Nu există un consens în rândul epidemiologilor dacă un al doilea val de COVID-19 este posibil sau nu. Asta și pentru că încă sunt multe lucruri pe care nu le știm despre SARS-CoV-2.
Comparația dintre COVID-19 și gripa spaniolă, pandemia de acum un secol care a infectat o treime din populația lumii și a ucis câteva milioane de oameni, a fost făcută încă din februarie, când a devenit clar că boala provocată de nou descoperitul coronavirus a trecut granițele Chinei. Era cumva la îndemână, au trecut 100 de ani de atunci, așa că noul coronavirus venea aproape ca o aniversare macabră. Atunci, o treime din populația globului a luat virusul gripal, iar numărul victimelor a fost estimat a fi fost undeva între 20 și 50 de milioane de persoane. Și, mai important, al doilea val al gripei spaniole, cel din toamna anului 1918, a fost cel mai mortal.
Asemănări, dar mai ales deosebiri
E o comparație facilă, dar există câteva diferențe majore. În primul rând, în 1918 a circulat un virus gripal, de tip H1N1, iar virusurile gripale suferă mutații mai des, față de coronavirusuri, care sunt mai stabile. Acum am ști cum să tratăm gripa și complicațiile ei și, cel mai important, am putea produce un vaccin destul de rapid. S-a văzut în 2009, când a izbucnit pandemia de gripă porcină, provocată tot de un virus de tip H1N1, care a fost mult mai puțin dramatică decât gripa spaniolă, în condițiile unei populații de patru ori și ceva mai numeroasă.
Apoi, în 1918 eram în plin război mondial, ceea ce însemna că resursele erau alocate luptelor, sistemele sanitare erau la pământ, iar mișcările de trupe și de populație accelerau răspândirea virusului peste tot în lume. Virusul a fost adus în Europa de trupele americane, iar varianta mai mortală a acestuia a urmat calea inversă, în toamnă. Și, probabil cel mai important lucru, nu fuseseră descoperite încă antibioticele și alte medicamente utilizate astăzi în tratarea simptomelor gripei, ceea ce înseamnă că nu gripa ucidea, ci complicațiile ei, în special pneumonia. Practic, aspirina era cam singurul medicament modern folosit și atunci, dar în doze care azi sunt considerate nesigure. Există chiar teoria că otrăvirea cu aspirină a fost unul dintre motivele mortalității ridicate.
Există însă și două asemănări importante între cele două pandemii. În ciuda faptului că știm de existența coronavirusurilor încă din 1960 și că am trecut deja prin două epidemii, SARS, în 2002-03, și MERS, în 2012, actuala pandemie ne-a prins fără un tratament și fără să știm cum să producem un vaccin. Iar măsuri de distanțare socială s-au luat și atunci, și acum. La fel, discuțiile interminabile între adepții carantinei și cei care vor renunțarea la această măsură, din motive politice sau economice, s-au purtat și atunci și se poartă și acum, e drept că prin intermediul unor mijloace de comunicare care li s-ar părea SF celor de acum un secol.
Rămâne o necunoscută în această paralelă peste decenii: nu știm dacă va exista un al doilea val. Părerile sunt împărțite, deși înclină în direcția neplăcută pentru noi, poate și pentru că toată lumea a învățat că e mai bine să fii precaut. „Aşteptăm pentru octombrie-decembrie un al doilea val”, declara recent Nelu Tătaru, ministrul sănătății. La fel de inevitabil este considerat și de către Anthony Fauci, epidemiologul care coordonează lupta împotriva coronavirusului în SUA, țara cea mai afectată de acesta. Iar o lucrare recentă, publicată de cercetători ai Universității din Minnesota, care compară pandemia de COVID-19 cu toate cele de gripă din trecut, spune că aceasta va dura doi ani și ia în calcul al doilea val, mai dur, în toamnă, printre cele trei scenarii ale evoluției acesteia. De remarcat că nu există nici un scenariu în care pandemia se oprește acum.
Iată, mai jos, motivele pentru care toată lumea crede că pandemia va mai dura și necunoscutele care stau în calea estimării felului în care o va face. Asta în condițiile în care nu va apărea un tratament cu rezultate spectaculoase sau un vaccin, în acest an.
Marea majoritate a populației e susceptibilă la infecții
Numărul celor infectați de COVID-19 este de aproape 3,5 milioane. Pare o cifră imensă, dar, în realitate, nu este nici măcar 0,05% din populația Pământului. E ca și cum s-ar fi infectat tot Uruguayul. Evident, asta nu înseamnă că restul de 99,95% nu au luat contact cu virusul, pentru că încă nu știm câte cazuri au fost ratate de statistici și, mai ales, câte persoane au fost asimptomatice sau au prezentat simptome ușoare. Un studiu efectuat într-un sat italian, Vo, arată că 50%-75% dintre cei infectați ar putea fi asimptomatici, Un alt studiu, chinezesc și nu foarte bine pus la punct, spune că 78% dintre infectați ar fi asimptomatici. Chiar și presupunând adevărată varianta aceasta – că unul din cinci cazuri are simptome –, procentul celor infectați ar fi de 0,25%, la nivel global. Cât populația Ecuadorului.
Desigur, virusul nu este răspândit uniform pe planetă. Există zone extrem de afectate, în special Europa și SUA, și există zone fără nici măcar un caz – e drept, majoritatea sunt insule. S-au încercat, deci, estimări locale ale numărului celor infectați, în general cu ajutorul unor testări făcute prin sondaj. Un controversat studiu german făcut în orașul Gangelt, spune că 14% dintre cetățeni aveau anticorpi, ceea ce arată că au fost infectați. Din studiu nu reiese câți dintre aceștia au prezentat simptome și nici dacă cei cu anticorpi sunt imuni. Și suedezii, care n-au apelat la măsuri de carantină, au estimat că o treime din locuitorii Stockholmului ar putea avea virusul la începutul lui mai. După care au retras modelul și au scăzut procentul la 26%.
Însă cifrele de mai sus sunt contrazise de alte studii. Spre exemplu, studiul din Vo citat mai sus descoperise că sub 3% din populația testată era pozitivă la COVID-19. Și în cazul Islandei, o țară care, datorită numărului relativ mic de locuitori, și-a permis testări masive, au apărut știri că 50% dintre cei infectați sunt asimptomatici, dar a fost ratată informația că doar 0,6% dintre cei testați au fost depistați pozitivi.
Oricare variantă am lua în calcul, mai e mult până la 60%, rata la care se estimează că s-ar instala imunitatea colectivă. Iar în cazul României, care n-a înregistrat transmisie comunitară decât în Suceava și la Țăndărei, cel mai probabil procentul e mic. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, spunea că am putea avea de 10 ori mai mulți infectați, dar asta duce procentul la doar Presupunând că avem 120.000 de infectați, conform libertatea.ro, la o populație de 19,4 milioane de locuitori, cât estima Institutul Național de Statistică în 2019. Alte estimări dau numărul de posibil infectați la 250.000.
Copiii și tinerii par feriți. Dar dacă este o iluzie?
E destul de evident că majoritatea celor cu forme grave de COVID-19 sunt mai în vârstă, iar copiii și tinerii, deși se pot infecta, au mai ales simptome ușoare sau sunt cazuri asimptomatice. Nu știm sigur nici dacă aceștia transmit sau nu boala mai departe. Acest lucru este important în contextul discuțiilor despre redeschiderea școlilor, în unele state, care ar putea deveni focare de infecție în cazul în care s-ar dovedi că și copiii dau virusul mai departe.
Un extrem de citat studiu francez, în care un băiat de nouă ani infectat a interacționat cu peste 100 de persoane și nu a retransmis coronavirusul, a fost dat ca argument în favoarea redeschiderii școlilor. Pe de altă parte, o analiză a institutului berlinez Charité nu a găsit vreo diferență între încărcătura virală la copii, față de adulți. Institutul nu recomandă redeschiderea școlilor și grădinițelor.
Ce știm sigur este că copiii sunt mai puțin afectați. Dar, deși e destul de evident că rata mortalității scade cu vârsta, acest lucru nu înseamnă că persoanele tinere sunt ferite de pericol. Un studiu din China arată că, dintre copiii și adolescenții cu COVID-19, 5,9% au suferit de forme severe ale bolii (dar doar unul a murit). În Franța și Marea Britanie, internarea unor copii cu simptome similare sindromului Kawasaki, o boală autoimună rară declanșată de infecții virale, în contextul în care majoritatea acestora au fost testați pozitiv pentru COVID-19, a ridicat noi îngrijorări în ceea ce privește siguranța copiilor în eventualitatea redeschiderii școlilor.
Cât privește posibilitatea de a da virusul mai departe, cel mai probabil aceștia nu pot fi eliminați din calcule atunci când discutăm despre transmisibilitatea virusului.
Nu știm dacă virusul va fi mai puțin agresiv la vară
Unul dintre pariurile celor care au mizat pe măsurile de distanțare socială a fost că vara va încetini semnificativ rata de răspândire a virusului, deși Organizația Mondială a Sănătății spune că nu există dovezi în acest sens. La urma urmei, majoritatea infecțiilor respiratorii se comportă astfel, din motive complexe, de la faptul că virusurile nu se împacă bine cu căldura, la acela că oamenii tind să petreacă mai puțin timp în spații închise și mai mult în aer liber. În 1918, s-a întâmplat așa, boala a fost mai puțin letală vara, dar s-a reîntors în toamnă, cu forță înzecită (din cauza mutațiilor). Acesta este scenariul de care se teme majoritatea celor care iau în calcul posibilitatea unui al doilea val, inclusiv NATO.
Adevărul este că nu știm cum va evolua SARS-CoV-2 peste vară. Singapore a înregistrat temperaturi de peste 30 de grade în această perioadă, dar tot are peste 15.000 de cazuri. E drept, e vorba de muncitori imigranți care locuiesc în dormitoare comune, un mediu propice răspândirii virusului. Africa, un alt continent la care ne uităm când vorbim de căldură, raportează surprinzător de puține cazuri, un pic peste 42.000 la 3 mai, însă aici virusul a ajuns mai târziu, din cauză că a circulat mai ales pe rutele principale de transport aerian. Plus că mare parte a Africii are avantajul unei distanțări sociale naturale, densitatea populației fiind redusă. E drept, există și acolo mari aglomerări urbane, dar încă nu putem trage o concluzie din evoluția de până acum.
O concluzie poate fi trasă însă din experiența MERS, un alt coronavirus care a provocat epidemii, care a apărut în Arabia Saudită, o țară majoritar deșertică. Și în cazul COVID-19, țara arabă a raportat până acum peste 16.000 de cazuri, în condițiile unor temperaturi de peste 32°C. Cert e dispariția virusului peste vară nu mai e luată în calcul de nimeni, mai ales că autoritățile ne transmit, pe diverse voci, să nu ne facem prea multe planuri de vacanță.
Nu avem habar cât ține imunitatea
O altă necunoscută care influențează predicțiile despre evoluția COVID-19 este legată de cât durează imunitatea obținută de pacienții care au trecut prin boală. Până în momentul de față, n-a fost raportat vreun caz de reinfecție, deși am tremurat puțin când, în Coreea de Sud, unii au ieșit din nou pozitiv după ce fuseseră declarați vindecați. S-a dovedit că au fost niște erori de testare.
Putem să ne uităm la alte coronavirusuri care infectează oameni. Pe lângă cele care au provocat epidemiile de SARS și MERS, mai există câteva endemice care dau răceli obișnuite. Sunt patru asemenea coronavirusuri, care răspund la mai puțin popularele nume HKU1, 229E, NL63 și OC43. Un studiu făcut de specialiști de la Universitatea Columbia a concluzionat că „reinfecțiile cu același coronavirus endemic nu sunt atipice într-un interval de timp mai scurt de un an” și că reacția organismului la ele nu prea are legătură cu imunitatea dobândită. Vestea asta nu sună prea bine, nu? Pe de altă parte, în cazul SARS „avem studii care arată că imunitatea rezistă, în medie, doi ani și că persoanele care au avut boala se pot reinfecta după trei sau mai mulți ani.
Concluzia ar fi că este puțin probabil să se obțină o imunitate pe viață, dar că, cel puțin pe termen scurt, ea există. Primii pacienți reinfectați care vor apărea ne vor arăta cât de scurtă este această perioadă.
Virusul e relativ stabil, dar mutațiile rămân posibile
Coronavirusurile sunt cele mai mari virusuri cunoscute bazate pe ARN, ceea ce face ca rata mutațiilor acestora să fie relativ scăzută. Până în momentul de față, nu există mai multe variante ale SARS-CoV-2 din punctul de vedere al modului în care interacționează cu corpul uman. Mutațiile despre care se discută sunt minore și sunt importante pentru urmărirea modului în care a evoluat virusul, dar nu l-au făcut mai periculos.
Evoluția lentă a virusului e și o veste bună, dar și una proastă. Bună, pentru că e destul de puțin probabil să dezvolte o formă mai mortală, proastă pentru că, în general, virusurile au tendința să evolueze în timp spre forme mai puțin virulente și au, astfel, șanse mai mari să se reproducă decât dacă își ucid gazdele sau obligă autoritățile să ia măsuri precum cele actuale. De altfel, și SARS-Cov-2 poate fi privit ca o variantă mai puțin virulentă a coronavirusului care provoca SARS, deși, în realitate, doar au avut un strămoș comun.
Nu am aflat cine este pacientul-zero și de unde provine virusul
Evoluția lentă a virusului face destul de importantă găsirea pacientului-zero, persoana de la care a pornit întreaga pandemie, și a sursei primare a virusului. Doar că acest lucru se află uneori și la ani de zile după apariția unei boli și probabil așa va fi și acum. Se presupune, ca și la SARS și MERS, că virusul a sărit de la un animal la om.
În cazul SARS, epidemia din 2002-03, s-a aflat că pacientul care a pornit epidemia a fost un medic care s-a cazat la un hotel din Hong Kong, de la care s-au infectat alți clienți. Însă contactul cu animalul de la care virusul a sărit la om s-a făcut mai devreme, cel mai probabil în provincia Guangdong, unde vreun pacient al doctorului l-a căpătat din sălbăticie, deci nu știm, de fapt, adevăratul pacient-zero. Mai trebuie ținut cont și de faptul că individualizarea unei singure persoane ca sursă primară a unei pandemii e considerată neetică de epidemiologi.
În cazul SARS-CoV-2, mai există și mult circulata teorie a laboratorului din Wuhan din care ar fi putut proveni virusul, însă până acum au apărut doar acuzații, nu și dovezi în acest sens. Există o asemănare de 96% cu genele unui virus studiat în acel laborator, RaTG13, însă deși patru procente nu pare mult, este vorba de diferențe genetice majore, care se obțin în decenii. Cel mai probabil, cele două virusuri au un strămoș comun.
Identificarea sursei primare nu are neapărat importanță în stăpânirea unui potențial al doilea val. Dar, dacă e vorba de un animal, poate ajuta epidemiologii să împiedice o reinfectare care să pornească de la aceeași sursă, acum sau pe viitor.
Cu sau fără al doilea val, pandemia continuă
Posibilitatea unui al doilea val ține mai degrabă de felul în care va fi gestionată ieșirea din carantină. Felul în care oamenii vor înțelege să respecte măsurile de protecție atunci când vor putea circula din nou liber va determina evoluția pandemiei. În mod oarecum contraintuitiv, dacă peste vară virusul va fi mai puțin prezent, există riscul real ca un al doilea val să surprindă în toamnă. Însă, spre deosebire de 1918, nu suntem în război și, mai ales, am învățat în această primăvară cum să reacționăm. Autoritățile vor avea echipamente de protecție, ventilatoare și paturi pregătite, poate și o schemă de tratament mai bună decât cea actuală. Și, oarecum ironic, destul personal medical care s-a imunizat în această primăvară.
Articol trimis prin WhatsApp redactiei goNEWS.ro la numarul 0736.044.055 de Ionela BALACEANU
