goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Vaccinul în formă de pastilă a fost inventat

Oravax Medical, formată din o companie israeliană și una indiană, a anunțat că lucrează la un vaccin anti-COVID ce poate fi administrat oral.

Deocamdată nu a anunțat sub ce formă va fi, dar este de așteptat să fie asemănătoare unor pastile clasice. Acestea pot fi luate de către orice persoană, acasă, făcîndu-le mult mai ușor de administrat, scrie The Jerusalem Post.

Compania a anunțat că va lansa prima fază de testare pe oameni în curînd, iar dacă va ajunge pe piață va fi primul vaccin împotriva COVID-19 ce poate fi administrat pe cale orală, iar primele date ale fazei I ar urma să fie disponibile în primele trei luni.

Compania Premas lucrează din martie la un vaccin anti-COVID, iar Oramed are deja dezvoltată o tehnologie prin care pot fi administrate substanțele pe bază de proteine, care altfel ar fi trebuit administrate prin injecție. Această companie din urmă se află în faza a treia a unui studiu clinic în SUA, pentru alt tratament: capsule cu insulină pentru tipurile 1 și 2 de diabet. Aceste două firme au făcut un parteneriat la începutul anului și speră să revoluționeze piața vaccinurilor. „Un vaccin anti-COVID administrat pe cale orală va elimina rapid cîteva bariere, mai ales dacă vaccinarea împotriva noului coronavirus ar trebui făcută anual, precum un vaccin împotriva gripei”, a spus Nadav Kidron, CEO-ul Oramed.

Compania a încheiat un studiu pe animale și a descoperit că vaccinul producere anticorpi IgG și IgA, aceștia din urmă fiind responsabili pentru imunitatea pe termen lung. Mai mult, compania spune că vaccinul său atacă trei proteine ale virusului, spre deosebire de doar unul singur – cum e în cazul vaccinurilor Moderna și Pfizer/BioNTech – fiind astfel mult mai rezistent în fața noilor variante de coronavirus. Fiind produs din derivate de drojdie, aceste „capsule vaccin” pot fi produse cu costuri mai mici și mai rapid, mai arată reprezentanții companiei. Aceștia spun de asemenea că un medicament administrat pe cale orală are mai puține efecte secundare și poate fi luat de către orice persoană, fără să fie administrat de personal specializat.

Oravax se așteaptă ca studiul clinic să înceapă în a doua jumătate a acestui an și va încerca să-l desfășoare în mai multe țări europene, SUA, Israel și Mexic.

In aceasta saptamana:

LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 664. Israelul declară că recunoașterea statului Palestina „încurajează” Hamas

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, critică recunoașterile tot...

O, NU! O întrebare îngrijorată pentru Președintele României

Am cu optimism moderat – hm! –  conferința de...

Trump va impune Indiei tarife de 25% plus „penalități” pentru comerțul cu Rusia

Statele Unite vor impune tarife vamale de 25% pentru...

Germania își propune să devină cea mai puternică armată convențională din Europa. Ce plan are cancelarul Friedrich Merz

Germania, sub conducerea cancelarului Merz, își propune să devină...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.254. Ucraina mută antrenamentele militare în subteran, afirmă Oleksandr Syrskyi

    Comandantul suprem din Ucraina, Oleksandr Syrskyi, a anunțat că antrenamentul militar trebuie mutat în subteran. Un atac cu rachetă asupra...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 664. Israelul declară că recunoașterea statului Palestina „încurajează” Hamas

    Ministrul israelian de externe, Israel Katz, critică recunoașterile tot mai numeroase ale Palestinei. Israel exercită presiune asupra Hamas pentru eliberarea...

    O, NU! O întrebare îngrijorată pentru Președintele României

    Am cu optimism moderat – hm! –  conferința de presă a Președintelui. E reconfortant să constat că, spre deosebire...

    Trump va impune Indiei tarife de 25% plus „penalități” pentru comerțul cu Rusia

    Statele Unite vor impune tarife vamale de 25% pentru bunurile importate din India, începând cu 1 august, cu o...

    Germania își propune să devină cea mai puternică armată convențională din Europa. Ce plan are cancelarul Friedrich Merz

    Germania, sub conducerea cancelarului Merz, își propune să devină cea mai puternică armată convențională din Europa. Bugetul de apărare al...

    Instanța din Olanda reia audierile în cazul furtului Tezaurului Dacic. Vor fi discutate progresele anchetei şi arestarea preventivă a celor trei deţinuţi

    Instanța din Olanda reia miercuri, pentru a doua oară, audierile privind furtul spectaculos de la Muzeul Drents din Assen. Pe...

    Nicușor Dan și Ilie Bolojan amână reforma. Cu ce riscuri economice se confruntă România

    Guvernul Bolojan a crescut taxele prin primul pachet de măsuri. Guvernul nu a publicat niciun document despre tăieri de costuri...

    Nicușor Dan și Ilie Bolojan critică CSM, dar niciunul nu cunoaște Legea. Cu ce gafe ne-au „surprins” liderii Executivului

    Președintele României vrea modificarea legii privind statutul magistraților. Nicușor Dan: Cazul Anastasiu a fost un risc de imagine. Nu un...

    Burberry revine în joc după un an de absență. Ce strategie nouă adoptă brandul de lux

    Noua strategie Burberry se bazează pe festivaluri, menswear și campanii vizuale. Miu Miu urcă din nou pe primul loc în...

    Altruismul îți face bine la sănătatea fizică și psihică. Grațiela Dan, psiholog: „Chestia asta vine din cultura”

    Grațiela: Studiile arată că suntem programați biologic pentru altruism. Cercetările sunt bazate pe observarea reacțiilor la atacuri teroriste. În atentatele de...

    Vacanțele la domiciliu sunt noul tip de lux. Cât de tare prinde acest trend în afara României

    Studiile arată că vacanțele petrecute acasă permit „dezactivarea” din rutina zilnică haotică. Acestea oferă o pauză pentru odihnă, reflecție și...

    Alimentația bazată pe alimente simple poate reduce riscul de boală. Cum putem recunoaște și evita mâncarea ultra-procesată

    Dietele cu mai puține ultra procesate oferă o sănătate mai solidă. Cercetătorii încurajează gătitul acasă și alegerea alimentelor integrale. Nutriționistul Rob...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img