sâmbătă, 24 octombrie 2020

Vârstnicii din România pot ieși 3 ore pe zi din casă. Dar cum este peste graniță ?

- PUBLICITATE PARTENER -

Autoritatile din Romania permit persoanelor de peste 65 de ani sa iasa din casa doar trei ore pe zi. In plus, in ultimele zile, opinia publica a discutat patimas despre un plan propus de conducerea Institutului „Matei Bals”, care includea izolarea totala a varstnicilor.

Chiar daca, la nivel mondial, in gestionarea pandemiei de COVID-19, persoanele de peste 65 de ani sunt considerate categorie cu risc mare, masurile de protejare a acestora difera mult de la un stat la altul.

In Romania, in prezent, cei cu varste de peste 65 de ani pot sa iasa din casa doar intre orele 11 si 13, si intre orele 20 si 21, pentru a plimba animalele de companie.

In total, trei ore, iar perioada de cand se aplica aceste masuri va ajunge la peste o luna si jumatate, pe 15 mai, atunci cand presedintele Klaus Iohannis a spus ca vom putea iesi din casa fara declaratie.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat insa miercuri, citat de Europa FM, ca persoanele varstnice ar putea iesi din casa si mai devreme de ora 11, sau pentru un interval mai lung, dar fara a preciza daca masura s-ar aplica inainte sau dupa 15 mai.

Cum au facut alte tari ale lumii

Masuri restrictive pentru protectia varstnicilor au fost luate si in alte tari ale lumii – mai dure sau mai putin dure, iar la unele deja s-a renuntat.

In Franta, presedintele Emmanuel Macron a anuntat ca o relaxare a masurilor de izolare ar putea fi inceputa pe 11 mai, dar in acelasi timp a cerut celor cu mari probleme de sanatate si varstnicilor sa mai ramana cel putin o perioada in case dupa aceasta data, scrie The Local.

Totusi, liderul de la Paris nu a precizat ca aceasta masura este una obligatorie, ci mai degraba o recomandare, si nici nu a precizat care este limita de varsta, insa in Franta persoanele varstnice sunt considerate cele peste 70 de ani. Aproape 80% din decesele provocate de coronavirus in Franta provin din randul celor de peste 70 de ani, la fel si 60% dintre cei care se afla la terapie intensiva.

In Marea Britanie, Guvernul lucreaza la masuri mult mai restrictive, care ar implica distantare sociala pentru un an si jumatate in cazul persoanelor de peste 70 de ani, scrie Daily Record.

In capitala rusa Moscova, locuitorii care au peste 65 de ani sau afectiuni cronice nu au voie sa iasa din casa, ca masura de prevenire a imbolnavirilor cu coronavirus, relateaza Euronews, care arata ca multi stau singuri si izolati.

In cealalta parte a lumii, oficialii din capitala argentiniana Buenos Aires au renuntat luni la planul de a impune celor peste 70 de ani sa obtina permisiune speciala pentru a putea iesi din casa in timpul pandemiei, scrie Al Jazeera. In schimb, Guvernul i-a sfatuit pe varstnici sa sune la o linie verde atunci cand au nevoie sa iasa, scopul fiind acela de a-i convinge sa nu o faca si sa fie ajutati de voluntari pentru orice necesitate.

Autoritatile din statul australian Queensland au relaxat masurile privitoare la cine si cand are voie sa ii viziteze pe varstnici, dar sunt alte reguli stricte care trebuie respectate in continuare, informeaza si MSN. Si asta dupa mai bine de doua saptamani de scadere constanta atat a numarului de cazuri noi, cat si a numarului de bolnavi.

Serbia a relaxat marti masurile care ii vizau pe varstnici, dupa mai mult de o luna. Acum, cei de peste 65 de ani au voie sa iasa de trei ori pe saptamana la plimbare, perioada in care restul populatiei trebuie sa stea in case. Autoritatile de la Belgrad au impus unele dintre cele mai dure masuri din Europa, astfel ca varstnicii aveau voie doar sa mearga la cumparaturi o data pe saptamana, si asta foarte devreme dimineata, informeaza Fox 28, citand Associated Press.

Revenind la planul „Matei Bals” pentru populatie, amintim ca, la inceputul saptamanii, aparea un document de 9 pagini intitulat „Programul VACANTA MARE de prevenire a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19” si care are antetul Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals”.

Pentru cei de peste 65 de ani documentul prevede „izolare la domiciliu pentru urmatoarele 12 saptamani”, cu monitorizarea Politiei Locale, urmand sa fie sustinuti de rude, autoritati sau ONG-uri.

„Pentru cei de peste 65 de ani – tinuti SINGURI/CU PERSOANE DE ACEEASI VARSTA, IZOLATE LA FEL in aceeasi casa – indiferent cum se cheama conceptul de casa – propria locuinta, locuinta de vara, apartament inchiriat etc respectiv, daca nu au unde – institutionalizati prin rechizitionare de hoteluri”.

Ulterior, presedintele Klaus Iohannis a tinut sa ii linisteasca pe varstnici, panicati de aparitia in mass-media a planului. Seful statului a subliniat ca nu se pune problema carantinarii obligatorii a persoanelor de peste 65 de ani, asa cum se sugera in document, si ca o asemenea idee este „inacceptabila”.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Evolutia COVID-19 in Romania si in lume pana la 19 octombrie.

In intervalul 12-19 octombrie 2020, in Romania s-au inregistrat 25.502 de cazuri...

Tara Galilor decreteaza doua saptamani de izolare completa.

Tara Galilor a anuntat luni instituirea incepand de vineri a unei perioade...

STUDIU Pacientii cu COVID-19 care au fost spitalizati pot prezenta simptome timp de mai multe luni.

Mai mult de jumatate dintre pacientii COVID-19 externati s-au confruntat in continuare...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
42,371,992
Total cazuri confirmate
Updated on 23/10/2020 20:51

- PUBLICITATE PARTENER -

Fosta tenismena Caroline Wozniacki, pe „acoperisul lumii”.

Caroline Wozniacki (30 de ani) a trait zilele trecute o experienta unica, reusind sa...

Islanda – Romania, baraj pentru Euro 2020. Delegatia tricolorilor a primit rezultatele COVID.

Nationala Romaniei a primit in aceasta seara rezultatele testelor COVID efectuate marti, la sosirea...

Liceeni din Oradea invitati in ATELIERE DE FILM DOCUMENTAR

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani din Oradea și din împrejurimi...

Top 10 invenții și descoperiri accidentale

Scriitorul american Dale Breckenridge Carnegie îndemna o lume, acum câteva decenii, “să facă limonadă...

Nocebo neprietenosul lui Placebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Și...

Iata cateva lucruri interesante despre Spania

În data de 12 octombrie, Spania își sărbătorește ziua națională. Această dată a fost aleasă în...

Moneda digitala se apropie de realitatea tranzactionarilor in masa

Banca Centrală Europeană (BCE) a întărit acţiunile pentru eventualitatea lansării unei monede euro digitale,...

PSIHOLOGUL go: 5 semne că ești cu adevărat îndrăgostită

De câte ori nu te-ai întrebat dacă ești cu adevărat îndrăgostită? Fiecare persoană are...