PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

UBB Cluj lansează primul laborator din România de cercetare a gazelor naturale. Ce își propune ENGAGE

  • UBB Cluj a creat Laboratorul ENGAGE ca să studieze gazele  naturale, precum metanul și hidrogenul.
  • Laboratorul ENGAGE este primul laborator de acest fel din România.
  • Prof. Dr. Călin Baciu spune că cercetările vor aborda impactul gazelor asupra mediului.

O veste bună vine de la Cluj! Universitatea Babeș-Bolyai a creat laboratorul ENGAGE, primul din țară care își propune să studieze gaze precum metanul și hidrogenul, care au un impact semnificativ asupra mediului și energiei.

„Veste bună” pentru că suntem pe ultimele locuri în Europa când vine vorba de cercetare. Avem mai puțin de 20.000 de cercetători în toată țara, în timp ce Anglia are 800.000.

Și chiar și așa, bugetul științei a fost redus anul acesta cu 20%.

De ce este important să studiem gazele naturale în România?

„România este una dintre țările cu cele mai mari tradiții din lume privitor la extracția hidrocarbunilor. Am avut prima sondă de gaz, prima producție de gaz din Transilvania la 1909.

Pe când petrolul are o istorie chiar mai lungă, am depășit 160 de ani de la prima producție înregistrată de petrol din lume”, a declarat Călin Baciu, profesor la Facultatea de Stiințe și Ingineria Mediului, pentru Aleph News.

Vor putea aceste cercetări în Laboratorul ENGAGE să contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la dezvoltarea unor surse de energie mai curate?

„Laboratorul nostru își propune mai multe direcții de activitate și aș menționa aici gazele cu valențe energetice, cum este metanul și hidrogenul, gaze tehnice, cum este heliu, studiul producerii hazardelor, cum am avut doi ani în urmă în județul Dolj sau în alte locații din țară cu mai mulți ani și studiul schimbărilor climatice. 

Din punctul de vedere a schimbărilor climatice, activitatea noastră se concentrează pe principalele gaze cu efect de seră, metan și dioxid de carbon”, a declarat Călin Baciu, profesor la Facultatea de Stiințe și Ingineria Mediului, pentru Aleph News.

The post UBB Cluj lansează primul laborator din România de cercetare a gazelor naturale. Ce își propune ENGAGE appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Alexandru Ioana

In aceasta saptamana:

Poliția olandeză este pe urma hoților coifului de la Coțofenești. Ce noi informații au anchetatorii

Suspecții ar fi originari din Olanda de Nord. Mașina folosită...

SUA anunță retragerea oficială din Acordul de la Paris

Decizia, notificată oficial ONU, va intra în vigoare pe...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.071. Zelenski a discutat despre „menținerea unui contact strâns” cu Trump în convorbirea sa cu Netanyahu

    Zelenski a avut o convorbire cu Premierul israelian Benjamin Netanyahu. Zelenski a exprimat sprijinul său pentru începutul eliberării ostaticilor și...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 481. Olaf Scholz afirmă că expulzarea palestinienilor din Gaza este „inacceptabilă”

    Armata din Israel a efectuat un atac aerian asupra orașului Nabatieh din sudul Libanului. Scholz a subliniat necesitatea de a...

    Criza economică din Germania este fără precedent de la căderea Zidului Berlinului. Ce spun liderii industriali

    Economia germană va avea trei ani consecutivi de declin economic, pentru prima dată din 1990. Creșterea globală este estimată la...

    Poliția olandeză este pe urma hoților coifului de la Coțofenești. Ce noi informații au anchetatorii

    Suspecții ar fi originari din Olanda de Nord. Mașina folosită în jaf a fost un Volkswagen Golf furat. Poliția suspectează și...

    SUA anunță retragerea oficială din Acordul de la Paris

    Decizia, notificată oficial ONU, va intra în vigoare pe 27 ianuarie 2026. SUA contribuie cu 22% din bugetul Secretariatului ONU...

    Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase

    Ceasul Apocalipsei a fost setat la 89 de secunde de miezul nopții. Riscurile care pot duce la dezastru includ invazia...

    Giorgia Meloni este anchetată pentru repatrierea lui Osama Elmasry Njeem, căutat de CPI. Generalul libian este acuzat de crime de război și împotriva umanității

    Criticii acuză guvernul Meloni că a acționat pentru a proteja un acord cu Libia legat de migrație. Eliberarea lui Njeem...

    Diana Jipa și Ștefan Doniga sunt primii muzicieni din lume care au concertat pe cele 7 continente, într-un singur turneu. „Promitem că vom merge...

    Începând cu anul 2017, au susținut împreună mai mult de 600 de recitaluri și concerte în peste 30 de...

    Franța avertizează SUA: Groenlanda rămâne teritoriu european protejat

    Franța și-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe în Groenlanda dacă Danemarca solicită ajutor, subliniind că „frontierele Uniunii Europene...

    Cât de în siguranță ești în mediul online? Expert: „Cele mai frecvente atacuri sunt cele de tip phishing”

    Atacurile de phishing vizează adesea utilizatori ai platformelor comerciale și bancare. Hackerii folosesc tehnici avansate pentru a replica site-uri și...

    Blake Lively și Justin Baldoni ajung în instanță pentru acuzațiile legate de filmul „It Ends With Us”. Când începe procesul actorilor la Tribunal

    Conflictul a afectat semnificativ carierele ambilor actori, Baldoni fiind abandonat de agenția sa de talente.  Avocații lui Lively au cerut...

    Rusia a plănuit asasinarea directorului uzinei de arme Rheinmetall. Ce spun serviciile de informații

    Armin Papperger, șeful Rheinmetall a fost ținta unui complot rusesc. Sabotaje și atacuri coordonate au vizat și alți lideri din...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img