Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunță o nouă investigație a instituției pe care o conduce, legată de bănci, după controversata anchetă privind ROBOR. De această dată, verificările țintesc scorul FICO, indicatorul folosit de bănci pentru evaluarea riscului de creditare și posibilitatea ca metodologia acestuia să penalizeze clienții care solicită împrumuturi de la mai multe instituții bancare, a precizat Bogdan Chirițoiu la Antena 3 CNN.
„Există un sistem în care băncile schimbă informații despre clienți, ceea ce este normal, pentru a-i elimina pe clienții rău-platnici, care nu și-au onorat contractele. O bancă să nu acorde un credit unui client care nu și-a onorat obligațiile față de o altă bancă. Până aici, lucrurile sunt corecte.
Biroul de Credit este cel care are acest scor. Problema este că, prin metodologia lor, atunci când un client interoghează și solicită credite la mai multe bănci, el este depunctat dacă apelează la mai multe instituții. Ne punem întrebarea dacă mecanismul nu are ca rezultat blocarea mobilității clienților. Dacă, prin modul în care se calculează acest scor, clienții care vor să se mute de la o bancă la alta sunt depunctați, situația poate fi problematică. Momentan, sunt suspiciuni, nu avem o concluzie. Investigații similare sunt în SUA, iar în curând, în Polonia, s-a deschis o investigație”, a afirmat Bogdan Chirițoiu.
Președintele Consiliului Concurenței a spus că ancheta vizează un număr de bănci mai mare decât în cazul investigației privind ROBOR.
„Este vorba despre băncile membre ale Biroului de Credit, iar verificările ar urma să fie finalizate la începutul anului viitor. Sunt un pic mai multe bănci decât în cazul ROBOR. Sunt băncile membre în Biroul de Credit.”
Întrebat dacă sunt posibile noi amenzi, Bogdan Chirițoiu a răspuns afirmativ, precizând că o suspiciune de încălcare a legii poate duce la aplicarea unor sancțiuni.
Context: Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci din România cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei în luna iunie. Acestea sunt acuzate de presupusa manipulare a indicelui ROBOR în funcție de care sunt stabilite dobânzile. Consiliul Concurenței susține că, în urma investigației, a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR și-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing.
Toate băncile vizate, dar și Banca Națională condusă de Mugur Isărescu au respins deja acuzațiile. Bănzile amendate au anunțat că vor contesta în instanță amenzile, dar procesele se anunță de durată.
În luna mai, Economedia arăta că guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a respins premisele anchetei Consiliului Concurenței, avertizând că orice concluzie care implică creșterea ROBOR drept practică neconcurențială vizează, implicit, deciziile de politică monetară ale BNR.
Toate băncile vizate, dar și Banca Națională condusă de Mugur Isărescu au respins deja acuzațiile. Bănzile amendate au anunțat că vor contesta în instanță amenzile, dar procesele se anunță de durată.
În luna mai, Economedia arăta că guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a respins premisele anchetei Consiliului Concurenței, avertizând că orice concluzie care implică creșterea ROBOR drept practică neconcurențială vizează, implicit, deciziile de politică monetară ale BNR.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.








