În iunie 1989, când regimul lui Nicolae Ceaușescu încă părea de neatins, comemorarea a 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu a devenit un focar de tensiuni neașteptate. Potrivit documentelor publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), evenimentul cultural a transformat poetul național într-o problemă de securitate națională, aducând împreună scriitori din estul și vestul Europei.
Un eveniment cultural, o misiune de poliție politică
Simpozionul internațional „Mihai Eminescu”, desfășurat între 8 și 18 iunie 1989, a atras un număr mare de scriitori străini, inclusiv din țările capitaliste. Într-o epocă în care orice contact „neoficial” cu străinii era pedepsit penal, această aglomerare de intelectuali a declanșat o operațiune masivă de supraveghere. Securitatea a monitorizat întâlnirile, a interceptat discuțiile și a raportat orice abatere de la narativa oficială a regimului.
Întâlnirea emoționantă româno-moldovenească
Ceea ce a alertat cel mai mult autoritățile a fost entuziasmul și „curajul” delegației din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Dosarele consemnează o întâlnire secretă și emoționantă din noaptea de 14 spre 15 iunie, la care au participat scriitori din România, Basarabia și Bucovina.
În cadrul acestei adunări, scriitorii basarabeni au recitat în cor „Doina” lui Eminescu. Poetul Grigore Vieru a declarat „Eminescu este al nostru!”, iar autoarea română Maria Vilceanu a replicat cu o fermitate istorică: „Nu Eminescu este al vostru, ci voi sunteți ai noștri!”. Unii dintre scriitorii basarabeni au confesat, cu lacrimi în ochi: „În sfârșit suntem acasă”.
O mașină de scris cu caractere latine: o cerere revoluționară
Delegatia moldovenească, condusă de Nicolae Dabija și Grigore Vieru, a făcut un pas și mai îndrăzneț. Aceștia au solicitat oficial președintelui Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Radu Popescu, să-i ajute să obțină o mașină de scris cu caractere latine.
Motivul era dezlănțuirea glasnost-ului: începând cu 15 iunie, revista „Literatură și Artă” din Chișinău primise aprobarea să se tipărească în alfabet latin, dar nu aveau hardware-ul necesar. Ei asigurau că, ca deputați în Sovietul Suprem, nu vor fi controlați la graniță. Cererea a fost transmiasă imediat către Secția de Presă și Propagandă a Comitetului Central al PCR.
Telegrama de la Moscova și „dreptul” de a aduce omagiu
Presiunea a crescut și din partea oficială. Prin telegrame diplomatice, autoritățile sovietice au transmis o solicitare inedită: un grup de muncitori din Chișinău cerea ca guvernele din Moscova și București să aprobe un „tren turistic” special pentru a-i duce pe toți doritorii la mormântul lui Eminescu, la Botoșani. Semnatarii argumentau că acesta este un „drept” al lor, iar un astfel de eveniment are loc „o dată în viață”. Telegrama a fost direcționată către cei mai înalți oficiali de partid și ai Securității.
Spionați peste o porție de mușchi de vacă
Operațiunea de supraveghere, denumită „acțiunea Eminescu”, a inclus metode extensive, de la interceptarea discuțiilor ambientale (IDEB) până la rapoarte ale informatorilor. Banalitatea birocrației represive este ilustrată perfect într-un bon de cheltuială păstrat în dosar: doi ofițeri de securitate au decontat 142 de lei pentru consumația făcută în timp ce instalau microfoane în restaurantul hotelului Dorobanți din Iași. Nota include două porții de mușchi de vacă, două salate, patru chifle și două sticle de apă.
Concluzie: Eminescu, simbol al unității interzise
Aceste documente arată că, cu șase luni înainte de Revoluție, autoritățile comuniste erau profund alarmate de forța simbolică a lui Eminescu. Poetul, recuperat de regim pentru propagandă, devenise în același timp un catalizator pentru sentimente patriotice și de unitate românească pe care aparatul represiv se străduia să le controleze. Dosarele Securității înregistrează astăzi nu doar mecanismele de supraveghere, ci și momentele de curaj și emoție autentică care prefigurau prăbușirea iminentă a zidurilor.
