PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Totul despre rețeaua de spioni ruși dislocați de Putin în Occident: Cum obține Kremlinul identitățile false

  • Un număr mare de spioni ruși folosind identități false au fost prinși în Occident.
  • Experții au dezvăluit pentru Business Insider că America de Sud este una dintre sursele principale pentru identitățile false.
  • Rusia își dezvoltă rețeaua de spioni din Occident, care trăiesc sub identități false.

Victor Muller era un student popular la Johns Hopkins School of Advanced International Studies din Washington D.C.

„Brazilianul” era descris de alți studenți ca fiind smart, plin de viață și deschis, fiind văzut des prin campus cu motocicleta. Unul dintre studenți a spus că Victor Muller era ultimul om pe care l-ar fi suspectat că e spion, scrie Business Insider.

În martie, adevărata sa identitate a fost dezvăluită. Procurorii din Țările de Jos au spus că Muller este, în realitate, Sergey Vladimirovich Cherkasov, un agent militar rus care s-a infiltrat, sub o identitate falsă, într-un internat la Curtea Penală Internațională de la Haga pentru a fura informații secrete.

La scurt timp, încă 4 indivizi cu identitate bulgară au fost arestați în UK. Procurorii britanici au spus că erau de fapt agenți ruși, folosind identități false pentru a strânge informații cheie despre infrastructura din UK.

Aceste cazuri, au declarat experții pentru Business Insider, arată că, pe măsură ce tensiunile cu Occidentul cresc, Rusia își dezvoltă o rețea de spioni cu identități false, care să se infiltreze în țări străine.

Cu trecerea timpului, însă, experții cred că Rusia și-a dezvoltat strategia de a crea poveștile și identitățile false pentru spioni.

Rusia apelează la metode vechi

Spionii Rusiei sunt împărțiți în două categorii. Majoritatea sunt „legali”, trimiși la ambasade străine, pentru a îndeplini misiuni diplomatice, în timp ce strâng informații secrete. Mai este categoria agenților „deep cover”, sau spionii „ilegali”, care trăiesc sub identități false, uneori chiar decenii întregi.

Abilitatea Rusiei de a antrena agenți „deep cover” datează încă de pe vremea Uniunii Sovietice, când țările occidentale au refuzat să recunoască legitimitatea Guvernului Comunist și i-au interzis reprezentanții diplomatici.

Pentru a strânge informații despre inamicii străini ai Rusiei, precursorul KGB-ului, NKVD, a început să trimită agenți în afară, sub identități false. Deseori, își petreceau timpul trăind vieți aparent obișnuite, în timp ce își dezvoltau în secret sursele și strângeau informații.

Invazia Rusiei în Ucraina a înrăutățit relația Occidentului cu Rusia, atingând cel mai de jos nivel de la Războiul Rece. De asemenea, relațiile diplomatice s-au destrămat.

Guvernele occidentale au expulzat 700 de diplomați ruși acuzați că erau agenți „legali” lucrând pentru agențiile ruse de informații.

Kevin Riehle, un fost ofițer FBI, a spus că Rusia se bazează pe metode vechi, desfășurând în Occident agenți „deep cover” sub identități false : „Asta pentru că nu arată a ruși, nu operează în afara ambasadelor și se pot mișca liber fără să treacă prin verificările prin care trece un ofițer diplomatic rus”, a spus el.

De la expulzarea în masă a diplomaților ruși, „ilegalii sunt tot ce a mai rămas, deci au devenit foarte importanți”, a adăugat Riehle.

Președintele rus Vladimir Putin, el însuși un fost ofițer KGB, îi celebrează pe spionii ruși. Într-un discurs în clădirea Serviciului Federal de Securitate din 2020, Putin a lăudat „spionii curajoși ai Rusiei”.

Putin a descris ideea de „a deveni ilegal” drept un „act de sacrificiu și eroism ale oamenilor care se sustrag din societate în numele patriei”, spune Trevor Barnes, autor al cărții „Dead Doubles”, care explorează cele mai puternice rețele de spioni ale Rusiei.

În 2014, 10 spioni ruși „deep cover” au fost destructurați în SUA. Una dintre ei, o femeie, Anna Chapman, a devenit o celebritate a tabloidelor, iar la întoarcerea în Rusia, a ocupat o poziție bună în consiliul de administrație al unei bănci.  

Cum creează Rusia „legendele” pentru spioni

Sub conducerea lui Putin, Rusia și-a dezvoltat tehnicile de a crea povești sofisticate pentru spioni, sau „legende”, așa cum sunt numite în lumea asta.

În timpul Războiului Rece, Canada a devenit un hub pentru creația ilicită de identități pentru spionii ruși. Țara avea reguli mai puțin stricte în ceea ce privește crearea de pașapoarte și emiterea buletinelor decât oricare altă națiune occidentală, spune Barnes.

Câțiva oficiali ale ambasadelor străine din Rusia aveau misiuni macabre de îndeplinit, determinând ziarele să dea știri privind morțile unor copii, ale căror identități urmau să fie folosite pentru a obține pașapoarte pentru agenți. Însă după atacul de la 11 septembrie, au apărut pașapoartele biometrice, care au îngreunat utilizarea buletinelor false.

Barnes spune că Inteligența Artificială și alte tehnologii noi au făcut mai ușoară producția de falsuri convingătoare : „Noua tehnologie pune o presiune mare asupra agențiilor de frontieră”.

De asemenea, Rusia s-a reorientat către o nouă parte a lumii pentru a obține identități false pentru agenții săi: America de Sud. Acolo, corupția e la cote maxime, iar Kremlinul se poate baza pe sprijinul aliaților de decenii.

„A devenit mai ușor să găsești un individ într-un oficiu, orice fel de oficiu, care să treacă ușor cu vederea anomaliile dintr-o cerere. Iar Rusia merge la sigur și, la fel ca și cu oricare altă operațiune, te duci unde e cel mai puțin riscant, deci presupun că și ei procedează la fel”, spune Riehle.

În lunile recente, au fost descoperiți mai mulți agenți ruși care trăiau în America de Sud sub identități false.

În Slovenia, un cuplu cu doi copii a fost arestat în martie pentru că traia sub o identitate argentiniană falsă, spionând pentru Rusia. Un student care trăia sub o identitate braziliană falsă a fost arestat în Norvegia în 2022, acuzat că spiona pentru Rusia.

Rusia s-ar putea întoarce la metodele dezvoltate cu decenii în urmă, în timpul unui conflict brutal pe teritoriul european, cu decenii înainte de războiul cu Ucraina: Războiul Civil Spaniol.

În timpul războiului, Uniunea Sovietică a furat pașapoartele străinilor care se înrolaseră să lupte pentru republicanii socialişti împotriva fasciştilor lui Francisco Franco. Pașapoartele au fost folosite pentru a crea identități „deep cover” pentru spioni. Unii dintre ei au fost demascați abia după decenii de la terminarea războiului.

E posibil, spune Riehle, ca Rusia să folosească aceleași tactici și acum. Se crede că mii de luptători străini din Asia Centrală, Orientul Mijlociu și alte locuri s-au înrolat să lupte pentru grupările mercenare ruse din Ucraina.

„Cred că e posibil ca serviciile ruse să folosească o metodă similară și acum. Mai ales în contextul în care sunt luptători străini din mai multe țări care merg în Ucraina nu doar ca să lupte alături de Rusia, ci și de Ucraina”.

„Ilegalii” ruși duc vieți obișnuite

Viețile agenților ruși nu sunt pe atât de extravagante precum sunt portretizate în filme și romane. Deseori, spune Barnes, agenții „deep cover” duc vieți anonime, încercând în liniște să se infiltreze în viețile țintelor.

Spionii sovietici Morris Cohen și soția lui, Lona, au trăit în anii ’50 în Londra, în suburbiile Ruislip, sub identitățile unor bibliotecari  – Peter și Helen Kroger, în timp ce furnizau informații secrete Moscovei.

Agenții arestați recent în UK duceau vieți normale, de asemenea, lucrând ca ingineri, șoferi și asistenți de laborator. E o lume cu totul diametral opusă față de cea prezentată în filmele lui Bond, cu cazinouri și intrigă.

Dezertorul demască ilegalii

În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, lumea spionajului a devenit și mai periculoasă, spune Barnes. Invazia a determinat un val de dezertări în Occident, spune el, precum și frica de represalii brutale din partea Kremlinului.

Barnes spune că e posibil ca prinderea ilegalilor ruși din ultimele luni în Occident s-ar putea datora unui dezertor care a dat informația.

John Sipher, fost director adjunct al operațiunilor CIA în Rusia, a dezvăluit pentru The Guardian că el crede că o sursă din interiorul Rusiei a dat informații secrete Statelor Unite și serviciilor secrete occidentale și așa au fost prinși ilegalii.

„E aproape imposibil ca serviciile de contraspionaj să descopere ilegalii, cu excepția unora, care par să fi avut numere de pașapoarte secvențiale. Altfel, este vorba aproape întotdeauna de o sursă umană”, a spus Sipher.

Drept urmare, programul „ilegal” este acum învăluit sub straturi și mai profunde de frică și securitate.

„Au fost o mulțime de cazuri de dezertări în ultimii doi ani și niciunul dintre acestea nu a fost încă făcut public”, a spus Barnes. „Serviciile de securitate le-au asigurat niveluri mult, mult mai ridicate de protecție”.

Este imposibil de știut, spune Riehle, câți agenți „deep cover” a dislocat Rusia în Occident. În mod tradițional, agenții plasați în rolurile „deep cover” se antrenează timp de aproximativ șase ani, un proces costisitor și detaliat, conceput pentru a elimina orice greșeli sau inconsecvențe care i-ar putea da de gol. Ar putea fi minim 30 de agenți, spune Riehle.

Dar un detaliu, spune el, este aproape imposibil de eliminat, în ciuda anilor de antrenament: accentul.

Este unul dintre detaliile care le-a atras atenția și colegilor de clasă ai așa-zisului „Victor Muller”, spion rus.

„Privind înapoi, a fost un red flag”, a spus un fost coleg de clasă pentru CNN, sub anonimat, despre accentul lui Cherkasov. „Îmi amintesc că m-am gândit la acea vreme că nu prea avea sens”.

Citește și

The post Totul despre rețeaua de spioni ruși dislocați de Putin în Occident: Cum obține Kremlinul identitățile false appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Sandu Maria

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Putin vorbește despre armistițiul propus de SUA: „Suntem de acord, dar există nuanțe”. Președintele rus vrea să discute cu Trump condițiile Rusiei pentru...

    Putin a spus că l-ar putea suna pe Trump pentru a discuta ideea unui armistițiu. Putin: „Federația Rusă este de...

    Inteligența Artificială evoluează de la o zi la alta. A.I.-ul îi face pe oameni să-și piardă dorința de a gândi

    A.I. rescrie regulile economiei. Inteligența Artificială se va mula după nevoile fiecărui om. Oamenii nu sunt pregătiți să facă față acestui...

    Cum stă situația internship-urilor din România? INTERNII.RO vine cu soluții inedite pentru tineri

    Tinerii din România au acces limitat la internshipuri. Doar 9% au participat la unul. Doar 3% dintre elevii de gimnaziu...

    Madrid este Capitala Culinară a Europei

    Madrid a fost desemnat Capitala Culinară a Europei datorită gastronomiei sale diverse Piețele gastronomice oferă experiențe autentice și gustări locale...

    Consilierul prezidențial al Rusiei, Yuri Ușakov, a declarat că Moscova nu dorește o încetare temporară a focului: „Ar ajuta Ucraina, nu pacea”

    Rusia susține că obiectivul său este o pace durabilă care să reflecte interesele legitime. Consilierul prezidențial rus Yuri Ușakov a...

    SNSPA îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace

    Anunțul a fost făcut de rectorul SNSPA, Remus Pricopie, în cadrul unui eveniment despre discursul instigator la ură. SNSPA susține...

    Daniel David bate palma cu Tiktok și CNA pentru siguranța copiilor în online. Un ghid pentru combaterea conținutului ilegal va ajunge în școli și...

    Ministerul Educației a realizat un parteneriat cu CNA pentru un ghid privind combaterea conținutului ilegal online, destinat elevilor, studenților...

    SUA înregistrează cele mai multe arestări de imigranți din ultimii 7 ani: Luna februarie 2025 bate recordul

    În februarie 2025, autoritățile americane au arestat mai mulți imigranți decât în orice lună din ultimii șapte ani. Administrația Trump a intensificat...

    Magnetoencefalografia și Inteligența Artificială pot ajuta persoanele cu dificultăți de vorbire. Ce au descoperit cercetătorii

    Cercetătorii au folosit magnetoencefalografie pentru a măsura câmpul magnetic creat de creier. Printr-un model lingvistic AI au decodat semnalele generate...

    Va accepta Putin propunerea de armistițiu pentru 30 de zile?

    Trump îl trimite la Moscova pe emisarul Steve Witkoff să discute cu Putin SUA vor să convingă Rusia la concesii...

    Polonia cere Statelor Unite să mute armele nucleare pe teritoriul său. Președintele Andrzej Duda: „Cred că a venit timpul”

    Andrzej Duda respinge ideea ca Polonia să-și dezvolte propriile arme nucleare, spunând că ar dura decenii. Andrzej Duda consideră că...

    STUDIU. Angajații români preferă echilibrul viață-muncă înaintea salariului

    88% dintre angajați prioritizează aceste aspecte. 51% au renunțat la job din cauza unui mediu toxic, arată studiul Randstad. 45% dintre...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img