Ion Cristoiu: Un monument istoric: Demisia lui Gorbaciov

• În toată istoria comunismului, căderea unui conducător de la putere s-a făcut în circumstanțe dramatice. Să ne amintim, astfel, că atît în URSS, cît și în tot Estul, nici un lider n-a plecat de bunăvoie.
• Datele demisiei lui Gorbaciov din 25 decembrie 1991 sînt cunoscute pînă în cele mai mici amănunte. Luate în ansamblu și judecate, ele ne oferă trăsăturile unei plecări perfect democratice.
• După demisie, Gorbaciov n-a dispărut din viața publică. Astfel, pentru prima oară în istoria comunismului sovietic un lider suprem iese pe ușa din față. Demisia lui a apărut, atît autorului, cît și celorlalți, ca un fapt absolut firesc

Imaginea. Chiar și în grabă, lectura Bibliei vizuale îmi stîrnește următoarele gînduri:

– Irod cel Mare domnește în Israel între 38 î. Hr. și 4 î. Hr, 34 de ani adică. I s-a spus cel Mare, pentru c-a fost rege peste un teritoriu întins și pentru că a ridicat mari construcții. A fost un aliat al lui Octavian în confruntarea cu Marc Antoniu. Drept răsplată, a putut domni ca vasal al Romei. După moartea sa regatul a fost împărțit între fii săi – Irod Arhelau, Irod Antipa și Filip. Irod Arhelau a fost detronat de romani, care au anexat Iudeea. Astfel nimerește în Marea Întîmplare Pilat din Pont. Acum, după lecturi intense despre Tiberiu, pot înscrie pe Pilat din Pont mai precis în Istorie. Pontius Pilat nu era din Aristocrație, ci din clasa ecvestră, un fel de burghezie a Romei imperiale, tot mai bogate în detrimentul aristocrației, tot mai sărace și tot mai debile. A fost trimis procurator al Iudeii în anul 26. E anul în care la Roma stăpînește prefectul Seian, în timp ce Tiberiu e plecat pentru totdeauna la Capri. După Procesul lui Iisus, fără nici o legătură cu acesta, la finele lui 36 și începutul lui 37, Lucius Vitellius, proconsulul Siriei, îl trimite pe Pilat la Roma. Se spune că Pilat a fost obligat de Caligula să se exileze și apoi să se sinucidă. Irod cel Mare – reafirmă cartea – a fost un rege cu mari realizări interne și externe. Totuși el rămîne în Istorie drept cel care a ordonat asasinarea copiilor din Betleem pentru a scăpa de copilul Iisus. Invers, deși datele realului îl arată pe Pilat din Pont un tip crud, sălbatic chiar, un politician lipsit de flexibilitate, care dă mari bătăi de cap Romei prin felul neghiob în care administrează Iudeea, călcînd în picioare tradițiile locale, totuși, el rămîne în Istorie cu imaginea de om de treabă, lăsată de evangheliile interesate în a face cu ochiul autorităților romane.

– Cei trei magi – Gaspar, Melchior, Balthazar – veniți din Răsărit după Steaua de pe cer, semnifică valoarea planetară a nașterii lui Iisus. Găsesc amuzant că moaștele celor trei magi s-ar afla în catedrala din Koln aduse încă din secolul IV. Deși chiar ființa lor e nesigură, Cei trei crai au lăsat în urmă moaște, descoperite prin secolul IV.

– Prigonirea lui Iisus izvorăște dintr-o neînțelegere. Cuvîntul Rege al Iudeilor, pus și pe cruce, e văzut de Irod, de Preoți în sensul său teluric. Mîntuitorul îl folosește însă în chip metaforic.

*

O plecare normală. În toată istoria comunismului, căderea unui conducător de la putere s-a făcut în circumstanțe dramatice. Să ne amintim, astfel, că atît în URSS, cît și în tot Estul, nici un lider n-a plecat de bunăvoie. În cele mai multe cazuri, părăsirea puterii a fost posibilă numai prin moartea personajului. Și, cu excepția lui Lenin, moartea fizică a însemnat și moartea publică. O dată trecut doliul, atît în cazul lui Stalin, cît și în cele ale lui Gheorghiu-Dej, Brejnev, o tăcere adîncă s-a întins asupra celui dispărut. Treptat-treptat, tăcerii i-au luat locul criticile. La început voalate, apoi tot mai violente. Faima personajului n-a supraviețuit morții sale. Au fost și cazuri cînd liderul a fost demis încă din viață. Să ne amintim de înlăturarea lui Hrușciov, a Anei Pauker, a lui Miron Constantinescu. Totul desfășurat în cel mai mare secret. Și totul urmat de excluderea din viața publică. Acest tic al căderii tragice definește însăși esența comunismului ca sistem totalitar. Pentru că în democrație, așa cum ne arată Istoria, părăsirea puterii aparține normalității. Nici unul dintre cei demisionați sau care au pierdut alegerile n-a dispărut de pe scena națională și internațională. Churchill, Reagan, Carter, De Gaulle au continuat să activeze politic, să se bucure de simpatia concetățenilor. Plecarea de la putere n-a însemnat ieșirea din istorie, ca în comunism, ci, dimpotrivă, adîncirea în aceasta.

Datele demisiei lui Gorbaciov din 25 decembrie 1991 sînt cunoscute pînă în cele mai mici amănunte. Luate în ansamblu și judecate, ele ne oferă trăsăturile unei plecări perfect democratice. Momentul demisiei a fost de o transparență absolută. Presa din spațiul fostului imperiu a scris despre ea cum a dus-o capul și nu după indicații de partid. Anturajul nu l-a părăsit pe fostul lider pentru noul atotputernic al zilei, ci i-a organizat o recepție. După demisie, Gorbaciov n-a dispărut din viața publică. Astfel, pentru prima oară în istoria comunismului sovietic un lider suprem iese pe ușa din față. Demisia lui n-a fost percepută ca o tragedie nici personală, nici colectivă. Ea a apărut, atît autorului, cît și celorlalți, ca un fapt absolut firesc. Această normalitate a demisiei e de o importanță copleșitoare. S-ar putea spune că ea depășește prin semnificații însăși demisia. Ea face din Gorbaciov un învingător. Pentru că ea se dovedește cum nu se poate mai elocventă pentru profunzimea transformărilor din fostul imperiu. Dacă a fost posibil ca un lider sovietic să demisioneze în astfel de împrejurări firești înseamnă că societatea rusească a înregistrat, în anii perestroikăi, un șir de mutații radicale la nivelul conștiinței colective. Și dacă ne gîndim bine, esența perestroikăi o dau nu dificultățile vieții cotidiene, nu convulsiile interne, nu pierderea supremației militare, ci aceste transformări de substanță spirituală.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Un monument istoric: Demisia lui Gorbaciov appeared first on Aleph News.