Ion Cristoiu: Nenorocita tradiţie interbelică

• Ion Cristoiu: În democraţiile autentice, căderea Guvernului are loc fie prin plecarea acestuia în Opoziţie, fie prin încheierea mandatului constituţional. La noi, Guvernul era schimbat de Rege. Monarhul chema pe premier la Palat, îi cerea să demisioneze şi numea pe altcineva premier de alegeri, care organiza alegerile.
• Ion Cristoiu: După decembrie 1989 locul Monarhului l-a luat Preşedintele. Preşedintele poate desemna un premier care să formeze guvernul după alegeri în funcţie de interesele sale. Teoretic, dacă desemnatul n-are majoritate, nu poate forma Guvernul, dă înapoi mandatul.
• Ion Cristoiu: Practic, în fripturismul românesc nu se întîmplă aşa ceva. Premierul desemnat poate forma orice majoritate vrea, deoarece partidele sînt ahtiate să ajungă la putere.

Eclesiast. Măria Sa, Puiul Pădurii, prelucrare unică de către Sadoveanu a faimoasei Legende despre Genoveva de Brabant, se înscrie în seria cărţilor de meditaţie sceptică a legendarului scriitor, sub semnul Efemerităţii din Eclesiast. Toate trec – ţine să ne convingă Sadoveanu.

Romanul are următorul motto:

„Mergeau încet, ca s-ajungă departe. Rîdeau, cîntau, beau şi mîncau. Se duceau spre-acelaşi sfîrşit al tuturora”

 Primele rînduri par concretizarea acestui motto:

„Locurile în care s-a petrecut odinioară minunata întîmplare a doamnei Genoveva, şi mai ales a copilului domniei sale, şi-au schimbat demult înfăţişarea. Oamenilor de astăzi li se arată acolo alte privelişti. Soarele s-a întors de sute de ori la locul său în zodia primăverii, şi zilele au căzut fără număr, ca frunze moarte, în veşnicie.

Astăzi, în părţile Rinului, cătră Marea Nordului, stă oraş lîngă oraş şi horn de fabrică lîngă horn de fabrică. Păinjenişurile electrice ţes văzduhul şi pămîntul. Pe drumuri de fier sună trenurile; pe canaluri lunecă vapoare. O mulţime înfrigurată de oameni viermuieşte sub soare, cu nelinişte şi hărnicie, bătînd în porţile viitorului şi sondînd necontenit tainele lui Dumnezeu. Menirea ei însă este să se ducă după zilele anilor şi după frunzele toamnelor, acolo de unde nimene nu se mai întoarce şi unde, cu veacurile, piere şi amintirea.

Urmele vieţii de altădată au dispărut; totuşi întîmplarea doamnei Genoveva, aşa de veche, nu s-a uitat. Ca florile pădurilor ş-ale cîmpiilor, care se împrospătează necontenit şi trăiesc din moarte, amintirea a rămas şi înfloreşte încă.”

*

Nefiresc. Sub titlul, Unde e democraţia? am scris la un moment dat despre nenorocita tradiţie interbelică a intervenţiei monarhului în căderea Guvernului. În democraţiile autentice, căderea Guvernului are loc fie prin plecarea acestuia în Opoziţie, fie prin încheierea mandatului constituţional. La noi, Guvernul era schimbat de Rege. Monarhul chema pe premier la Palat, îi cerea să demisioneze şi numea pe altcineva premier de alegeri, care organiza alegerile. Se înţelege că, prin ministerul de Interne, premierul de alegeri făcea în aşa fel încît el cîştiga alegerile şi dacă ar fi avut sub zero în sondaje. Anomalia numită dreptul Regelui de a însărcina pe cineva cu formarea unui nou guvern e denunţată de Nae Ionescu încă din 1927:

„Desemnarea persoanei însărcinate cu formarea unui minister este prerogativă eminamente regală. E adevărat că în ţările cu regim parlamentar această prerogativă e încercuită în fapt de indicaţiunile ţării, exprimate prin raporturile de forţă ale partidelor politice care intră în constituirea parlamentului.

La noi însă, guvernele nefiind expresiunea Camerii şi a Senatului – dimpotrivă –, sugestiunile izvorîte din configuraţia corpurilor legiuitoare lipsesc cu desăvîrşire; iar consultarea preşedinţilor celor două adunări este o operaţie lipsită şi de sens şi de eficacitate.

Regimul este hibrid; pentru că el lasă responsabilităţi şi iniţiative Regelui, care totuşi, după principiul nostru constituţional, domneşte, dar nu guvernează.

Din această încurcătură nu se poate ieşi decît în două feluri; sau ridicîndu-se regalitatea la o putere efectivă, acordîndu-i-se drepturi şi îndatoriri de fapt, sau trecîndu-se la un regim parlamentar, în care lipsa de iniţiativă e sinceră, iar persoana Regelui acoperită prin mecanismul constit” (Nae Ionescu, Manifestul Guvernului, Cuvîntul, 10 iunie 1927).

După decembrie 1989 locul Monarhului l-a luat Preşedintele. Preşedintele poate desemna un premier care să formeze guvernul după alegeri în funcţie de interesele sale. Teoretic, dacă desemnatul n-are majoritate, nu poate forma Guvernul, dă înapoi mandatul. Practic, în fripturismul românesc nu se întîmplă aşa ceva. Premierul desemnat poate forma orice majoritate vrea, deoarece partidele sînt ahtiate să ajungă la putere. În 2004, deşi PDSR cîştigase alegerile, Traian Băsescu a impus ca premier pe Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a dislocat alianţa PDSAR – Partidul Conservator, aducînd PC în Coaliţia de dreapta, deşi participase la alegeri în Coaliţia de stînga.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Nenorocita tradiţie interbelică appeared first on Aleph News.