul conducător încercase în dimineața lui 22 decembrie 1989 să vorbească din balcon, prin porta voce, mulțimii întărîtate din Piață. Gestul spune multe despre credința sa într-o lovitură de palat, ticluită de agenturile străine prin uneltele dinlăuntru. E greu de crezut c-ar fi vrut s-o șteargă din sediul CC pentru a-și pune pielea la adăpost.
Adevărul cere însă convocarea și a celorlalte părți. Din nefericire, pînă acum n-a intrat în posesia istoricilor și versiunea lui Ceaușescu.
*
Cărți. La o primă vedere, „Memoriile“ lui Gabriel Garcia Marquez nu te îmbie la o lectură ațîțătoare. Autorul nu e un fost mare al politicii mondiale. N-a fost vîrît ca Stalin sau Churchill în evenimentele care au făcut istoria secolului XX. Nu le-a fost martor activ ca jurnalist sau măcar în calitate de stenodactilograf. Realitatea despre care vorbește nu e nici ea interesantă pentru cititor. Columbia, nici măcar Caraibe, nu joacă pe scena lumii de azi rolul de primadonă. „Memoriile“ se caută, de regulă, pentru a afla culisele momentelor și personalităților producătoare de istorie.
Și totuși, primul volum al trilogiei, „A trăi pentru a povesti“, a fost mult așteptat de către cititori. Explicația? Proza lui Gabriel Marquez e declarat izvorîtă din realitatea politică, economică și socială a Caraibelor. Ne îndreptăm spre „Memorii“ așadar, cu imaginea Columbiei deja existente în capul nostru: cea din romanele marelui scriitor. Chiar dacă acea stă realitate are trăsături predominant fabuloase.
Imaginea unei țări, a unei zone în conștiință planetară e fixată de cărțile sale mari. Nu știm dacă rușii se dau cu troica, dacă beau ceai în jurul samovarului sau dacă stau în izbe prin ferestrele cărora scot capul voci melancolice. Din Gogol, Tolstoi, Cehov, Dostoievski știm că așa e.
Literatura a reușit să impună o realitate.
Regula și-a spus cuvîntul și în cazul Columbiei. Orice fan al „Veacului de singurătate“ e convins că-n Caraibe poate să plouă 99 de ani, că războaiele civile devastatoare se pot isca de la o bătaie între cocoși. Ori cît ne-am strădui să ne păstrăm luciditatea, vom citi realitatea Columbiei – trecută, prezentă și viitoare – ca o realitate descinsă din proza lui Marquez.
Dacă aș fi investitor în Columbia aș face un itinerar Marquez pentru turiștii străini: de la Barranquilla la Aracataca. S-ar putea amenaja chiar și satul mitic Macondo. Ar fi mai cinstit rentabil decît cultivarea drogurilor.
The post Ion Cristoiu: Proza lui Gabriel Garcia Marquez a reușit să impună o realitate appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Zlătescu