Un caz mai puțin obișnuit a ajuns pe masa magistraților ieșeni. Un cadru didactic pensionat a dat în judecată Școala Profesională de Industrie Alimentară din comuna Țibana, unde a predat ani la rând, reclamând că larma constantă făcută de elevi i-a distrus sănătatea, scrie Ziarul de Iași.
Dosarul a împărțit deja instanțele în două: Judecătoria i-a acordat despăgubiri, Tribunalul le-a anulat, iar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel.
Bărbatul, Remy D., locuiește chiar lângă curtea unității de învățământ și susține că demersurile sale pentru liniște au început încă din 2014, adresându-se conducerii școlii, Inspectoratului Școlar Județean și Consiliului Local, fără vreun rezultat concret.
În acțiunea depusă la Judecătorie, el a cerut obligarea școlii la montarea de camere de supraveghere exterioare, construirea unui gard antifonic, plantarea de vegetație către proprietatea sa și supravegherea permanentă a copiilor, alături de plata unor daune morale de 5.000 de euro.
Fostul profesor a descris o situație scăpată de sub control: țipete și expresii vulgare de dimineața până seara târziu, elevi care chiulesc la barul din centru și revin băuți și violenți, dar și tineri care folosesc curtea neîngrădită a școlii pe timp de noapte pentru a consuma alcool.
Mai mult, reclamantul a susținut că tinerii îi sar gardul, îi fură fructele și îi distrug grădina.
Bărbatul a afirmat că din cauza stresului s-a îmbolnăvit de ulcer și aritmie cardiacă, iar ulterior debutului procesului a fost diagnosticat cu o formă avansată de cancer de colon.
În replică, reprezentanții școlii au susținut că au luat măsurile posibile — au suplimentat camerele video și au plantat un gard viu — catalogând demersul fostului cadru didactic drept „tendențios”, cauzat de „nemulțumirile legate de ieşirea din sistem şi neadaptarea la stilul de viaţă inactiv”.
Conducerea unității a subliniat că zgomotul este inerent unei școli și că aceasta „nu este un centru de detenție” care să necesite amplasarea în zone izolate.
În primă instanță, Judecătoria i-a dat parțial dreptate fostului profesor. Deși reclamantul a refuzat o expertiză tehnică de zgomot, mărturiile au confirmat nivelul ridicat de larmă, amplificat de lipsa pazei pe timp de noapte. Instanța a considerat că școala răspunde de conduita elevilor pe perioada orelor și i-a acordat pensionarului daune morale de 2.000 de euro.
Sentința a fost însă atacată de ambele părți, iar Tribunalul a răsturnat complet hotărârea. Judecătorii de la instanța superioară au reținut că școala nu poate răspunde juridic pentru faptele tuturor persoanelor care intră în curte. În plus, au explicat judecătorii, curtea școlii nu este delimitată de parcul public al comunei, o parte din zgomot venind dinspre parc, aflat în responsabilitatea primăriei.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.








