PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cresc tensiunile dintre Germania și Ungaria, după reuniunea Orban-Putin de la Moscova. Ungaria amână întâlnirea dintre Annalena Baerbock și Peter Szijjarto

  • Ungaria a amânat întâlnirea dintre Annalena Baerbock și Peter Szijjarto.
  • Vizita lui Orban la Moscova a fost criticată liderii europeni, care au subliniat că „s-a dus la Putin în calitate de Premier al Ungariei, nu ca reprezentant al UE”.
  • Orban a descris călătoria sa în Rusia drept o „misiune de pace” și a încercat să se poziționeze ca mediator între Rusia și Ucraina. 

Tensiunile diplomatice dintre Germania și Ungaria cresc după ce conducerea de la Budapesta a amânat întâlnirea dintre ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, și omologul său german Annalena Baerbock, care era plănuită pentru luni, în Budapesta, scrie POLITICO.

Amânarea pe ultima sută de metri vine după ce cancelarul german Olaf Scholz și alți lideri UE au criticat puternic vizita Premierului ungar Viktor Orban în Moscova, unde s-a întâlnit vineri cu președintele rus Vladimir Putin.

În vizita pe care ar fi urmat s-o facă luni în Budapesta, Annalena Baerbock avea de gând să ridice problema întâlnirii Orban-Putin. „Spre surprinderea noastră, partea ungară a amânat întâlnirea noastră cu Szijjarto, pe ultima sută de metri”, a declarat Ministerul german de Externe.

„În lumina vizitei surprinzătoare și neecordonate la Moscova a Premierului Viktor Orban, o discuție serioasă și onestă între cei doi miniștri de Externe ar fi fost foarte importantă. Regretăm amânarea”, a spus reprezentantul Ministerului german de Externe, adăugând că vizita va fi reprogramată la o dată ulterioară.

Un oficial ungar a spus că Ministerul German de Externe și Ambasada sa din Budapesta au fost informate cu privire la motivul amânării, dar au refuzat să-l facă cunoscut public.

Vineri, Scholz s-a alăturat altor lideri europeni în criticarea lui Orban pentru întâlnirea cu Putin, subliinind faptul că liderul ungar – a cărui țară a preluat președinția rotativă a Consiliului UE la începutul acestei luni – „l-a vizitat pe Putin în calitate de Premier al Ungariei, nu ca reprezentant al UE”.

Annalena Baerbock, care plănuia să viziteze Budapesta pentru prima dată de când a preluat funcția în decembrie 2021, este una dintre cele mai proeminente voci care critică Ungaria, dar și alte țări precum China.

De asemenea, Scholz l-a mustrat luna trecută pe Orban, refuzându-i pentru a doua oară consecutiv liderului ungar să fie primit cu onoruri militare, dar și o conferință de presă la Cancelaria din Berlin.

Orban a participat sâmbătă la un summit al Organizației Statelor Turce (OTS), în Azerbaidjan.

„Este în interesul Ungariei să mențină relații economice deschise, pașnice și dinamice cu țările lumii”, a scris Orban pe X, de la summit.

The post Cresc tensiunile dintre Germania și Ungaria, după reuniunea Orban-Putin de la Moscova. Ungaria amână întâlnirea dintre Annalena Baerbock și Peter Szijjarto appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Sandu Maria

In aceasta saptamana:

Emiratele Arabe Unite interzic pagere în timpul zborurilor după atacul din Liban

Emirates Airlines a interzis transportul pagerelor și stațiilor radio...

Geoană, Orban și Ciolacu rămân în cursa prezidențială. Diana Șoșoacă, singura candidată respinsă de CCR

CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale. Opt contestații...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 956. Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea deveni membră NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia

    Ucraina ar putea adera la NATO chiar dacă părți din teritoriul său ar rămâne ocupate de Rusia, a declarat...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 366. Zeci de mii de manifestanți pro-palestinieni au ieșit în stradă în întreaga lume.

    Poliția din Roma a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii violenți. Autoritățile din mai multe...

    Emiratele Arabe Unite interzic pagere în timpul zborurilor după atacul din Liban

    Emirates Airlines a interzis transportul pagerelor și stațiilor radio portabile pe toate zborurile sale. Decizia companiei aeriene vine în urma...

    Geoană, Orban și Ciolacu rămân în cursa prezidențială. Diana Șoșoacă, singura candidată respinsă de CCR

    CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale. Opt contestații pentru alegerile prezidențiale au fost analizate sâmbătă de judecătorii Curții...

    Cele 7 state-cheie în alegerile din SUA din 2024: Trump și Harris se luptă pentru voturile alegătorilor indeciși. Cine are șanse să câștige și...

    Sistemul Colegiului Electoral din SUA determină câștigătorul, nu neapărat votul popular. Șapte state-cheie, reprezentând 93 de voturi electorale și 18%...

    Rusia se pregătește să elimine talibanii de pe lista organizațiilor teroriste

    Emisarul rus pentru Afganistan, Zamir Kabulov, a confirmat că decizia a fost luată la cel mai înalt nivel. Ministrul de...

    Diana Șoșoacă a fost scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale de către Curtea Constituțională

    Curtea Constituțională a României a exclus-o pe Diana Șoșoacă din cursa pentru alegerile prezidențiale. Șoșoacă acuză că decizia a venit...

    Emmanuel Macron cere oprirea exporturilor de armament către Israel pentru operațiunile din Gaza

    Eșecul de a obține o încetare a focului este „o greșeală, inclusiv pentru securitatea Israelului de mâine”, declară Emmanuel...

    Snoop Dogg și Martha Stewart lansează colecția „Hold the Phone” pentru BIC. Husele iPhone s-au vândut aproape instant

    „Dacă mă cunoașteți, știți că am întotdeauna o brichetă cu mine” spune Snoop Dogg Husele „Hold the Phone” includ un...

    Zeci de mii de persoane se alătură protestului pro-palestinian din Londra

    Zeci de mii de manifestanți pro-palestinieni s-au adunat în centrul Londrei. Poliția Metropolitană a implementat o operațiune semnificativă de securitate...

    Dolly Parton donează 1 milion de dolari pentru victimele uraganului Helene

    Afacerile asociate lui Parton vor egala donația cu încă 1 milion de dolari. Uraganul Helene a provocat cel puțin 225...

    Iahturile de lux devin ultima soluție pentru cei care părăsesc Libanul. Prețul biletului ajunge la 1.800 de dolari

    Cererea este mare, cu aproximativ 30 de curse efectuate până acum, dar prețul și necesitatea de viză înseamnă că...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img