Alexandru Dimitrie Xenopol, eruditul secolului al XIX-lea, s-a născut la 23 martie 1847, într-o familie din Iași. În lucrarea sa „Istoria ideilor mele”, Xenopol descrie originile complexe ale tatălui său, Dimitrie, care, după o perioadă de rătăcire în Europa, a fost botezat și a primit numele de Xenopol, semnificând „fiul străinului”.
Provenind dintr-o familie înstărită, Xenopol a beneficiat de o educație privilegiată. A studiat dreptul, filosofia și istoria la Berlin și Giessen. În 1871, a câștigat un concurs pentru discursul dedicat Mănăstirii Putna, fiind apreciat de membrii Junimii, precum Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi.
După o carieră de prim-procuror la Tribunalul din Iași, Xenopol s-a alăturat Junimii, fiind descris de Iacob Negruzzi drept „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”. După 6 ani în magistratură, a abandonat funcția pentru a se dedica studiilor și activităților didactice. A devenit profesor de istorie la Universitatea din Iași și a publicat lucrarea monumentală „Istoria Românilor din Dacia Traiană”, în șase volume.
Pentru contribuțiile sale, a fost numit membru titular al Academiei Române în 1893 și membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles și al Societății Academice din Cernăuți. În ultimii săi ani, Xenopol a suferit de afazie și paralizie, decedând pe 27 februarie 1920, la vârsta de 72 de ani.
