

- Filmul se adresează în primul rând familiilor şi fanilor poveştilor cu animale.
- Povestea se desfăşoră în jurul puiului de căprior Bambi, care descoperă lumea pădurii alături de mama şi prietenii lui.
- „Am fost copleşită de la primele cadre de natură, de frumuseţea ei, de sunetele şi detaliile din film”, a declarat actriţa Dana Rogoz.
Filmul live action „Bambi: O poveste din pădure”/ Bambi: A Tale of Life in the Woods”, pentru care actriţa Dana Rogoz şi-a împrumutat vocea, ajunge pe ecranele din România pe 11 aprilie, distribuit de Bad Unicorn.
Filmul se adresează în primul rând familiilor şi fanilor poveştilor cu animale, dar şi celor care iubesc natura cu toate miracolel ei. Povestea se desfăşoră în jurul puiului de căprior Bambi, care descoperă lumea pădurii alături de mama şi prietenii lui: corbul, iepurele şi ratonul.
Sosirea toamnei în pădure aduce cu ea şi despărţirea de mama lui, iar tânărul Bambi învaţă să trăiască de unul singur. Din fericire, îşi găseşte prietena din copilărie, pe Faline, iar mai apoi îşi regăseşte tatăl, un cerb maiestos alături de care află că oricât de mic ai fi, ai o mare putere în tine.
„Am fost copleşită de la primele cadre de natură, de frumuseţea ei, de sunetele şi detaliile din film. M-am lăsat dusă de poveste pe care, deşi o ştiam, m-a surprins la fiecare cadru. E un film adevărat, emoţionant şi foarte uman. Tot ce se întâmplă în pădure e o lecţie de viaţă pe care o urmăreşti şi care funcţionează atât la nivelul părinţilor, cât şi al copiilor”, a spus actriţa Dana Rogoz.
The post Dana Rogoz dă viață poveștii „Bambi: O poveste din pădure”. Filmul va apărea pe marile ecrane pe 11 aprilie appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita