

- El a decis să facă asta ca să nu-i intre apa murdară în restaurant.
- Americanul spune că dacă egalizează presiunile, viitura nu va intra.
- Un american a decis să-și inunde restaurantul în așteptarea viiturii.
- El a deconectat toată aparatura electrică din restaurant.
- Americanul speră ca astfel să scutească mii de dolari în reparații.
Proprietarul unui restaurant din America, după ce a aflat că vine viitura, și-a inundat singur restaurantul. Ideea lui a fost să egalizeze presiunea apei din restaurant cu cea a viiturii, ca să nu-i intre apă murdară în interior. A deconectat toată aparatura electrică, panourile electrice și a dat drumul la apă.
Proprietarul a explicat că, prin creșterea nivelului apei din restaurant pentru a-l potrivi cu nivelul apei viiturii, clădirea devine etansă și astfel apa nu pătrunde în interior. El este convins că, atâta timp cât nivelul apei nu depășește 1,80 metri, restaurantul nu va avea de suferit de pe urma inundației. Prin urmare, clădirea ar rămâne intactă, fără a permite apei murdare să intre în clădire.
Dacă soluția funcționează, proprietarul se așteaptă să economisească bani pentru curățenie și reparații, care, în mod normal, ar fi fost mult mai mari din cauza pagubelor provocate de apa murdară.
The post VIDEO. Un american și-a inundat intenționat restaurantul în așteptarea viiturii. Proprietarul a deconectat toată aparatura electrică din local appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Despa Oana