- 7 iunie 1879 îl găseşte pe Caragiale redactor la Timpul, oficios al Opoziţiei Conservatoare, unde venise de la Alegătorul liber, oficios liberal. În acest număr din Timpul el denunţă frauda în alegerile din 1879.
- Peste cîţiva ani îl găsim mutat cu peniţă cu tot la Voinţa naţională, oficios al Liberalilor aflaţi încă la Putere. În numărul din 4 octombrie 1885, gazetarul publică un articol polemic cu oficiosul Conservator Românul.
- Marele scriitor şi nu mai puţin marele gazetar devine un sîrguincios chibiţ politic. Ziarele Conservatorilor sunt contrazise în numeroase chestiuni, criticile acestora sunt demontate şi zeflemisite.
Girueta. Gazetarul Caragiale aplică principiul giruetei cu o hărnicie demnă de idealuri mai înalte. 7 iunie 1879 îl găseşte redactor la Timpul, oficios al Opoziţiei Conservatoare, unde venise de la Alegătorul liber, oficios liberal. În acest număr din Timpul el denunţă frauda în alegerile din 1879.
Peste cîţiva ani îl găsim mutat cu peniţă cu tot la Voinţa naţională, oficios al Liberalilor aflaţi încă la Putere. În numărul din 4 octombrie 1885, gazetarul publică un articol polemic cu oficiosul Conservator Românul. Poziţia lui faţă de ultimele alegeri, cîștigate de Liberali, e categorică.
„Este un colosal moft politic tînguirea vecinică, că alegerile nu au fost libere, e cel mai gogonat neadevăr că s-a atins de către guvern libertatea votului”.
Marele scriitor şi nu mai puţin marele gazetar devine un sîrguincios chibiţ politic. Ziarele Conservatorilor sunt contrazise în numeroase chestiuni, criticile acestora sunt demontate şi zeflemisite. Caragiale e un gazetar inteligent. Capacitatea de a demonstra logica sa de beton armat, solicitarea bunului simţ – toate sunt puse la lucru. Chiar dacă la acelaşi nivel de convingere ca şi cel cînd se afla în slujba Conservatorilor.
*
De geniu. Descriere sadoveniană de geniu în Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă:
„Afară, pe acoperişul nalt de şindrilă, se auzi ploaia sunînd încă o vreme, monoton. Apoi stătu. De la înserat şi de la cină, trecuseră trei ceasuri. Atunci începu să cînte un cucoş în boltă, dintr-un prepeleac de deasupra cărăuşilor. Bătea din aripi şi striga singur în tăcerea pustiei, îngînînd alţi cucoşi de pe tărîmul celălalt, ori din generaţiile moarte pe care le purta în el. După ce-şi făcu datoria trezind pe toată lumea, închise ochii şi-şi urmă somnul pe înălţimea lui. (…)
În scaunul Domniei, la Iaşi, mişuna pe toate uliţile şi la toate hanurile prostime multă, sosită din toată ţara şi chiar de peste Nistru, aşteptînd slujba de vecernie la mănăstirea Trisfetitelor. A doua zi, în 14 ale lunii lui octomvrie, era sărbătoare cu mare slavă legată încă din domnia lui Vasile Vodă Lupu, întru cinstirea sfintei noastre maice Paraschiva. Părinţii monahi deschiseseră sicriul cu moaştele aşezîndu-se cu răbdare şi cu tărie de strajă, ca să privegheze trecerea în bună rînduială a închinătorilor şi să primească daniile. Toată noaptea de priveghere şi toată ziua următoare avea a curge norod fără întrerupere, viind fiecare cu plată şi cu jalobă pentru felurite nevoi. Se dovedise în alte dăţi că, dînd sărutare prea cuvioasei, unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă cu colţii lor negri şi s-ascundă între buze aşchii din sfintele-i ciolane; aşa că straja monahicească trebuia să aibă priveghere neînduplecată întru această privinţă. Apoi unele muieri aveau alt nărav, să cadă plîngînd lîngă sicriu şi să spuie sfintei toată povestea lor, întîrziind peste samă şiragurile care aşteptau îmbulzite. Şi cătră acestea vrednicii părinţi aveau a arăta cuvenita asprime, împingîndu-le de spate în curgerea şiragului. Apoi erau slăbănogi de toate felurile şi bolnavi de lepre, care-şi descopereau mădulările ca să le vadă numaidecît cuvioasa şi-i cereau în gura mare sprijin la scaunul împărăţiei dumnezeieşti; iar aceştia, făgăduind lumînări şi undelemn pentru izbăvire, se dovedeau a fi nişte mişei mincinoşi, care înălţau numai glas şi nu lăsau să cadă în tipsii nimic: deci şi pentru ei era nevoie de braţe vîrtoase. Bine primiţi cu zîmbet. şi închinăciuni erau cinstiţii boiarini şi jupînese cu coconii şi duducile lor, căci arătau feţe frumoase şi straie scumpe şi aduceau nu numai făclie aprinsă, ci şi bun dar, pe care cuvioşii călugări ştiau să-l preţuiască, iar mai ales îl preţuia sfînta, bucurîndu-se în racla sa.
După ce ornicul din turn vesti al zecelea ceas, cuviosul Gherontie, mare meşter al ciocanelor, dădu semn în toacă, ş-apoi bătu un cîntec, care părea că zboară în împrejurimi cu veselie, pe aripi sprintene. Clopotarii şi ei aleşi, pentru sfînta zi care era numai una într-un an, cîntară din clopote, cît stăteau noroadele ascultînd cu gura căscată.
Dumnezeu rînduise, pentru cinstea sfintei, tihnă văzduhului; vînturile stăteau legate în peştera lor, la marginea pămîntului. Soarele se lăsa spre dealul Galatei împrăştiind ca o bură de aur asupra tîrgului şi cerul se boltea fără nouri. Era o zi lină de toamnă.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
The post Ion Cristoiu: Un șmecher – Gazetarul Caragiale appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela
