in

Viktor Orban rămâne izolat. Grupurile politice își vor încheia procedurile de formare până pe 3 iulie, iar partidul său nu are afiliere

  • AUR a aderat la ECR, condus de Giorgia Meloni, gruparea l-a refuzat însă pe Viktor Orban și partidul său.
  • Orban ar fi vrut să formeze un grup separat cu PiS din Polonia, însă aceștia au decis să rămână în ECR, fără Orban.
  • Grupurile politice își vor încheia procedurile de formare până pe 3 iulie, iar în acest moment partidul lui Orban nu are afiliere.

Negocierile pentru formarea grupurilor de partide din Parlamentul European se apropie de sfârșit. AUR și a găsit deja formațiunea, în grupul Reformiștilor și Conservatorilor Europeni. Tot acolo ar fi aderat și partidul lui Viktor Orban, dar deocamdată este orfan politic.

Planurile lui Oban au fost date peste cap. În Parlamentul European, principala forță de dreapta este Partidul Popular European, de acolo a fost dat afară în 2021 partidul lui Viktor Orban pentru că nu corespundea normelor statului de drept și au fost și alte conflicte.

De atunci, el s-a poziționat ca liderul suveraniștilor, celor aflați mai la dreapta de la Partidul Popular European. Aceștia se întruneau în grupul conservatorilor și reformiștilor europeni. După alegerile europarlamentare din 9 iunie, au început negocierile, iar cei din această grupare sunt împotriva primirii partidului lui Viktor Orban.

Viktor Orban a dat vina pe AUR, spunând că ei nu vor adera niciodată la o grupare din care face parte acest partid.

The post Viktor Orban rămâne izolat. Grupurile politice își vor încheia procedurile de formare până pe 3 iulie, iar partidul său nu are afiliere appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Barabas Balazs

What do you think?

Written by GoNews

Co-fondatorul OceanGate organizează o excursie spre „portalul spre iad”. Dolina ar fi făcut până la 200 de victime în ultimii ani

SpaceX primește 843 milioane de dolari de la NASA. Un vehicul va ghida Stația Spațială Internațională înapoi pe Pământ