Povestea zeului care credea că a găsit Leacul Uitării, dar s-a înşelat

Într-unul dintre dialogurile lui Platon („Phaidros”, Editura Humanitas, 1993, traducerea Gabriel Liiceanu), Socrate spune povestea care urmează.

Foto: Teuth (Thoth) însuşi, Zeul Scrisului (n-am găsit o imagine în care să zâmbească). În spatele lui şade, ameninţător de atentă, Ammit (nu e ce pare a fi, e o idee, despre care vom vorbi când o să răsfoim Cartea Egipteană a Morţilor).

„Am auzit, așadar, că undeva, în apropiere de Naucratis, în ţara Egiptului, trăia una din vechile divinităţi de prin partea locului; acestui zeu îi e închinată pasărea sfântă căreia egiptenii îi zic ibis, iar zeul însuși se numește Theuth. Se spune că el mai întâi a descoperit numerele și socotitul, geometria și astronomia, ba și jocul de table și zarurile, în sfârșit, literele. În vremea aceea domnea peste tot Egiptul regele Thamus.

Palatul lui se afla în marea cetate a ţării de sus, cetate căreia grecii îi zic „Theba egipteană“ și al cărei zeu se numește Ammon. Mergând Theuth la rege, i-a arătat artele inventate de el și i-a spus că trebuie să le răspândească printre toţi egiptenii. Regele l-a întrebat atunci asupra folosului pe care l-ar aduce fiecare dintre artele acestea, și în timp ce zeul dădea lămuriri asupra fiecăreia în parte, regele avea cuvinte de laudă pentru una, pentru alta nu, după cum fiecare artă îi părea bună sau, dimpotrivă, de nici un folos. Multe, zice-se, au fost observaţiile pe care Thamus i le-a făcut lui Theuth asupra fiecăreia dintre aceste arte, fie în bine, fie în rău; dar ar însemna să nu mai terminăm povestind totul de-a fir-a-păr.

Au ajuns, iată, la litere, și Theuth a spus: „Privește, rege, știinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi și mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării și, deopotrivă, al neștiinţei“.

La care regele a răspuns: „Preapricepute meșter Theuth, unul e chemat să nască arte, altul să judece cât anume dintr-însele e păgubitor sau de folos pentru cei ce se vor sluji de ele. Tu, acum, ca părinte al literelor, și de dragul lor, le-ai pus în seamă tocmai contrariul a ceea ce pot face ele. Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-și credinţa în scris, oamenii își vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, și nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoșeze ţinerea de minte, ci doar readucerea-aminte.

Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, și nicidecum pe cea adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt și greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără de fapt să fie”.

The post Povestea zeului care credea că a găsit Leacul Uitării, dar s-a înşelat appeared first on Aleph News.