Soldaţi israelieni au arestat duminică un jurnalist freelancer care colabora cu agenţia France-Presse (AFP) în Cisiordania ocupată, în timpul unui raid de noapte la domiciliul său, au anunţat armata israeliană şi soţia lui, relatează Agerpres.
Mohammad Ateeq (34 de ani), jurnalist video care colabora cu AFP de trei ani în Cisiordania, a fost încătuşat şi apoi dus cu ochii acoperiţi de forţele israeliene de la domiciliul său din Burqin, lângă Jenin, în nordul teritoriului palestinian ocupat de Israel din 1967, a povestit soţia sa Ansam Ateeq pentru AFP.
Potrivit relatării sale, soldaţii israelieni au intrat în locuinţa lor în jurul orei 01:30 (23:30 GMT sâmbătă), după ce au forţat uşa.
„În timp ce Mohammad le striga: Voi deschide!, ei au continuat să dărâme uşa până au ajuns să o scoată din balamale. Peste zece soldaţi au intrat apoi înăuntru pentru a percheziţiona locuinţa, în timp ce alţii au rămas afară”, a explicat soţia jurnalistului, care urmează să nască.
Ea a adăugat că soldaţii i-au confiscat soţului ei ambele telefoane şi i-au aruncat camera AFP pe balcon. De asemenea, nu i-au permis să îşi pună o haină de iarnă, potrivit declaraţiilor soţiei.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat arestarea jurnalistului, indicând că este „suspectat de legături cu Hamas”, fără a oferi în prezent dovezi sau elemente care să susţină această acuzaţie.
Locul unde a fost dus Mohammad Ateeq nu era cunoscut în acel moment.
Într-un comunicat, agenţia franceză de presă franceză s-a declarat „foarte îngrijorată” în legătură cu soarta lui Mohammad Ateeq.
„Cerem autorităţilor israeliene să explice clar de ce este deţinut şi să furnizeze dovezi. În lipsa acestora, trebuie eliberat imediat”, a declarat AFP.
În august, forţele israeliene au arestat un alt jurnalist palestinian care colabora cu AFP, Mohammed Awad, în apropierea domiciliului său din regiunea Ramallah.
La acel moment, armata israeliană a declarat, într-un comunicat, că jurnalistul era „suspectat de promovarea atacurilor teroriste” şi că acţiona în numele mişcării islamiste palestiniene Hamas, fără a oferi dovezi sau detalii suplimentare. Mohammed Awad continuă să se afle în detenţie.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.






