Vizitatorii Muzeului Brukenthal au voie maxim două ore să vadă colecţiile

Muzeul Naţional Brukenthal permite accesul vizitatorilor începând de miercuri, dar numai cu mască de protecţie şi maxim două ore ca să vadă colecţiile expuse, după ce înainte li se măsoară temperatura cu un termometru digital.

„În acord cu recomandările pentru deschiderea graduală, în această etapă sunt deschise doar circuitele de vizitare care permit fluxul unidirecţional. Personalul muzeului are dreptul şi obligaţia de a eşalona accesul publicului şi distribuirea vizitatorilor astfel încât să fie posibilă vizionarea expoziţiei în condiţii de siguranţă şi cu menţinerea distanţei recomandate de 2 metri. Durata maximă a timpului petrecut de vizitatori în muzeu este de 2 ore”, a declarat, marţi, unul dintre reprezentanţii muzeului, Alexandru Chituţă.

Potrivit sursei citate, Muzeul Naţional Brukenthal reia programul de vizitare în Palatul Brukenthal – Galeria de Artă Europeană, Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi Muzeul de Istorie Naturală. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la 9,00 la 13,30 şi de la 14,30 la 17,00. În intervalul orar 13,30 – 14,30 muzeul se va închide pentru dezinfecţie. Accesul vizitatorilor se va face după verificarea temperaturii umane prin termo-scanare. Purtarea reglementară a măştii (acoperirea gurii şi nasului) este obligatorie pe toată durata timpului petrecut de vizitator în muzeu.

Sursa – Mediafax.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: